O jumătate de oră mai târziu, primea telefonul de răspuns.
— Almind-Enevold, se recomandă simplu apelantul, cu o voce blândă, aproape feminină.
Peter Trøst îl întâlnise pe ideologul radical al partidului cu numeroase ocazii şi îl intervievase, pe când era reporter coordonator şi moderator al Channel DK de peste douăzeci de ori. Trecu direct la subiect.
— Aş vrea să vorbesc cu dumneavoastră despre Kongslund
– orfelinatul din Skodsborg, al cărui patron sunteţi din anii
’60. La început neoficial, mai târziu în faţa camerei de filmat.
Pauza lungă de la celălalt capăt al liniei era destul de neobişnuită pentru puternicul bărbat.
— Kongslund… De ce?
Râsul puternic al ministrului îl lovi în ureche. Peter depărtă puţin receptorul.
— Vrem să facem un reportaj cu ocazia aniversării fostei directoare, spuse el. S-ar putea spune, de asemenea, o bucată de istorie daneză.
— Eu credeam că postul Channel DK se bazează mai mult pe… poveşti mai savuroase.
— Am citit articolul despre Kongslund în Fri Weekend.
Ce rost avea să se învârtă în jurul cozii?
— Un articol de senzaţie, Trøst. Jurnalism de senzaţie într-un tabloid, fără de care lumea s-ar descurca foarte bine.
Reporterul de televiziune închise ochii şi se concentră pe alegerea cuvintelor potrivite.
— Acolo este menţionată o scrisoare anonimă, spuse el.
— Ascultaţi, domnule Trøst. Voi vorbi cu cea mai mare plăcere cu dumneavoastră despre orfelinat şi copiii abandonaţi, în al căror sprijin s-a implicat Ministerul de Stat, dar…
Peter Trøst îl întrerupse:
— În reportajul nostru se va discuta şi despre trecut…
— …nu dacă sursa dumneavoastră este Fri Weekend.
171
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Ne putem întâlni pentru a discuta despre asta – pentru o posibilă înregistrare?
Din nou urmă o pauză lungă, atipică. Aproape cinci secunde se auzi numai respiraţia ministrului, în timp ce se gândea.
— Ascultaţi, domnule Trøst. În seara aceasta voi fi la un eveniment în circumscripţia mea din Vejle, spuse în cele din urmă. Pe drum, mă voi opri pe la dumneavoastră – dar pur şi simplu neoficial – în jurul orei cinci.
Închise telefonul, fără să-şi ia la revedere.
Peter Trøst Jørgensen luă liftul spre etajele superioare, în Paradis, şi privi prin ceaţa de la est, până când văzu umbra albastră care, aşa cum bănuia, era podul Øresund. De cealaltă parte se afla Suedia.
Privea umbra albastră de la orizont, gândindu-se că
distanţa simboliza trecutul. Copilul care fusese odată se aflase necondiţionat la mila oamenilor care îl acceptaseră.
Venea dintr-un trecut necunoscut şi nu ştia nici astăzi locul naşterii sale.
Mulţi copii adoptaţi îşi caută la un moment dat rădăcinile, dar el însuşi nu simţise niciodată această nevoie. Dimpotrivă.
Nu ar fi putut prevedea consecinţele, nu ar fi putut ţine problema sub control şi, în lumea lui, nu îţi asumai un asemenea risc decât dacă nu îl puteai evita într-un fel.
Era destul de uimit de puterea scrisorii anonime, care făcea ministerul să tremure de frică şi de teroare. Şi, în plus, scrisoarea declanşase ceva şi în interiorul lui.
Poate că era sfidarea.
Îl văzu cu ochii minţii pe directorul mort şi închise ochii.
Cât de mult ştia autorul anonim despre lucrurile care rămăseseră mereu ascunse?
172
- ERIK VALEUR -
10
PETER
