Când am aflat, stăteam pe un taburet afară, pe coridorul din faţa bucătăriei, când mama mi-a spus în trecere, cu bigudiurile în păr: „Ah, apropo, noi nu suntem părinţii tăi adevăraţi, Severin, aceia au dispărut imediat după naşterea ta. Dar apoi te-am luat noi”. Îmi amintesc că am fost surprins de cât de clar se exprimase… Se privi din nou în paharul de vin. Scurt şi concis şi uşor de înţeles.
210
- ERIK VALEUR -
Orla simţi din nou furia crescând în el, dar nu spuse nimic.
— Am pus câteva întrebări, dar de fapt nu am luat problema în serios. Când tatăl meu a venit acasă, m-am întâlnit cu el afară şi i-am spus: „Tu nu eşti tatăl meu adevărat!” Nu voi uita niciodată cum a început să plângă şi apoi a spus: „Ba da, Severin, sunt”. Eu am continuat: „Dar mama mi-a povestit că eu am alt tată”, după care el a plâns şi mai tare.
Severin îl privi pe Orla. Ochii îi străluceau, se îmbătase dintr-o jumătate de sticlă de vin.
— Ei îşi pierduseră copilul biologic şi de asta mă luaseră
pe mine. Ei avuseseră un fiu, iar eu eram un străin. Am fost destul de confuz, până când tatăl meu m-a luat în braţe şi mi-a spus: „Aşa este, eu nu sunt tatăl tău natural, dar sunt oricum tatăl tău şi te iubesc mai mult decât orice altceva pe lume. Ar trebui să ştii că nu vei duce niciodată lipsă de nimic”. Cu toate acestea, din prima noapte m-am întrebat cum arătau părinţii mei adevăraţi – ceva se întâmplase, doar că nu ştiam ce. În realitate… Severin începu să
bolborosească şi apoi tăcu. Realitatea mai trebuia să aştepte.
Orla îl cercetă cu ochii mijiţi, în timp ce Severin luă o altă
gură de vin.
Orla simţi din nou furia care le-ar fi putut distruge prietenia. Ştia asta foarte bine.
— Ei nu erau ca tine… Britt şi Erling?
— Absolut deloc.
— Nici măcar fizic?
— Nu, ei sunt amândoi masivi şi laţi – şi eu sunt, ei bine, ştii cum sunt.
Orla se gândi la tatăl său care, ca şi zâmbetul lui Severin, era invizibil.
— Numele noastre sunt urâte, nu crezi? Severin şi Orla. În şcoala Kennedy, în partea de sus a Høje Gladsaxe, mă
şicanau în mod constant din cauza asta. Strigau mereu: Severin, Severin – pute din nou a benzin!
211
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Râse şi o picătură de salivă îi ajunse pe bărbie.
Orla clătină din cap. Cunoştea condiţiile din primul ghetou adevărat din beton al Danemarcei, a cărui şcoală fusese numită după preşedintele american asasinat.
Severin spuse:
— Şi toate astea din cauza lui Hasse, de asta au adoptat, în principal, un copil orfan. Pentru a-i onora memoria cu această faptă deosebit de bună… O singură picătură de culoare roşie îi atârna în colţul gurii. Arăta ca sângele. Îmi amintesc când am mers cu mama la coafor şi coafeza a spus la un moment dat: „Micul meu prieten, ai părut mamei tale!”
Mâinile mamei mele deveniseră reci ca gheaţa şi ea spusese:
„Nu, nu este adevărat”.
Severin zâmbi cu buzele roşii.
— Întreaga familie a fost implicată în această minciună –
cu toţii, în memoria lui Hasse. Se ridică şi merse împleticit în jurul mesei, spre Mille, a cărui blană era agăţată exact la nivelul ochilor. Ridică mâna şi mângâie lăbuţele gri cu degetul mare şi cu arătătorul. M-au luat numai… îşi puse palma făcută căuş peste labe şi numai ghearele ieşeau printre degete… Pentru a ţine în viaţă memoria fratelui mai mic, al naibii de mare. Pentru totdeauna. Este un adevărat paradox, nu-i aşa… ca în faţa instanţei? Trebuie să spui adevărul şi să întorci spatele tuturor celor prezenţi. Suntem complet insensibili, nu? Acesta este blestemul nostru. Nu pentru că suntem copii adoptaţi, ci pentru că am fost la Kongslund…
Zâmbetul care nu exista dispăruse.
— Eu nu sunt copil adoptat, spuse Orla. Mama mea nu a putut să mă ţină cu ea în primii ani.
— Bineînţeles că eşti.
— Ţi-ai găsit vreodată părinţii adevăraţi?
— Am numele şi numerele lor de telefon. Am fost în vizită
la casa de copii şi acolo era o fată, Marie… Ea mi-a dat numele. I-am sunat la un moment dat, dar am închis 212
- ERIK VALEUR -
întotdeauna, înainte să poată spune ceva. Mi se pare foarte greu.
Severin se aşeză pe pat, fără avertisment şi adormi imediat. Agenda sa neagră era pe masă. După ce Orla se gândi o vreme la povestea lui Severin, luă agenda şi o deschise. Nu avea nici măcar un pic de compasiune pentru băiatul deşirat din blocurile galbene. Severin îşi notase cele două cele mai importante numere de telefon din viaţa sa exact în locurile în care era de aşteptat – la M şi T, era atât de banal…
Stătea în cabina telefonului public – era ora trei noaptea –
