— Dar asta o spune chiar ziarul dumneavoastră, ca să
spun aşa… ziarul guvernului. Fri Weekend este încă
susţinută de partid, cu milioane de coroane.
Dorinţa lui Peter, aceea de a se confrunta cu bărbatul, luase o întorsătură bizară.
— A fost ziarul meu, spuse ministrul. Înainte ca acest jurnalist… bătu cu vârful degetelor pe articolul semnat cu numele lui Knud Tåsing… Să mânjească guvernul cu acest noroi.
Se opri.
— Noroi?
Peter Trøst era realmente uimit de această expresie.
— Da… ce rămâne de la asanarea unei bălţi, care pute a putrefacţie şi a apă sălcie… Dar vă rog să nu mă citaţi.
— Ziarul scrie că aţi rugat un vechi prieten şi fost ofiţer de poliţie să analizeze discret chestiunea. Deci povestea vă
interesează?
Ministrul se aplecă în faţă. Fruntea îi lucea.
— Ascultaţi, domnule Trøst! Când ceva de genul ăsta iese la lumină, iar expeditorul s-a asigurat că presa de scandal va prelua subiectul, acest lucru trebuie luat în serios. Sau mai precis: trebuie să te prefaci că îl iei în serios. Deoarece este recomandat să apelezi la o agenţie privată, în loc să surprinzi întregul stabiliment – poliţia şi serviciile secrete – pe cheltuiala contribuabililor. Nu credeţi? Risipa este încă un subiect popular pentru Channel DK.
— Şi mâna dumneavoastră dreaptă – Orla Berntsen – a fost găzduit, conform ziarului, în aceeaşi casă de copii, cu mult timp în urmă. Ce aveţi de spus despre asta?
— Acum vorbim neoficial, presupun?
— Din câte ştiu eu, nu merge nicio cameră, spuse Peter şi se uită sarcastic prin birou.
— Eu n-am de unde să ştiu.
Prezentatorul TV îşi reţinu, cu dificultate, un comentariu acid. Ce glumă! Îl privi pe ministru, care încă ţinea mâinile pe masă.
193
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Deci credeţi că este o coincidenţă faptul că a primit o astfel de scrisoare…?
Ironia întrebării fusese clară, dar ministrul ridică scurt din umeri, de parcă se temea de un microfon ascuns.
— Textul s-ar putea interpreta ca şi cum aţi fi ştiut că în Kongslund se întâmplă lucruri secrete. Şi dumneavoastră nu aţi intervenit.
Peter Trøst lăsă insinuarea atârnând în aer. Se afla pe un teren periculos.
Bărbatul din fotoliu arăta ca şi cum ar fi privit într-o ceaţă
îndepărtată – un văl des de cuvinte care separa universul său de cel al prezentatorului de televiziune.
— Spuneţi-mi, vă rog, care este interesul dumneavoastră
în această chestiune? De ce sunteţi atât de dornic să aduceţi aceste mizerii pe micul ecran?
Peter Trøst se îndreptă de spate. Oare ministrul îi cunoştea trecutul? Era imposibil. Inspiră adânc.
— În Kongslund au avut loc astfel de lucruri?
— Cunosc orfelinatul şi nu am observat nimic în acest sens. Nu pot spune că nu este posibil ca acolo să se întâmple tot felul de lucruri, până la urmă nu am locuit acolo. Am fost doar un bun prieten al casei, o cunosc pe Magna –
domnişoara Ladegaard – chiar din război…
— Ştiu.
— …şi i-am susţinut visul, de aceea sunt cu conştiinţa împăcată. Tocmai din acest motiv, opinia mea ar trebui să fie în centrul atenţiei postului Chan nel DK în această
săptămână, la urma urmei Kongslund este sărbătorit de zeci de mii de oameni, nu numai din Danemarca… Ridică
paharul şi îl ţinu în faţa lui Peter. În sănătatea dumneavoastră. Mă aşteaptă oaspeţi din întreaga lume.
Goli paharul şi se pregăti să se ridice.
Peter îşi cântări întrebarea: V-a oferit vreodată, dumneavoastră sau altcuiva pe care îl cunoaşteţi, serviciile ei?
Ştia că, prin această întrebare, va atrage mânia dezlănţuită a 194
- ERIK VALEUR -
