— Da, spuse Peter Trøst. Este goală de mai mulţi ani şi este complet ruinată. Mi se pare că proprietarul trăieşte în Statele Unite ale Americii.
— Arată ca şi cum cineva, acolo sus… aleargă de colo-colo.
Jurnalistul stătu acolo mult timp, fără a spune ceva.
— Este imposibil, Jesper.
237
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— O fetiţă într-o rochie albă…
— Înseamnă că era spiritul fetiţei care a locuit, odată, acolo – acum mulţi, mulţi ani. Dar ea nu putea alerga. Avea paralizie spastică şi stătea într-un scaun cu rotile!
Râseră cu toţii, iar hohotele lor le trădau uşurarea.
Niciunul dintre ei nu avea imaginaţia destul de bogată
pentru a putea descifra ceea ce văzuseră, de fapt. Şi, desigur, niciunul dintre ei nu înţelesese mesajele fără cuvinte care se învârteau în jurul frontoanelor întunecate şi pe care, pentru a le auzi, trebuia să fi petrecut o viaţă întreagă în Kongslund.
Se întorsese în apartamentul său din Østerbro, după ce, din nou, condusese fără ţintă prin Zealand, admirând peisajul prin fereastra sa panoramică.
Îşi parcă BMW-ul albastru pe Holsteingade, între un Jaguar negru şi un Renault alb şi închise uşa de la intrare.
Încă îşi amintea foarte bine sfatul profesorului, atunci când începuse să îşi consolideze poziţia în televiziune:
— Aici, în televiziune, viaţa constă în imaginile emoţiilor prezentate – şi formula miracol a emoţiilor este: bunăstare, bucurie, sentimentalism, şoc, indignare, dezgust şi furie. Nu mai este nevoie de nimic altceva.
Dorise să urmeze reţeta profesorului punct cu punct şi în primul rând să povestească despre copilăria grea a Magnei, eforturile ei eroice din timpul ocupaţiei şi lupta ei împotriva burgheziei snoabe, care în cele din urmă îi adusese victoria şi laude din toate colţurile ţării pentru orfelinatul Kongslund.
Apoi, în mijlocul triumfului, va strecura îndoiala sâcâitoare şi va presăra zvonuri, făcând aluzie la clientela fină din Strandvej care ar fi descoperit o utilizare pentru căminul impozant, la care nimeni nu s-ar fi gândit nici în vis – şi asta chiar cu sprijinul partidului.
Această umbră întunecată a trecutului fusese cea pe care scrisoarea anonimă o trezise la viaţă, într-un moment în care chiar şi cele mai mici scandaluri ar putea duce la căderea unui reprezentant al poporului.
238
- ERIK VALEUR -
În urma scandalului, ştirile de televiziune şi presa de scandal ar pune inevitabila întrebare: Oare Kongslund a supravieţuit doar pentru că bărbaţi puternici protejaseră
căminul din motive atât imorale, cât şi egoiste? Mii de copiifără părinţi fuseseră sacrificaţi pe altarul tăcerii, cu sprijinulpartidului care întotdeauna se dăduse drept protectorulabsolut al celor slabi?
Auzi voci în curtea din spate şi trase perdeaua într-o parte.
O femeie tânără stătea pe gazon şi vorbea cu cei din apartamentul de la al doilea etaj. Avea părul roşu, ca şi Susanne Ingemann şi trei cercei de aur în ureche, care se vedeau din camera de zi a lui Peter. Deschise fereastra cât putea de silenţios, dar nu reuşi să înţeleagă nimic. Aducea înşelător de mult cu imaginea lui Susanne din Fri Weekend.
Închise din nou fereastra, se lăsă pe spate şi privi vechiul poster al revoluţiei cubaneze, cu un luptător de gherilă
îngenuncheat, poster care atârna deasupra patului. Un genunchi era înfipt în pământul negru şi braţul său stâng era întins cât se putea de mult în faţă. Mâna stângă strângea grenada, înainte să o arunce cu putere în faţă, putere ce izvora din credinţa într-o cauză nemuritoare şi dreaptă.
Peter Trøst avea acest poster din tinereţe. Nu se gândise niciodată la ceea ce se afla dincolo de marginile fotografiei sau cine era inamicul.
239
- AL ŞAPTELEA COPIL -
14
ÎNGERUL PĂZITOR
11 MAI 2008
Cred că acel caz al micuţului băiat tamil, precum şi afacereaKongslund au stârnit nişte spirite care au devenitincontrolabile în aceste zile. Suntem, la urma urmei, un poporcare a crescut cu nenumărate poveşti despre copiii abandonaţi
– de la fetiţa cu chibrituri, la copilul singur de pe frunza de nufăr şi până la basmele Răţuşca cea urâtă sau Mica Sirenă, care a fost nevoită să părăsească acel castel unde prinţul a recunoscut-o drept copilul găsit care era în realitate.
Aflarea adevărului de către aceste spirite poate provoca ostare de şoc, sentimentalism sau mânie – şi, în cele din urmă, poate chiar furie. Şi exact acesta era motivul pentru care jurnalişti precum Knud Tåsing şi Peter Trøst, conştient sau inconştient, pregăteau terenul.
Apărarea copiilor era un vechi simbol al faptului că
bunătatea inimii dormita încă în stare latentă, undeva, adânc,în subconştientul naţiunii.
Prim-ministrul tuşi. Chipul lui se contura clar în faţa ferestrei şi a cerului albastru de deasupra Slotsholmen. Ole Almind-Enevold zâmbi, dar îşi ascunse zâmbetul imediat cu mâna şi tuşi, în semn de solidaritate cu şeful lui, la fel ca pe vremuri, când partidul încă era tânăr şi roşu.
Singurul om din regat care avea şi mai multă putere decât Ole Almind-Enevold îşi puse batista albă pe birou. Acolo unde buzele sale atinseseră ţesătura subţire, se conturaseră
nişte dungi subţiri, de culoare roşie. Din dungile subţiri se făcuseră mai întâi pete adevărate, care îi mai dădeau, poate, câteva luni de viaţă. Această boală îi va fi sfârşitul.
