Allan surâse la rândul lui.
— Dragostea noastră pare să ne ducă la începutul începuturilor, căci și eu gândesc la fel despre Andax, care-și așteaptă eliberarea. Ce va spune oare atunci când va afla că ești logodnica mea?
Hierania se plecă și mai tare spre el, continuând să surâdă.
— Nu știu. Vom vedea.
— Trebuie să așteptăm până atunci?
O mână blândă îi mângâie obrajii.
— Dragostea mea, sunt legată. N-ai vrea oare să-mi calc marea misiune ce mi-a fost impusă de milioanele de oameni care au 112
dispărut?
Allan suspină.
— Ai dreptate. Trebuie să am răbdare. Dar nu va dura prea mult?
— Nu, cred că nu va fi prea mult. Nici o clipă mai mult decât va trebui neapărat. În această privință inima mea este de acord cu a ta.
— Vom avea însă nevoie de ajutor, Hierania! Pentru a ajunge la Andax, va trebui să se organizeze o expediție cu mii de lucrători, dacă marea sferă este îngropată în pământ. Chiar locul unde se află
e aproape inaccesibil.
Ea surâse liniștită și-i spuse:
— Expediția va consta din două persoane: Allan și Hierania, poate trei, dacă vei dori tu ca Dick să ne întovărășească.
— Vrei să spui oare că noi doi îl vom putea elibera pe Andax?
— Aș reuși și singură dacă n-ar fi nimeni să mă ajute. Gândește-te Allan, după toate cele pe câte le-ai văzut, crezi că există ceva care să
fi fost lăsat la întâmplare? Sub picioarele noastre există o navă
aeriană, gata numai să fie montată, spre a ne duce în mod sigur și repede în orice punct al pământului. Nava aceasta va transporta mijloacele cu ajutorul cărora vom putea la nevoie să despărțim munții și toate acestea acționând numai un simplu buton.
— Și nu te temi oare că nu vei putea descoperi locul?
— Chiar mai înainte de a porni la drum, voi fi stabilit locul cu atâta preciziune, încât atunci când va sosi momentul, vom ateriza exact acolo.
— Și după ce-l vom readuce la viață?
— Atunci va trebui să rămânem lângă el pentru o vreme. (Ea citi în ochii lui dezamăgire). Nu Allan, nu va dura mult. Ceea ce mie mi-a luat luni de zile spre a învăța, lui nu-i va trebui decât câteva săptămâni. Iar noi avem viața întreagă înaintea noastră.
113
Capitolul XXIV
Hierania era culcată pe marele divan din templu, pe care dormise tot timpul marelui somn. Capul și umerii i se odihneau pe o grămadă de perne pufoase, iar Dundas, care stătea alături de ea, se lăsa fermecat de acest tablou. Vorbiseră tocmai despre femei și despre situația lor actuală în lume, atunci când Dundas aruncă
drept răspuns la o remarcă, puțin încântătoare, a Hieraniei pentru sexul frumos, următoarele:
— Asta ar face plăcere lui Barry. Regret că nu este aici ca să audă
și el.
— I-o vei putea repeta, căci sosește tocmai.
— De unde știi?
— Știu fiindcă simt că se gândește la tine!
— Îi pot vorbi oare despre căsătoria noastră apropiată? întrebă
Dundas apropiindu-se în timp ce ea se înălța în capul oaselor.
Hierania îl privi gânditoare și-i spuse:
— Știi prea bine Allan că-i pun la îndoială discreția. (Îl opri cu un gest atunci când ei încercă să protesteze). Iubitul meu, nu mă
îndoiesc de sinceritatea sa față de noi. Nici nu încape discuție. Dar de puțină vreme încoace și-a schimbat atitudinea față de mine. Știu prea bine acest lucru.
În clipa aceea se auzi glasul lui Dick pe galerie. După câteva clipe apăru și el în pragul templului. Când privi perechea din fața sa se opri, renunțând să spună ceea ce avea pe buze. Dundas nu mai avea nevoie să-i povestească tot ceea ce se petrecuse între ei doi. Doctorul 114
își dădu seama fulgerător că întâmplarea de cu o zi mai înainte grăbise lucrurile și fu pătruns de un neașteptat sentiment de nenorocire.
— Dragul meu Dundas, nu mai este nevoie să-mi spui nimic. Vă
