Hierania ridică privirile.
93
— Vezi prin urmare, Dick, că de pe acum sunt cinci contra trei albi, iar inegalitatea nu va face decât să crească.
Barry o privi.
— Pentru numele lui Dumnezeu Hierania, ce-ți trece prin minte!
Ea răspunse calmă:
— Deocamdată nimic, Dick... știi însă... dacă ar trebui să repet gestul lui Odi, crezi că ar fi mai bine s-o fac acum, sau când cifrele vor fi dublate și când chiar și voi veți fi de părere că nu mai este loc pe lume pentru nepregătiți?
Barry înălță capul.
— Profesia mea este să păstrez viața, nu s-o distrug! Printre albi nu există oare inapți? Dacă ai trage ultimele consecințe din teoria ta, unde am ajunge?
— Noi am descoperit mijloacele de a distruge pe inapți, chiar și în sânul raselor albe. Pentru acesta a fost însă nevoie de un om care să-și impună voința lumii... Dick, ideile tale îmi par absurde.
Onorați ca pe un mare cetățean pe soldatul care își duce compatrioții la masacrarea cu sutele de mii a străinilor și la moartea a tot atâtor dintre ei, numai la simpla ivire a unei neînțelegeri internaționale. E însă oare mai bun ca Odi, sau oricare altul care încearcă să salveze civilizația? Eu din parte-mi îl prefer pe Odi!
— Nu mă predau Hierania. Dar nu voi mai discuta cu tine, spuse Barry întorcându-se în fotoliu și țuguindu-și buzele cu amărăciune.
Tânăra femeie se apropie de el și-i puse mâna pe umeri.
— Fii cuminte micul, meu Dick, spuse ea cu drăgălășenie. Te voi face să fii mai bine dispus. De ce să ne certăm, din pricina unor oameni care au murit acum multe milioane de ani? Ascultă asta și uită-ți necazul!
Se apropie de tabloul de distribuire și după o clipă un val de muzică dumnezeiască străbătea galeria. Câtă vreme a durat, a ținut sub farmecul ei grupul celor care ascultau, iar când ultimele tonuri 94
mărețe s-au stins, cei doi bărbați aveau ochii plini de lacrimi. Urmă
un lung răstimp de tăcere, ca și cum nimeni n-ar fi vrut să rupă
farmecul. Hierania vorbi în cele din urmă.
— Acesta a fost unul dintre cele mai frumoase imnuri ale noastre și opera unuia dintre marii noștri compozitori. Spune-mi Dick, oare prețul pe care l-am plătit pentru aceasta, e prea mare? Și când te gândești că este numai o infimă parte din tot ceea ce-i datorăm lui Odi!
Fără să răspundă Barry se ridică spre a-și lua rămas bun, iar în urma unui gest al Hieraniei Allan îi urmă exemplul.
95
Capitolul XX
Dacă Allan Dundas își uitase semenii, aceștia nu-l uitaseră pe el.
Barry nu era nici surd și nici orb față de tot ceea ce se petrecea.
— Când ai fost pentru ultima oară la Glen Cairn, Dun? întrebă el.
Allan își reveni tresărind.
— Dracu știe, Dick. E atât de mult că aproape am uitat. Vreo opt sau zece săptămâni.
— Perfect, Dun. Vezi tu însă eu știu de ce te ascunzi aici, în timp ce ceilalți n-au idee. Lumea bârfește!
Allan se încruntă îngrijorat.
— Într-adevăr, chestia asta trebuie să dea loc la tot felul de ipoteze. (Se ridică și luă de pe cămin un bilet pe care-l întinse lui Barry). Iată ce am găsit prins cu un ac de ușă, zilele trecute.
Dick citi pe o foaie ruptă dintr-un carnet, următoarele rânduri scrise cu creionul:
Dragă Dun,
E vinul sau femeia? Richardson și cu mine suntem adânc mâhniți.
De ce dracu și unde dracu te ascunzi? Revino și vom uita totul!
George Mac Arthur.
Citind rândurile acestea Barry surâse.
— A încercat de curând să mă tragă de limbă. Mi-a părut rău că
l-am deziluzionat, căci arăta într-adevăr foarte îngrijorat.
— E un băiat bun, Mac ăsta. Dar lăsând astea la o parte, ce trebuie 96
să fac?
