Câţiva ani mai târziu, Channel DK declara identitatea naţională drept marca lor înregistrată şi îl numea pe popularul profesor drept preşedinte. Cu cea mai mare uşurinţă, profesorul vorbise în continuare despre ceea ce, o perioadă lungă de timp, fusese un subiect tabu în televiziune. Îi lăuda pe cei puternici şi bogaţi şi se distanţase de pălăvrăgeala luptei pentru umanism.
187
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Noi, danezii, vrem să ni se permită să respingem ceea ce ne este străin, atât obiceiuri şi tradiţii, cât şi popoare – fie ele otomane, poloneze, române, slave, tamile, uzbece sau turce.
Nu este de mirare, aşadar, că şi-a creat rapid legături strânse cu partidul – şi că cifrele de audienţă au crescut extrem de mult.
Peter Trøst stătea la fereastra panoramică din biroul său oval şi privea pe deasupra centurii de pădure de la Hejede Overdrev şi Gyldenløveshøj. Vizitase împreună cu părinţii lui Kongslund, după ce aceştia îi povestiseră despre adopţia lui.
Se simţeau atât de uşuraţi, de parcă ar fi comis o infracţiune gravă şi acum, în cele din urmă, primiseră iertarea. Dar poate că, în realitate, iertarea venise de la vechea directoare, care îi aştepta în faţa casei şi care îl îmbrăţişase pe Peter, de parcă încă îi aparţinea. Pe atunci avea treisprezece ani.
La următoarea sa vizită a cunoscut-o pe fiica adoptivă a Magnei. Şedeau în camera ei de la primul etaj, care aducea cu puntea unei nave. La fereastră se afla un scaun vechi cu rotile, cu un telescop montat pe unul dintre braţe.
Încercaseră să-şi amintească de perioada comună petrecută
la Kongslund, ceea ce bineînţeles că nu puteau. Dar apoi ea îi povestise despre Asger, care fusese adoptat din Camera sugarilor în acelaşi timp cu el. Deşi Asger se mutase la Århus şi îşi trăise viaţa departe de Kongslund, în mod surprinzător Marie a putut să descrie uimitor de detaliat cartierul în care crescuse acesta, de parcă ar fi fost ea însăşi acolo şi ar fi văzut totul cu ochii ei. Peter fusese cuprins de o stare de nelinişte.
Peter Trøst clătina din cap, din spatele biroului său mare de director, formă numerele unor şcoli elementare din Århus şi întrebă despre câţiva profesori cu un fiu pe nume Asger.
La a cincea încercare, găsi pe cineva. Directorul adjunct al şcolii povesti că amândoi fuseseră angajaţi, timp de mai mulţi ani, la şcoala Rosenvang din Viby şi că se pensionase.
Fiul său, Asger, conducea Observatorul Ole-Romer din Højbjerg, care era vizitat de elevi de mai multe ori pe an.
188
- ERIK VALEUR -
— De mic copil a fost aşa, spuse directorul adjunct. A visat să fie ca Hawking, să găsească teoria care stătea în spatele tuturor lucrurilor. Schimbă brusc subiectul: Dar de ce îl căutaţi? Nu a făcut nimic greşit… indiferent de motiv… să fie pus la stâlpul infamiei? Nu a fost niciodată extrem în vederile sale, nici politic, nici…
Directorul adjunct ezită, apoi căută grăbit numărul de telefon al astronomului şi i-l dădu.
Peter formă numărul lui Asger. La celălalt capăt se auzi un clic.
— Acesta este numărul lui Asger Dan Christoffersen. Sunt la Observator. Lăsaţi un mesaj şi vă voi suna înapoi cât se poate de repede.
Vocea era mai profundă decât se aştepta Peter. Lăsă un mesaj scurt, fără a menţiona ce dorea, pentru că nu voia să
rişte să-l sperie pe om. Apoi îşi dădu jos sacoul şi cămaşa. În ultimul timp, după două-trei ore în aceleaşi haine, se simţea murdar, cel mai rău fusese când frigul iernii trecuse la temperaturile blânde de primăvară şi el avusese senzaţia că
cineva îi pusese o mână fierbinte pe piele (nu îi plăceau atingerile). La sfârşitul zilei de lucru purta deja al treilea sau al patrulea costum şi îi privea suspect pe colegii care purtaseră toată ziua aceeaşi cămaşă şi aceeaşi cravată.
Ridică pentru a treia oară receptorul telefonului şi îl apelă
pe Søren Severin Nielsen. Numele avocatului apărea regulat în ziare, de cele mai multe ori în legătură cu orice caz disperat de azil şi cu apelurile dramatice pentru permisele de şedere pentru refugiaţii aflaţi în pericol. Părea să lucreze singur, în orice caz, la telefon nu ajunsese nicio secretară
sau vreun asistent juridic, pentru a răspunde. În schimb, răspunsese robotul telefonic şi anunţase, cu o voce răguşită, ca după o beţie, aspră, aproape în şoaptă:
— Søren Severin Nielsen este pe teren. Îi puteţi lăsa un mesaj.
Peter ezită preţ de o secundă. Îşi amintea de Søren Severin Nielsen, din apariţiile publice referitoare la mai multe cazuri 189
- AL ŞAPTELEA COPIL -
importante ale refugiaţilor: slab, uşor îmbujorat, de parcă şi-ar fi înecat numeroasele sale înfrângeri în prea multe beri, după terminarea programului de lucru. Închise telefonul.
Pentru o clipă se gândi să o sune pe Magna, dar îi era teamă, fără să ştie de ce.
La un moment dat, ea îi spusese ceva. „Să nu uiţi niciodată, Peter: copiii nelegitimi vin la noi ca Moise, în coşuri din răchită, astfel că cele mai bune case de copii sunt întotdeauna cele construite lângă apă!”
Un punct de vedere straniu, chiar şi într-o ţară
înconjurată de ape, ca Danemarca.
Se uită pe fereastră şi contemplă cerul de deasupra Assendløse şi Bregnetved – mici locuri din insula Zealand, pe ai căror locuitori îi zărise în timpul călătoriilor sale fără ţintă, atunci când voia să îşi amâne întoarcerea la Østerbro. A doua zi după ce primise scrisoarea, luase o hartă (complet neobişnuit pentru el) şi căutase locurile cu nume ciudate din trecut. Sincer, nu a înţeles de ce făcuse asta. Poate că
scrisoarea fusese de vină. Ştia foarte bine că evenimentele nefericite rareori se bazau doar pe o scrisoare.
— Ai fost cel mai frumos copil pe care l-am avut vreodată
în Kongslund. Toţi voiau să te ia cu ei acasă! îi spusese Magna.
Curând el înţelesese ce blestem era acesta. Drumul prin viaţă al multor oameni era determinat de caracteristicile fizice, pe care le primiseră de la Dumnezeu la naştere, în colaborarea sa impecabilă cu diavolul. Unii oameni sunt atât de urâţi, încât nu reuşesc să treacă niciodată peste umilinţele la care au fost expuşi în copilărie – alţii sunt atât de frumoşi, încât nu pot scăpa niciodată de atenţia cu care au fost obişnuiţi în copilărie şi a cărei posibilă pierdere îi îngrijorează mai mult decât orice pe lume.
Toate vedetele se temeau de căderea bruscă de pe înaltele creste ale succesului – şi cu afacerea Kongslund, ca un abis adânc deschis în faţa lui, Peter Trøst era aproape de o criză
de panică.
