Declaraţia muri într-un acces de tuse violentă, în timpul căreia nici măcar nu mai avu putere să îşi ţină batista la gură.
De data aceasta, succesorul său nu mai tuşi odată cu el.
Cu faţa înroşită din cauza efortului, şeful guvernului îi făcu un semn întâiului său ministru şi consilier cheie.
— Du-te acum, Ole. Când vom mai vorbi data viitoare în particular, vom avea lucruri mult mai importante de discutat.
Tuşi din nou şi în colţul gurii sale se ivi sânge. Vorbea despre propria sa moarte.
Peter Trøst băuse prea mult vin în timpul redactării articolului despre Kongslund.
Îşi părăsise apartamentul din Østerbro dimineaţa devreme, după un somn mult prea scurt şi apoi se îmbrăcă în primul său costum al zilei, la etajul şase al „trabucului”. Se gândi la Magna care înainte, în timpul vizitelor sale, stătea zâmbitoare pe alee şi îl îmbrăţişa, ca şi cum nu ar fi fost plecat niciodată. Astăzi, ea nu mai îndrăznea să-i răspundă
la întrebări – pentru că era cine era.
Sună telefonul când era gata să pună mâna pe receptor.
— Aici Asger Christoffersen. Vocea era neobişnuit de profundă. Din Århus. Mi-aţi lăsat un mesaj pe robot.
Pentru o clipă, Peter stătu acolo, fără a spune ceva.
Numele îi suna familiar.
— Vorbesc cu Peter Trøst?
— Da…
Panică. Creierul său refuza să lucreze.
243
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— M-aţi sunat şi mi-aţi lăsat un mesaj. Eu sunt unul dintre micii elefanţi albaştri… Vocea profundă chicoti. Exact ca dumneavoastră.
În aceeaşi clipă, memoria îi reveni. Dar cuvintele bărbatului îl făcură să amuţească din nou.
— Aşa mi-a spus Marie, cu mult timp în urmă, explică
vocea. Marie Ladegaard de la Kongslund.
— Aţi vorbit cu ea?
Ce întrebare idioată!
— N-am mai vorbit de când eram adolescent. Şi dacă nu doriţi ca publicul să afle asta, eu nu voi spune nimic.
Peter nu comentă oferta.
— Aş vrea să vă cunosc, domnule Christoffersen… cât mai curând posibil.
Suna mai rigid decât îşi planificase.
— Nu cred că ştiu ceva, dar nu mă deranjează.
— Mâine vom prezenta un reportaj despre aniversarea Marthei Ladegaard. Este posibil ca, ulterior… să fac o continuare. Ezită o clipă. Este important.
— Sunteţi bine-venit. Mă găsiţi la Observatorul Ole-Romer din Højbjerg. Nu aveţi cum să îl rataţi, se află în centrul Căii Lactee. Astronomul râse şi sună cam ca un mormăit. Apoi adăugă: Bărbatul din minister nu este singurul care a primit scrisoarea, dar nu am mai spus asta nimănui. Şi mi se pare, de asemenea, înfricoşător…
Peter Trøst nu fusese pregătit pentru astfel de informaţie şi acum era speriat. Din cine ştie ce motiv, crezuse că un bărbat necunoscut din provincie nu s-ar fi putut afla în intenţia expeditorului. Se înşelase complet şi asta făcea ca totul să fie chiar şi mai enigmatic. Cine dispunea de astfel de informaţii detaliate, pentru a identifica o mână de copii a căror trăsătură comună era faptul că, în urmă cu cincizeci de ani, se aflaseră în aceeaşi cameră din bine-cunoscutul orfelinat din nordul oraşului Copenhaga?
Cum era posibil?
244
- ERIK VALEUR -
— Voi primi vizita unui grup de studenţi. Vom studia galaxia Andromeda. Asta este departe, foarte departe, aşa că
trebuie să plec. Sunaţi-mă înainte să veniţi, dacă veniţi.
Închise telefonul.
Peter formă din nou numărul Magnei. Din nou, ea nu răspunse la telefon. Încercă iar, în timp ce aştepta liftul şi a treia oară, înainte de a intra în biroul leilor de creaţie, care stăteau, ca întotdeauna, cu capetele plecate, în spatele planşetelor, şi îl priveau cu coada ochiului.
Directorul de creaţie le prezentă, cu voce tare, noul,
„Superdanez” al postului, un filosof care pretindea că găsise soluţia pentru enigma timpului şi care se aplecase mult în faţa camerei de filmat, în timpul înregistrărilor de probă, spunând:
