"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » 💎 💎"Al șaptelea copil" de Erik Valeur

Add to favorite 💎 💎"Al șaptelea copil" de Erik Valeur

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

— Corect. Acest lucru are de-a face, probabil, cu ruşinea de a nu fi putut aduce ei înşişi un copil pe lume.

— În cazul în care adopţia era aprobată şi restul era în regulă, noi aduceam formularul verde şi le povesteam părinţilor adoptivi câteva lucruri despre părinţii naturali.

Dar, ca să fiu sinceră, doar despre copiii cu defecte vizibile, care nu erau adoptaţi, ci erau daţi în plasament.

— La fel ca fiica adoptivă a Magnei, Marie… fiica adoptivă

a domnişoarei Ladegaard?

258

- ERIK VALEUR -

Cele două femei se îndreptară de spate şi îl priviră pe Knud cu o urmă de dezaprobare în privire, de parcă ar fi pătruns pe un teritoriu interzis.

— O cunoaşteţi pe Marie Ladegaard?

Knud o privi cu atenţie, de departe, pe deasupra ochelarilor.

— Bineînţeles.

Răspunsese din nou doamna mai în vârstă. De data aceasta, mai reţinută.

— Cum a ajuns la Kongslund? Se spune că a fost un copil găsit?

Din nou, cele două femei comunicară în tăcere, fără a se privi una pe alta. În aer plutea o stare de alertă, care se declanşase la simpla rostire a numelui Mariei Ladegaard şi acum tăcuseră amândouă.

— A fost găsită la baza scărilor – spune legenda?

Zâmbete blânde.

— Da, a fost copil găsit. Mâine se împlinesc patruzeci şi şapte de ani.

— La aniversarea Kongslund…?

— Da, la 25 de ani de la inaugurarea orfelinatului, pe 13

mai 1961. Noi am fost acolo.

Dădură din cap în acelaşi ritm, ca pentru a confirma amintirea.

— Şi nu s-a aflat niciodată cine sunt părinţii ei?

Nu spuseră nimic.

Knud Tåsing îşi puse pixul pe blocnotes.

— Deci nu doriţi să vorbiţi despre Marie Ladegaard?

întrebă el.

Stăteau acolo, fără a se mişca. În cele din urmă se aplecară în faţă, în acelaşi timp.

— Nu, spuseră într-un singur glas.

Îmi era deja clar că Knud Tåsing va găsi oamenii din acele vremuri – cum erau şi cele două asistente sociale, dar asta nu mă tulbura cu adevărat.

259

- AL ŞAPTELEA COPIL -

Ele o vor informa pe Magna care, înainte de aniversare, nu va contribui prea mult la liniştea ei.

În zilele de după vizita jurnaliştilor am auzit-o pe Susanne alergând neobosită pe coridoare, dar nu a venit la uşa mea nici măcar o singură dată. Poate că lucrurile care se întâmplau în jurul nostru o înspăimântau mai mult decât ar fi vrut să recunoască. Simţeam umbra ministerului, care bântuia prin Kongslund şi ea părea să ştie că acest lucru mai degrabă mi-ar trezi spiritul de luptă, decât să mă facă să

caut adăpost. În timpul zilei, ea se ocupa de aspectele legate de adopţii, în timp ce eu stăteam în camera regelui, sub coama acoperişului şi ieşeam doar atunci când simţeam nevoia de companie. Unele zile treceau fără să ne vedem şi nu am vorbit niciodată despre această problemă.

Magdalene venea rareori în vizită şi atunci numai pentru a-mi vorbi despre cucerirea ei din viaţa de apoi, despre care ea credea, la fel ca toţi îndrăgostiţii, că va dura pentru totdeauna: Stăm sub fagi, pe o canapea din lemn de nuc italian. Maiestatea sa mi-a povestit despre trecut, atunci când a luptat în bătălia de la Isted pentru patria sa şi şi-a pierdut un braţ! şoptea ea şi făcea, în entuziasmul său, o rotaţie de nouăzeci de grade spre dreapta, astfel că eu întindeam instinctiv braţul, pentru a o opri. Deşi corpul meu, ca şi al ei, era asimetric, eu vedeam natura şi puterea simetriei prin oameni. Ştiam prin ce se distingeau frumosul şi urâtul din viaţă. Când stăteam în grădină cu Susanne, cu fiordul în faţa mea, ea era înfăşurată într-o strălucire roşiatică, de parcă

soarele dorea să o atragă dincolo de orizont. Dar eu eram ascuţită şi întunecată, strâmbă din naştere şi trăiam, de când mă ştiam, cu cele două jumătăţi ale corpului în două

lumi diferite – una armonioasă şi alta grotescă. Aveam obiceiul, atunci când cineva ciocănea la uşa mea, ceea ce se întâmpla rareori, să îmi feresc partea întunecată, înainte să

scot capul. Nu aş fi vrut să-mi sperii oaspeţii, cel puţin nu pe bărbatul care, aşa cum promisese Magna, avea să vină într-o zi. La vârsta de doisprezece, treisprezece ani găsisem o rochie 260

- ERIK VALEUR -

verde în pod – culoarea era aproape ca aceea a femeii frumoase din tabloul mare de deasupra scărilor. Şi atunci când în orfelinat se făcea linişte, o scoteam şi dansam singură, eu şi cu mine, în faţa oglinzii, fără să văd petele de mucegai şi găurile din materialul fragil. Eşti urâtă, mormăia oglinda, posacă – dar asta nu mă deranja, deoarece îmi imaginam că rochia îi aparţinuse unei prinţese, poate chiar contesei Danner în persoană.

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com