Capitolul XXII
Era în dimineața sâmbetei următoare. Allan și Hierania discutau în templu și pentru prima dată se ivise o neînțelegere între ei. Întins în fotoliul său Dundas privea tavanul, iar ochii ca și fruntea încruntată arătau că are griji serioase. Hierania era pe jumătate întinsă pe un divan apropiat. Impasibilă în aparență, privirile ochilor ei erau neliniștite, când se îndreptau asupra lui Dun.
— Nu te înțeleg Allan. Spui că n-ar fi bine pentru mine să te însoțesc astăzi, dar nu-mi explici din care motive. Ce joc este acela la care vei lua parte și la care nu pot să fiu de față.
— Ah! Hierania! Nu este vorba de asta. Vor fi de față și femei; dar....
Cum Dun tăcea ea continuă:
— Vor fi prin urmare și femei!
— Vreo douăzeci sau mai multe chiar, răspunse Allan cu amărăciune.
Vedea în mintea sa imaginea.
— Bine Allan, spuse ea cu ton convingător, de aceea doresc să te însoțesc. Aș vrea să întâlnesc femei din neamul tău și să stau de vorbă cu ele. Mai devreme sau mai târziu tot va trebui s-o fac. De ce nu astăzi prin urmare?
— Hierania, ai toată încrederea în mine. Chiar și Barry este de părerea mea. Primirea ta trebuie să fie pregătită înainte de a te arăta tu. Nimeni n-ar înțelege.
Îi era de două ori mai greu să refuze o favoare pe care ea i-o cerea 104
rugându-l.
— Allan te socot crud, spuse ca cu blândețe.
Asta era prea mult pentru Dundas.
— Hierania, Hierania, spuse el cu amărăciune în glas, cu toată
știința ta și cu toate generațiile voastre de eugenism, Eukary n-a reușit să facă astfel ca o femeie să nu fie o femeie.
Hierania se ridică și-l privi de sus. Apoi izbucni într-un râs suav și îndelungat.
— Ah! Allan, ai dreptate. Îmi face impresia ca și cum ar fi abia ieri când Andax îmi făcea același reproș. „La urma urmei, la ce bun să vi se dea un creier de bărbat, dacă nu sunteți decât femei?” Ar fi trebuit să auzi ce accent de dispreț punea în acest cuvânt. (Izbucni într-un râs voios). Spune-mi Allan, dar răspunzându-mi uită-te la mine: ai vrea să fiu altceva?
Allan se plecă ușor înainte. Era în gestul ei, o știa, cochetărie bine gândită, și nu era pentru prima oară că ea o întrebuința, dar împotriva voinței sale își duse mâinile pentru o clipă în fața ochilor ca și cum privirile sale n-ar fi putut îndura o înfățișare atât de orbitoare.
— Dea Domnul să nu fii altceva decât ești, Hierania, răspunse el blând, cu glas aproape stins.
Dispoziția ei se schimbă atunci brusc, iar un surâs ștrengăresc îi înflori pe buze.
Spuse:
— De fapt nu vreau să te supăr, Allan. Voi citi astăzi, poate, sau voi sta aici spre a mă gândi la ce trebuie să fac. Tu du-te însă și nu te mai gândi la toanele mele.
Sâmbăta era ziua de întâlnire prin excelență pe terenurile de tenis din Glen Cairn. Când Allan sosi în tovărășia lui Richardson, prezența sa fu salutată printr-o năvală de glume prietenești, care nu-l tulburară de fel. Mariana îl primi pe Allan fără stinghereală dar 105
pe de altă parte și fără cea mai slabă căldură. Nu încerca să ascundă
că a fost adânc mâhnită de purtarea lui, dar mai bine ar fi murit decât să-i arate cât suferă.
— Doamnă Bryce, spuse Richardson punând mâna pe umărul lui Allan, l-am prins pe acest domn în sala de lectură a clubului. O
pasăre rară, nu este așa? Veți mai remarca de asemenea, că nu poartă nici măcar penele care se cuvin acestui sezon. L-am întrebat de ce și mi-a răspuns că a renunțat la tenis. Miss Seymour, crezi că
leopardul își poate schimba pielea?
Mariana dădu din cap.
— Mister Dundas lipsește de atâta vreme încât aproape că am uitat dacă știe sau nu să joace. Oare știți să jucați? spuse ea adresându-se lui Allan.
Cuvintele acestea nu aveau nimic special în ele, dar glasul ei avu o intonație care izbi pe cei de față și provocă între ceilalți doi un repede schimb de priviri. Allan păru că nu ia în seamă întrebarea.
Rămași singuri, Mariana privi tăcută în gol. Îl fixă apoi cu un aer plin de reproșuri și-i spuse cu glas scăzut:
— Ai fost bolnav?
Dundas clătină capul.
— Nu, răspunse el serios, nu bolnav, dar puțin plictisit.
— Doctorul Barry a fost adesea la Cootamundra și cum noi nu știam nimic despre tine, credeam că poate această interpretare lămurea lucrurile, spuse liniștită tânăra fată.
Dundas se feri de frumoșii ochi acuzatori.
— Am fost pe la voi, spuse el nesigur, dar nu erai acolo.
— Ah! dar de atunci au trecut secole. Era chiar după seara... când te-am văzut la bancă, adăugă ea cu vioiciune. Desigur că nu-mi faci un reproș că n-am fost acasă? Cum puteam ști?
