ministrului şi va garanta zădărnicirea oricărui contact ulterior cu ministerul.
Ministrul de stat îl privi şi îi răspunse, fără nicio urmă de ezitare:
— Nu, eu personal nu am fost niciodată implicat în vreo relaţie secretă… Zâmbi cu o răceală extremă. Şi dacă aş fi fost, cu siguranţă acest lucru nu ar fi interesat decât presa de scandal.
Puse jos paharul gol.
— Faceţi parte dintru-un guvern care vorbeşte mereu despre valorile umane şi despre onestitate în promovarea pe care şi-o face. Dacă e după dumneavoastră, toţi copiii acestei ţări au dreptul la o copilărie protejată şi la o viaţă bună într-o familie sigură, daneză… Din nou, Peter Trøst simţi o furie inexplicabilă, nu profesională, pe care nu o putea controla.
Ar fi, desigur, extrem de interesant, dacă un membru al partidului dumneavoastră ar trăi după principii complet diferite şi împotriva tuturor acestor reguli. Înlăturarea consecinţelor infidelităţii, din considerente legate de carieră…
Cât de multe ar mai fi de găsit sub un asemenea covor…?
Ministrul de stat se ridică.
— Această discuţie nu are… zise el şi îşi înclină capul uşor într-o parte… nici cea mai mică bază. Am dreptul să cer un pic de respect, chiar şi din partea presei. Îl privi furios pe jurnalist. Fără suspiciuni şi fără goana după senzaţional.
În acest moment, uşa se deschise şi profesorul intră fără
să bată. Se îndreptă spre ministru şi îl apucă prietenos de umeri.
— Dragă Ole, aşa suntem noi uneori, oamenii din mass-media. Trebuie să respectăm vechile tradiţii cu onoare – în numele democraţiei. Doar tu însuţi ridici în slăvi chiar şi cele mai critice reportaje, ca fiind garantul justiţiei şi al libertăţii de exprimare. Nu vrem să uităm asta.
— Goana după senzaţional nu are nimic de-a face cu libertatea de exprimare, spuse ministrul şi îi dădu la o parte mâinile de pe umerii săi.
195
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Nu, şi de aceea poţi fi sigur că ne vom ocupa de problemă în mod corespunzător. Te vom trata echitabil şi rezonabil, la fel cum tu şi guvernul tău ne-aţi tratat întotdeauna corect. Şi pentru asta suntem recunoscători.
Ministrul privi pe fereastră, ca şi cum şi-ar fi descoperit brusc interesul pentru pădurile dintre Borup şi Kirke-Hvalsø.
Apoi spuse:
— Da, ne tratăm unii pe alţii aşa cum merită fiecare… Şi da, mi-ar plăcea, într-adevăr, foarte mult, să nu stricăm renumele unuia dintre orfelinatele noastre cele mai remarcabile din toate timpurile.
Îşi luă haina. Cele patru gărzi de corp intrară în birou şi îl încadrară în mijloc.
Peter Trøst se uită la profesor, care încă stătea în picioare, în faţa ministrului. Avea vaga bănuială că cei doi bărbaţi încheiaseră un pact. Poate că ar fi putut rupe sigiliul cu o simplă întrebare. Dar nu adresă această întrebare.
Oricum nu se mai putea schimba nimic. Aşa se întâmpla în poveştile vechi, aşa se întâmpla în dragoste şi în război şi aşa se întâmpla şi în universul celor puternici, unde domnea ambiţia şi emoţiile nu erau tolerate.
Dar, bineînţeles, aşa ceva trebuia pedepsit.
În această după-amiază, trei persoane fuseseră în biroul directorului de la etajul şase. O jumătate de an mai târziu, doi dintre ei erau morţi.
După întâlnire, profesorul i-a spus lui Peter:
— Te-ai descurcat foarte bine, până în momentul în care l-ai ameninţat. A fost o prostie.
Profesorul trebuie să fi auzit conversaţia din faţa uşii.
Stătea în faţa lui Peter.
— Eu, la fel ca el, am impresia că supraestimezi importanţa scrisorii anonime. Orice idiot poate încropi, fără
talent, o astfel de prostie.
Peter îşi privi preşedintele. Afacerea Kongslund stătea în calea planurilor profesorului şi ale leilor tineri, cu privire la noile audienţe, fără precedent, cu care posturile de 196
- ERIK VALEUR -
televiziune concurente urmau să fie ţinute la distanţă.
Problemele pot fi abordate evident, dar, dacă vinovăţia ar fi fost stabilită în mod clar. În plus, infractorii trebuiau să fie rockeri, terorişti sau musulmani – nu deţinătorii de funcţii fără chip şi, în mod evident, nu sistemul de ajutor social.
— Trebuie să găsim fericirea pentru publicul nostru, spusese Bjorn Meliassen la conferinţa strategică din ianuarie, înainte ca cei nouă membri (numiţi Cei nouă
supremi) din comitetul de conducere al Channel-DK să
ovaţioneze, şi fericirea este ceea ce noi toţi avem de mult timp… familia noastră, copiii noştri, televiziunea noastră, bunăstarea noastră şi ţara noastră. Tot ceea ce suntem gata să apărăm! Disidenţii să îşi găsească un alt loc şi inadaptaţii să se ducă înapoi, acolo unde le este locul.
Bjorn Meliassen inspiră adânc.
— Ştiu multe despre tine, Trøst… Mult mai multe decât crezi. Ştiu că, atunci când erai mic, ai fost în acest orfelinat şi că ai locuit în Rungsted şi ai fost adoptat. Îl cunosc pe Knud şi ştiu şi… se aplecase spre vedeta TV, a cărui mână
rămăsese în aer, cu paharul de vin roşu… Că directorul şcolii tale a murit, în urma unui act grotesc de vandalism, de atac de cord. Ştiu mult mai mult decât crezi şi pot înţelege că
