Capitolul II
În zorii zilei Allan se reapucă de lucru cu un interes pe care nu-l mai arătase niciodată. Cu o seară mai înainte, scosese la iveală
aproximativ 60 de centimetri pătrați ai obstacolului, care-i distrusese mai întâi târnăcopul și mai apoi dalta. Culoarea stâncii era de un roșu închis, cam în felul granitului, dar fără nicio urmă de granule. Suprafața îi era mai netedă decât sticla, dar se putea vedea lesne că este vorba de o formă geometrică, ceea ce-l intriga în cea mai mare măsură pe Dundas. Pornind paralel cu peretele gropii, obstacolul rămânea perpendicular pe o distanță de aproximativ de 60 de centimetri, după care lua o formă curbă bine definită, cam în felul unei cupole. În privința aceasta nu exista nicio îndoială.
Cercetând cu privirea suprafața scoasă la iveală, Allan socoti că
după toate probabilitățile dezgropase marginea unei construcții de formă cilindrică terminată printr-o cupolă plată de circa 10 metri în diametru.
Cuprins de curiozitate Allan reîncepu să muncească și uită prima sa intenție de a-și face o adăpătoare, stăpânit numai de gândul de a dezlega enigma pe urmele căreia bănuia că se află. Calea pe care trebuia s-o urmeze îl făcu să depășească limitele pe care și le determinase de la început, iar pe măsură ce munca progresa, convingerea îi era tot mai fermă. La amiază abia că-și îngădui repaos pentru a mânca în picioare în bucătăria casei. Spre seară se opri uluit în fața rezultatului muncii sale. Pentru a urma forma a ceea ce el numea de bine de rău, stâncă, săpase cu aproximație șapte 7
metri, urmând un segment de cerc de mărimea pe care o stabilise cu aproximație de la început. Groapa avea un metru în lărgime și-i venea până la umăr. Iar jur împrejur găsise începutul cupolei plate, care se vedea mereu mai mult că este opera mâinilor omenești.
Natura n-ar fi putut niciodată face în uriașa-i fantezie ceva de formă
atât de regulată. Dar ca o culme, terenul pe care se afla era absolut virgin. Cine ar fi putut fi oare autorul acestui obiect?
A doua zi, joi, Allan se apucă din nou de lucru, hotărât să
adâncească săpăturile până la fundații, sau cel puțin până la intrarea bizarei construcții subterane. Abia spre amiază ajunse pentru prima dată la o neregularitate a peretelui curb și înmulțindu-și strădaniile constată că este vorba de partea de sus a unei uși boltite.
Opt ore de somn lipsit de vise îl odihniră. În papuci și pijama, Allan șuieră a doua zi dimineață chemându-l pe Billy Blue Blazes și nu fără bătaie de cap constrânse animalul nedisciplinat să-l ducă
până pe malul râului, unde se scăldă vreme de vreo jumătate oră în vederea vizitei pe care o proiecta la oraș și pe care o socotea de neînlăturat.
Dimineața nu era prin urmare prea târzie atunci când Allan își opri cabrioleta pe strada mare din Glen Cairn, în fața celui mai mare magazin al orașului și unde cumpără material pentru un șopron demontabil de lemn și tablă ondulată.
Vreme de o clipă se gândi să-i facă vizită lui Bryce, dar ceea ce-l reținu nu era teama de a nu-l deranja la o oră nepotrivită cât neplăcerea de a trebui să răspundă la întrebări prin minciuni.
Renunță. În vaga speranță de a întâlni pe cineva care-l interesa cu mult mai mult, se urcă din nou în cabrioletă și se reîntoarse acasă pe drumul ocolit al școlarilor.
Reîntors acasă fără să fi încetat vreo clipă să se gândească, imaginea Marianei Seymour făcu loc încetul cu încetul în mintea sa ,,chestiunii” acelea. Căci după zile întregi de muncă încordată, nu 8
găsise încă pentru ea nici măcar o explicație satisfăcătoare.
Ajuns la Cootamundra, după ce-l băgă pe Billy în grajd, prima sa grijă fu să-și găsească o ocupație până la sosirea materialelor de la Glen Cairn și știa că mai aveau să treacă până atunci vreo câteva ore.
Deși ardea de nerăbdare să-și reînceapă cercetările, trebui să se înarmeze cu răbdare. Camionul cu materialul comandat sosi abia după amiază. Camionagiul nu avea decât o singură dorință și anume să lapede povara și să plece cât mai curând. Dar Allan avu grijă să-l pună să descarce cât mai departe de locul unde se afla șantierul.
A doua zi munci încordat și fără întrerupere. Uitase cu totul de vizita pe care o făcuse la Glen Cairn. Transpira mânuind ciocanul și ferestrăul și-și blestema neîndemânarea. Încă înainte de amiază
epuizase tot stocul de cuvinte tari englezești și resimțea cu satisfacție
binefacerile
culturii,
producându-se
cu
perlele
înjurăturilor din limba franceză și germană.
9
Capitolul III
E drept, când se spune că haina face pe om. Puțini ar fi fost aceia care să recunoască în individul corect îmbrăcat în haine albe pe lucrătorul de cu o seară mai înainte, în combinezon de pânză groasă.
Când se urcă pe capra cabrioletei sale în dimineața aceasta, 19 femei din 20 ar fi găsit că Allan merită să fie privit cu atenție, susținând de bună seamă după cum le este obiceiul, că nici nu-l bagă în seamă.
Billy Blue Blazes străbătu în galop distanța până la Glen Cairn, lucru care-i era îngăduit numai foarte rar. La vreo 3 kilometri de oraș se încrucișă cu Bryce, care era în automobil și care se ducea să
aducă pe persoana pe care o mai avea invitată pentru acea zi în afară de Allan.
Instalată în fotoliul ei de răchită pe verandă, Don' Bryce îl ironiză
pe Allan pentru sălbăticia lui.
— Presupun doamnă Doris, că sceleratul dumitale soț v-a povestit cine știe ce grozăvii despre gospodăria mea. Cred că știți că
a luat masa la mine săptămâna trecută.
— Desigur, Allan. Mi-a spus că mori de foame. Sper însă că ți-ai recăpătat pofta de mâncare.
— Trădătorul! Mi-a făgăduit că nu vă va preveni de catastrofa care vă amenință. Dacă va fi acum să postească din cauza mea, n-aveți decât să i-o spuneți.
