și se prinse de fotoliu cu toate puterile sale. Se simțea în mijlocul unei mari adunări tăcute de oameni.
Atunci se produse un susur și o undă de șoapte stăpânite. Își îndreptă spatele, tremurând și trebui să facă apel la toată stăpânirea sa de sine pentru a rămâne locului. De la o mare depărtare auzea un zvon ușor de cântec. Zvonul acesta se întări încetul cu încetul, se apropie și deveni imnul triumfal cântat în cor de un imens cortegiu.
Asculta doborât de spaimă și uimire. Nu auzise în viața sa ceva mai frumos, ca acest torent de armonie măreață, ce sporea umplând treptat galeria. Orice amintire pământească părea ștearsă din memoria sa. Sta nemișcat, îmbătat de entuziasmul care-l cuprindea.
Cântarea puternică se înălță în ritm regulat, apoi se stinse în tăcere.
Ceva îi spunea lui Dundas că nu se sfârșise totul. Luminile scăzuseră odată cu vocile, lăsându-l într-o vagă penumbră. O voce minunată întrerupse deodată liniștea palpitândă și făcu să
izbucnească farmecul unei splendide armonii. Cânta despre viață și dragoste, moarte și război. Cânta iubirea superbă și pasionată, isprăvile care umplu sângele de fremătare și totul era străbătut de o notă de grozavă și zdrobitoare tristeţe. Se făcuse întuneric. Lacrimile pe care Dundas încercase la început să și le stăpânească izvorâră din ochi. Îi părea că mâinile cântăreței invizibile îi tulburaseră chiar și coardele inimii.
Spre sfârșit, melodia glorioasă se pierdu și o lumină blândă apăru sub portic, în timp ce aerul mai vibra încă de sunetul ultimelor note.
Dundas, aflându-se încă sub vraja melodiei, privea lumina fără să se miște. Raza luminoasă venea de deasupra și din spatele statuilor, care-și proiectau umbrele pe podea la picioarele sale. Își reveni brusc, scoțând un strigăt de uimire. Observă că umbrele brațelor celor două statui se împreunau și se întâlneau într-un punct al podelei exact în fața sa. Îngenunche imediat. Scoțând un cuțit începu să scobească acel loc, care forma centrul unuia dintre 43
desenele care se aflau pe mozaic. În loc să fie tare ca diamantul, locul acesta era puțin rezistent, ca smoala. În timp ce lucra cu sârguință umbra se risipi puțin câte puțin, iar luminile galeriei se reînsuflețiră așa după cum se stinseseră.
Își dădu curând seama că porțiunea care putea fi săpată cu cuțitul n-avea mai mult de zece centimetri în diametru și trei în adâncime, după care lama cuțitului întâlni o placă de metal. După ce a desprinse din ciment și o săltă, văzu o cavitate având la centru un fel de cupă, în mijlocul căreia se afla un buton. Allan privi rând pe rând butonul și cele trei statui. Ele îi răspunseră cu un râs de o veselie provocatoare. Stătu la îndoială, cu degetul pe buton. Care să
fie oare sfârșitul îndelungatei sale cercetări, acest mister păzit cu atâta strășnicie? Ce putea să fie oare mai minunat decât toate cele pe care le și descoperise? În cele din urmă se hotărî. Cu ochii țintă la poarta masivă și cu inima bătând nebunește, apăsă. În urma acestei presiuni se auzi un tunet surd și răsunător, iar aripile grele se desfăcură, dispărând de o parte și de alta în perete. Când ecoul tunetului se pierdu, calea era în sfârșit liberă.
44
Capitolul XIV
Dundas se ridică în picioare și se apropie de portal. Mascând golul ușii acuma deschise, se afla o draperie somptuoasă în cute lungi și lucitoare, care ascundea interiorul. Depărtă cu mâna tremurătoare perdeaua și trecu pragul. Pașii săi care se înfundau într-un covor gros nu făceau niciun zgomot. Ochii săi au rămas însă
nesimțitori față de extraordinara minunăție care-l înconjura, lumina roză a plafonului răspândindu-se asupra unei scene de o frumusețe de nedescris. Gâfâind și cu pas nesigur se apropie de mijlocul templului și se opri în fața singurului obiect care-i reținea privirea, excluzând toate celelalte. Exact la mijloc se afla un mare clopot de cristal de trei metri în diametru. Era înfundat într-o margine de aur mat care se ridica la vreo douăzeci de centimetri deasupra solului.
Sub cupolă se afla un divan scund de o artă minunată, pe care se odihnea o femeie.
Se odihnea cu capul pe o mare pernă albă, aproape acoperită de valul de păr auriu întunecat, care-i cădea pe umeri și sâni și care așternea un văl până aproape de genunchi pe draperia de culoarea safirului, ce-i scotea în relief trupul ei minunat.
Chiar și cupola era demnă de toată atenția. Părea făcută din aceeași materie ca și vasul din galeria artelor, pe care cu toate străduințele nu reușise să-l spargă. Avea forma unei emisfere perfecte, atât de clară și de limpede, încât s-ar fi putut spune, că
enormul glob de sticlă se afla încleștat în bordura de aur care înconjura divanul. Allan înconjură încet locul și în partea opusă
45
celei din care venise găsi o manetă care comanda fără nicio îndoială
mecanismul adaptat bordurii. Se feri însă s-o atingă. Mai erau și patru mânere care îngăduiau să ridici cupola din lăcașul ei.
Ajunse în fața unei mari mese pătrate, pe care se odihnea un cufăraș de aur masiv. Răsuci cheia care se afla în broască, se auzi o desprindere metalică, iar toată partea din față se lăsă în jos, lăsând să se vadă interiorul.
Găsise, în fine, aici, ceva precis, care ar fi putut duce eventual la dezlegarea misterului. Allan scoase cu vioiciune o casetă plată, despre care știa că are înăuntrul ei o carte. Când privi coperta, scoase un strigăt de bucurie, căci văzu în email roșu o replică a semnelor observate și pe pragul de sus al templului. Scoase volumul din cutia sa. Pe prima pagină se vedea imaginea unei femei sub cupola de cristal. Asemuirea, culoarea, toate amănuntele erau perfecte. După aceea veneau diagramele manetei adaptate la margine, arătând-o mișcată din poziția verticală în cea orizontală.
După aceea urma tot femeia, dar de data aceasta cu cupola îndepărtată. Desenul următor reprezenta două obiecte și anume o fiolă plină de un lichid foarte verde și o seringă de o formă bizară. O
cercetare în cufăraș îl duse la descoperirea celor două obiecte desenate.
Allan umblă cu ele cu cea mai mare atenție și după ce le-a pus la loc, continuă cercetarea cărții. Pe pagina următoare era desenul brațului drept al femeii de pe divan și exact deasupra colțului era precizat un loc circular, care putea fi văzut în mărire în pagina cealaltă, unde se vedea alături de el o mică lanțetă cu tăișul ascuțit.
Urma o nouă reprezentare a brațului cu o profundă incizie care descoperea artera brahială, după care venea un amănunt precis și foarte minuțios și anume injectarea lichidului verde din fiolă.
Imaginea următoare era a unui ceas de nisip și pe măsură ce Allan vedea un nou obiect îl confrunta cu originalul din cufăraș. Ceasul de 46
nisip era reprezentat mai întâi cu cavitatea superioară plină și apoi cu cea inferioară. Venea o nouă fiolă, al cărei conținut era de data aceasta de un rubiniu închis și pentru a doua oară urma imaginea injectării lichidului în arteră. Aceasta a doua injecție era urmată de închiderea îngrijită și detailată a inciziei și de pansamentul ei ulterior. O grijulie cercetare a conținutului cufărașului îi arătă lui Allan că fiecare obiect, începând cu fiola și până la cele necesare pansamentului se găseau în dublu exemplar, atât de mare fusese grija de a se preveni orice accident. Ultima pagină arăta minunea minunilor, pe femeia de pe divan trează și privind din mijlocul paginii cu ochii ei surâzători. Iar ochii ei erau de un cenușiu adânc și miraculos.
Ajungând la el acasă, constată nu puțin surprins, că lăsase acolo dimineața, iar acuma era trecut de miezul nopții. Mănâncă puțin și se duse în camera de culcare. Trecând prin fața ușii care da spre verandă, atenția îi fu atrasă de ceva alb care se afla pe jos. Era o scrisoare care fusese strecurată aici, fără îndoială de omul care-i adusese mărfurile din oraș. Allan puse lampa pe masă și deschise scrisoarea fără să dea atenție scrisului. Conținutul era acesta: Dragă domnule Dundas,
De ce să fugi în felul acesta de prietenii dumitale? Mr. Bryce îmispune că studiezi din greu pentru nu știu ce examen (de n-ar fi ridicol,n-ar mai fi examen). Va veni împreună cu Doris să ia masa la noi. Spercă-ți va fi posibil să vii și dumneata și cum astăzi este numai miercuri,vei avea toată vremea să inventezi o scuză plauzibilă. Am anunțat-o peDoris că-ți scriu și m-a rugat să-ți spun, că ești un mizerabil cum n-amai pomenit, dar am refuzat energic să transmit o veste atât de aspră.
Te rog să vii.
A dumitale,
Mariana Seymour.
47
Allan citi scrisoarea până la capăt și un vag surâs îi jucă în jurul buzelor, în timp ce fără să-și dea seama îi dădea drumul pe jos.
48
Capitolul XV
Dundas se trezi a doua zi de dimineață, dându-și perfect de bine seama de greaua sarcină pe care trebuia să și-o ia asupra sa.
