— Nu, Dun! Singurul obstacol pe care vor trebui să-l învingă
Hirania și Andax este elementul omenesc.
Hierania îl privi o clipă înainte de a răspunde.
— Factorul necunoscut, Dick?
Barry dădu afirmativ din cap.
— Nu uita că atunci când Eukary a pornit să-și realizeze reforma a avut la dispoziție un material uman mult mai inteligent și mai suplu decât acela pe care va trebui să-l mânuiți. Trebuie să contați cu rezistenţa cea mai înverșunată și cea mai feroce, de la un capăt la celălalt al pământului.
— Se vor pleca sau se vor frânge, răspunse Hierania tăios. Nu-ţi dai seama Dick cât de inutilă este orice rezistenţă. Va trebui poate să
depopulăm jumătate din globul pământesc; e mai mult ca sigur chiar că vom fi constrânși s-o facem; va fi însă rezistenţa unui copil de fașă faţă de un om în toată puterea cuvântului. Nu Dick, nu poate exista niciun fel de rezistență. Lumea va înțelege acest lucru cu repeziciune. Va fi metoda cea mai blândă.
Barry rămase tăcut.
Hierania continuă:
— Andax și cu mine putem face ca lumea voastră să progreseze într-un secol mai mult decât a progresat în ultimii două mii de ani.
117
Avem această putere. Suntem siguri că avem dreptate. Vom uza prin urmare de această putere și nu vom îngădui să ne reziste nimic.
Hierania îi ură prietenește noapte bună. Cei doi bărbați sosiră la suprafață și se îndreptară în tăcere spre automobilul lui Dick. Acesta se opri o clipă spre a pune motorul în mișcare, se răzgândi și se întoarse Spre Allan.
— Dun, mi-e teamă că nu voi mai putea veni atât de des pe aici.
Dundas tăcu o clipă.
— Ești neliniștit din cauza lui Andax?
Fața lui Barry se întunecă.
— Nu pot face nimic împotriva acestui lucru, Allan. Îmi pare rău că ne-am lansat în această aventură singuri, sau chiar că m-am amestecat cu totul în ea. Dumnezeu știe când va lua sfârșit. E o mare povară pentru conștiință.
118
Capitolul XXV
Luna cerută de Hierania înainte de a porni în căutarea lui Andax trecea cu repeziciune.
Își pregăteau călătoria prin ore de muncă în marea galerie a mașinilor, unde sub direcția Hieraniei, adunau spre a transporta la suprafață bucățile aparatului aerian, care avea să-i ducă la destinație.
Munca aceasta îl fascina și-l uluia pe Allan. Îi părea că această navă
aeriană este una dintre cele mai mari minuni a galeriei.
Când avea să fie terminată, lungimea urma să fie de 30 metri și cu toate acestea fiecare bucată era astfel alcătuită, încât putea fi mânuită de două persoane, iar la caz de nevoie, cu oarecare greutate, chiar de una singură. Partea din faţă, în forma unei torpile, era o minune de forță și de zvelteţe. Planurile întregului aparat nu indicau nicio elice, nici vreo altă ieșire a părții din faţă. Generatorii de energie nu ocupau decât un spațiu redus din interior. Hierania îi arătă lui Allan cum se neutraliza la început efectul atracției pământului, până când nava și cuprinsul ei, cântărind poate optzeci de tone, putea fi ridicată cu o singură mână. Atunci, forța de atracţie a astrelor situate la milioane de kilometri departe de orbita pământească era suficientă spre a se obține mișcarea verticală ca și pe cea orizontală, astfel încât se realizau viteze fantastice, schimbate numai de încălzirea provocată de frecarea aerului atmosferei de pereţii exteriori ai navei. Îi spuse că drumul va fi parcurs cu o viteză
medie de 1000 km de oră.
Fixaseră deja ziua plecării, iar Hierania își petrecuse multă vreme 119
în calcule, plecată deasupra hărților, când îl chemă pe Allan. Avea în faţa ei o hartă a Indiei nordice, pe care însemnase un loc cu o mică cruce roșie.
— Allan, spuse ea, dacă hărțile tale sunt bune, crucea aceasta indică ţinta noastră, adică 36 grade 32’ latitudine nordică și 74 grade 18’ longitudine estică. Ce știi despre aceste locuri?
Dundas se plecă asupra hărții și suspină.
— Pe cuvântul meu Hierania, că aș fi preferat ca prietenii tăi să fi ales un alt punct. Știu ceva despre locurile acestea. E unul dintre ținuturile cele mai sălbatice și mai pustii din lume. Altitudinea trebuie să treacă de șase mii cinci sute de metri în mijlocul ghețurilor veșnice. (Cercetă mai îndeaproape harta). Iată, este la 100
kilometri nord de Oilgit. Probabil că englezii au acolo sus un post.
De ce Dumnezeu a fost ales un asemenea loc?
— Locul acesta, răspunse Hierania surâzând, a fost pe vremea noastră un podiș înalt, ușor de urcat și una dintre regiunile cele mai populate ale pământului. Clima era încântătoare. (Împături harta și o puse de o parte). Dar lucrul acesta are foarte puțină însemnătate.
Din pricina aceasta vom mai întârzia câteva ore și la urma urmei a așteptat atât de mult, încât nu mai contează.
— Ești sigură Hierania că socotelile tale sunt exacte? întrebă
Dundas.
— Absolut sigură. Vom ateriza exact pe locul indicat și chiar de ar fi să mă abat puțin din drum, acesta (puse mâna pe un instrument care se afla alături de ea) mă va face să-mi dau seama de greșeală și-mi va îndrepta nava în locul meu.
Allan se apropie și o strânse cu drag la piept.
