Un vas mare care strălucea pe o masă apropiată îl opri. Vasul acesta părea să fie de sticlă și reprezenta o floare pe tulpina sa, iar masa sa irizată părea plină de flăcări multicolore. Îl luă în mână
mirându-se de delicateța sa, căci caliciul nu era făcut dintr-o sticlă
mai groasă decât hârtia. Îi era teamă să n-o spargă strângând-o între degetele sale. Deodată vasul îi scăpă și se rostogoli la pământ.
Scoase un strigăt așteptându-se să-l vadă spart în mii de bucățele.
Dar spre marea sa uimire obiectul lovind pământul, sări în sus cu un sunet limpede și muzical și se opri de o vitrină apropiată. Allan îl ridică. Nu se vedea nicio spărtură sau crăpătură. Spre a-l încerca îl lovi de marginea mesei. Obiectul scoase același sunet muzical și rezistă. Îl lovi mai tare, dar tot fără rezultat. Încurajat, îl lovi cu toată
28
puterea, dar sticla fragilă rămase neatinsă. „Sticlă, murmură el, și aproape tot atât de rezistentă ca oțelul. Mă îndoiesc chiar că oțelul ar fi putut rezista unor asemenea lovituri fără să se rupă”.
Rătăcind prin galerie cu creierul înnourat de mulțimea noilor impresii, pierdu noțiunea timpului până în clipa în care avu senzația unei oboseli grozave. Când fu gata să plece se opri pentru o clipă cu capul plecat în fața statuii imperiale din vestibul, pentru a-i aduce astfel un omagiu mut. Apoi cu membrele îndurerate începu să urce spre suprafață. Când ieși din șopron constată cu uimire că
este noapte întunecoasă.
29
Capitolul XI
Allan se trezi uimit.
Puțin mai liniștit pentru moment se duse la puț. Lăsând lanterna pe ultima treaptă, intră în vestibulul care era acuma luminat și păși pe ușa cea mare. Era hotărât să termine cu vizitarea galeriei, din care nu văzuse decât o jumătate și apoi să încerce să deschidă și celelalte uși. Dar descoperind la capătul galeriei o ușă joasă și boltită
își schimbă planul. Se opri în fața ușii și o privi neîncrezător. Nu avea mai mult de doi metri înălțime și unul în lățime. Pe panou se putea vedea și aici cele trei grupuri de litere misterioase. Cât ținea ușa, se putea vedea în relief un bărbat care părea să fie păzitorul misterului de dincolo de ea.
Înaintă luând toate măsurile de prevedere pentru cazul unei surprize. Era la doi pași de forma omenească, atunci când ușa se dădu de o parte fără zgomot sau prevenire, intrând în grosimea zidului, și lăsând drum liber într-un coridor care ducea spre stânga.
Înaintă cu precauție și privi pe coridor. Acesta se îndrepta spre necunoscut într-o curbă normală. Era pustiu, luminat de sus prin mici ciorchini de globuri luminoase.
— Pare destul de sigur, își spuse el.
Pășind cu prudență străbătu încet coridorul. După câteva minute fu oprit de o altă ușă, asemenea aceleia prin care trecuse; Și de data aceasta, când se apropie, ușa se dădu în lături, fără zgomot.
Socotind după distanța străbătută, Allan credea că ea ducea în galeria vecină și de la prima privire își dădu seama că a avut 30
dreptate. Se obișnuise în asemenea măsură cu neprevăzutul absolut, încât ar fi fost mai de grabă surprins să găsească ceva normal. Dar spectacolul care i se înfățișă ochilor îl făcu să se oprească cu respirația tăiată.
— Ce expoziție infernală, gemu el.
Din locul în care se afla își putea da seama că vizitarea noii galerii îi va pune nervii la grea încercare. Ca formă și dimensiune era asemenea aceleia pe care o părăsise, dar în afară de acest lucru și de sistemul de luminat, ele erau diametral opuse. Într-una era frumusețea, în cealaltă orori mai revoltătoare decât arătări dintr-un coșmar. Allan simțea o indispoziție mereu mai mare, pe măsură ce privirile sale fascinate pricepeau ce aveau în fața lor. S-ar fi putut spune că ușa se deschisese spre a libera intrarea într-un vast abator omenesc. Pretutindeni nu vedeai decât membre tăiate, trupuri torturate, aranjate în atitudini grotești și oribile. În depărtare, în capătul celălalt, vedea o sticlire de oțel și geam, iar în balcoanele ce se aflau mai sus vedea vitrine al căror conținut îl făcea să se cutremure de dezgust. Îi trebui câtăva vreme pentru a înțelege semnificația acestei expoziții. Un inițiat și-ar fi dat imediat seama, dar Dundas nu văzuse niciodată așa ceva iar emoția îl făcuse să-și piardă pentru moment cumpătul.
— E oribil, hidos, dar trebuia să mai aștept să găsesc un muzeu anatomic în bâlciul ăsta. Doamne! Prietenul meu doctorul Dick Barry s-ar delecta în măcelăria asta. Pe mine însă nu mă interesează.
Să mergem mai departe.
Apropiindu-se apoi de ușa cea mare încercă s-o deschidă, dar toate strădaniile sale fură zadarnice, căci aripile ei rezistau, astfel încât trebui să revină la ușa din spate.
Ca și în primele dăți ușa dispăru din fața sa fără zgomot, lăsând liberă intrarea în galeria care se afla în urma ei. Dundas privi fluierând noua secțiune. Capacitatea sa de uimire fusese depășită.
31
„Hotărât lucru, spuse el la un moment dat. Artă, biologie și acuma științele - dacă nu mă înșel. Nici aici n-o să pricep prea multe.”
Spectacolul egala aproape ca splendoare și strălucire ceea ce se afla în galeria artelor. Tot ceea ce-l înconjura de Allan făceau dovada unui aranjament sistematic. Exista însă o diferență: pereții erau acoperiți cu rafturi pe care se grămădeau casete de metal având fiecare încrustate inscripții în email. Luă una dintre ele și o deschise.
Conținea o carte - o carte de aproximativ patruzeci și cinci centimetri pe treizeci și care se deschidea în lățime și nu în lungime.
Filele, subțiri ca mătasea, dar perfect nestrăvezii și având un luciu frumos, erau acoperite cu semne și ilustrații, planuri, diagrame, unele mai neînțelese ca altele.
— Biblioteca, își spuse Allan. Dar hârțoagele astea nu mă vor lămuri cu nimic.
Întorcându-se apoi spre cea mai apropiată vitrină:
— …s-ar putea spune că este secțiunea de optică. Iată, fără
îndoială, un spectroscop... sau un microscop. Dar asta ce o mai fi?
„Asta” era o placă de metal fixată pe vitrină. Pe ea erau încrustate cu email un anumit număr de semne aliniate în rânduri suprapuse.
În fruntea fiecărui rând era un semn făcut cu roșu. Venea întâi un punct, apoi dedesubt două, și așa mai departe până la zece. Cel de al doilea rând avea două caractere. Primul era același ca cel de mai sus, iar cel de al doilea era nou. Dedesubt se vedeau în email albastru trei semne identice. Allan le compară cu cele roșii de pe partea superioară a plăcii.
— Dacă este exact ceea ce cred eu, vitrina aceasta este numerotată
832. Dar de ce să fie numerotată?
Privi în jur, iar ochii i se opriră asupra rândurilor de cărți.
