— Exact! Aceasta, este biblioteca explicativă, iar semnele de pe cărți sunt numere.
Ceasul său arăta ora trei și-i era foame. Dar curiozitatea era mai 32
puternică decât pofta de mâncare, astfel încât se hotărî să viziteze și celelalte trei galerii în aceeași zi.
Grăbi spre ieșire și o luă pe coridor spre stânga. Era atât de sigur că va găsi ușa următoare în locul unde se aștepta, încât nici nu se mai miră atunci când ajunse acolo.
— Aici ce-o mai fi? se întrebă el. Artă, medicină, știință și... - se apropie de ușa închisă. Admirabil, spuse el când aceasta dispăru în perete. E natural. Iată secția de mecanică a acestei expoziții blestemate și cum te pricepi în mecanică tot atâta ca și în celelalte chestiuni, Allan băiatule, ești o fântână de neștiință.
Își pierdu vreme de o oră rătăcind prin grămădeala de mecanisme, convins în fiecare clipă mai mult de uriașa sa ignoranță.
Se hotărî în cele din urmă să nu-și mai spargă capul și dacă era cu putință să arunce o privire încă astăzi și în celelalte două galerii înainte de a-și termina cercetările. Nu-i fu însă dat să părăsească
galeria fără o aventură și aceasta se datoră imprudenței de a pune în acțiune forțe necunoscute. La câțiva pași de ușa din spate, care dădea spre coridor, se opri ca să privească o mașină care-i mai atrăsese atenția prin aparența sa simplitate. Era formată numai dintr-o vergea de metal lustruit, care ieșea dintr-o cutie de formă
cilindrică, totul fiind montat pe un postament banal, dar cu aspect masiv. Alături de cilindru se afla o pârghie, care avea un mâner îmbietor. Nimic nu arăta rațiunea sa de a se afla acolo, nici rostul pe care l-ar fi avut în eventuala înlănțuire a lucrurilor. S-ar fi putut spune că este mai de grabă o piesă detașată dintr-o mașină, decât mașina întreagă. Ori aceasta era, fără îndoială, obiectul cu înfățișarea cea mai puțin complicată din întreaga galerie.
Oprindu-se lângă mașină, Allan duse inconștient mâna spre mâner. Încercă să împingă pârghia dar întâmpină rezistență. Atunci o trase încet, foarte încet spre el - atât de încet încât mai târziu socoti că-și datorează viața tocmai acestei întâmplări. Mașina nu făcu 33
niciun zgomot, dar pe coridor, în fața ușii deschise, se produse o explozie întocmai ca aceea produsă de un obuz, și care răsună în galerie ca și cataclismul judecății de apoi. Aerul fu întunecat pentru o clipă de fum și praf, iar zguduitura îl făcu pe Allan să cadă pe spate. Când își reveni, după zguduitură, fumul începuse să se limpezească și lăsa să se întrevadă pagubele. Coridorul și ușa erau în parte blocate de mase de ciment fărâmat smulse de forța necunoscută pe care imprudentul o dezlănțuise iar în perete se vedea o spărtură de formă neregulată, destul de mare spre a forma o mică încăpere.
Îi trebui câtăva vreme spre a-și reveni de pe urma aventurii sale.
Socoti inutil pentru moment să curețe drumul și se îndreptă în direcția unde se afla ușa următoare. Câteva minute mai târziu se opri la ușa celei de a cincea galerii. Spaima sa recentă era cu totul uitată, iar în mintea sa nu mai era decât bucurie, bucuria descoperirii. Galeria a cincea era o bibliotecă. De la un capăt la altul era ordinea cea mai desăvârșită, iar rafturile erau pline cu cărți, toate închise în cutii asemenea celor pe care le văzuse deja.
Înaintă pe coridor în speranța că va găsi ultima intrare întocmai ca și pe celelalte, dar speranțele sale fură înșelate. Dincolo de coridorul în arc care ducea de la intrarea bibliotecii, gangul se termina cu un obstacol neprevăzut, un perete, în care se vedea cadrul unei uși, aceasta fiind închisă. Mai degrabă ușa decât terminarea neașteptată a gangului, îl făcu pe Allan să scoată un strigăt de uimire. Ușa nu era mare, dar era bine prinsă în perete. Era din metal, iar pe ea se vedea chipul unui bărbat, în care Allan recunoscu fizionomia mândră a statuii din vestibul.
— După înfățișarea ta cetățene, se pare că această ultimă galerie este cea mai interesantă. Nu-ți voi cere însă să-mi lași trecerea liberă
chiar acum. Sunt prea ostenit și-mi este prea foame, ca să mai stau să-ți dezleg enigmele. Pe mâine dar!
34
Capitolul XII
Allan reveni a doua zi în zori la misterul care-l acapara. Ajuns la țintă, cercetă cu amănunțime ușa și împrejurimile. Trecu o oră fără
să afle nici cel mai vag indiciu al secretului. Singurul lucru pe care-l avea de făcut era să revină în vestibul și să încerce ușa mare a celei de a șasea galerii, prima pe dreapta de la galeria artelor.
Pășea spre marele său noroc cu cea mai mare atenție pe podeaua înșelătoare a vestibulului și nu întârzie să se convingă că are nevoie de cea mai mare prudență. La câțiva pași de ușa în chestiune un abis se deschise cu puțin mai înainte sub pașii săi, în timp ce o grea perdea de fier cădea cu zgomot, închizând complet intrarea. Rămase dezarmat în fața dublului obstacol care completa naufragiul speranțelor sale.
— Fie, șopti el, presupun că blestemata asta de perdea e menită
să consacru atenția mea acestei porți din spate.
Îndreptându-se spre coridor reîncepu cu încercările de a deschide ușa, dar zadarnic.
Pe înserat recunoscu că a fost învins și reveni la suprafață iritat și obosit. În zilele care au urmat a trebuit să-și întărească răbdarea, căci încercările nu au mai contenit. În fierbințeala lucrului pe care și-l impunea singur, uita trecerea timpului, dar și a celui care trecuse de când nu mai fusese la Glen Cairn. Singurul lucru care-l stingherea era nevoia de a culege peste puțin via, treabă pe care o amâna cât mai mult posibil.
Pentru un răstimp Dundas se văzu constrâns să nu se mai ocupe 35
de marele mister. Trebui să angajeze culegători pentru vie și să
expedieze strugurii, iar vreme de cincisprezece zile se frământă
alături de lucrători pe care-i făcea să muncească ca niște robi de la răsăritul la apusul soarelui, pentru a-și calma supărarea provocată
de întârziere.
Când fu expediat și ultimul ciorchine de strugure, Allan plăti și-i concedie pe oameni. După aceea-i scrise lui Bryce, cerându-i să
încaseze în numele său cecul de la banca cooperativei viticole. Și când grija culesului viei fu ștearsă cu totul din mintea sa socoti că se poate consacra din nou marelui mister.
Revenirea lui Dundas la problema care-l frământa, îi urmă o săptămână de cercetări exasperante și zadarnice în căutarea cheii misterului. Cum zilele treceau fără niciun rezultat, neîncrederea în succes se prefăcu într-o dârză voință de a urma până la capăt lămurirea enigmei. După cum i se mai întâmplase, victoria îi veni de acolo de unde se aștepta puțin și în clipa în care strădania sa era mai puțin încordată. Până în acea zi obișnuia să revină în locuința sa pentru a prânzi, dar dezgustul de a urca cele trei sute de trepte îl făcu să-și ia cu sine mâncarea pentru a nu mai trebui să urce.
Spre amiază căută în jurul său un scaun și negăsind niciunul, se duse în marea bibliotecă și se așeză să mănânce la masa cea mai apropiată de ușă. Când termină, își scoase pipa și rămase o vreme să
fumeze aruncând în jurul său o privire de om care n-are nicio treabă.
Deși această galerie îl atrăgea mai mult decât oricare alta, nu mai intrase aici din ziua în care o descoperise. Cu toate acestea de data asta, îi veni în minte să arunce o privire în câteva volume. În timp ce sta la îndoială, de ce raft să se apropie, atenția îi fu atrasă de diferența de culoare a unei singure cutii, din toate rândurile care se aflau în fața sa. În vreme ce toate celelalte cărți se aflau în cutii metalice mate, un singur raft, cel mai apropiat de ușă se distingea de celelalte prin cutia de metal alb strălucitor care conținea un 36
singur volum.
Diferența era atât de mare, încât era cu neputință să n-o bagi de seamă. Allan avu dreptate gândind că deosebirea aceasta nu putea fi fără motiv. Luă cartea fără ezitare și reveni la masă. Scoțând cartea din învelitoarea ei, o deschise. Prima privire pe care o aruncă
conținutului îl electriză. Pagina la care deschisese reprezenta un desen, care era neîndoios o secțiune transversală a acestei clădiri subterane. Cu mâna tremurătoare deschise la prima pagină, și cercetă filă cu filă cu interes mereu crescândă. Pe măsură ce străbătea fiecare plan succesiv, găsea fiecare secțiune, de la ușa de intrare de la suprafață, care avea indicat și graficul mecanismului de deschidere. Ajuns în cele din urmă la pagina care arăta ușa închisă
de pe coridor. Era reprodusă până în cele mai mici amănunte, fără
