Dick deschise depeșa.
Sir Miles Glover îl va primi pe doctorul Barry, mâine 23, la ora două
după amiază. Sunteți rugat să fiți exact.
— Cât vei lipsi, întrebă Kitty suspinând.
— Fi liniștită, Kit. Voi fi în măsură să reiau trenul de noapte care pornește mâine seară. Poimâine dis de dimineață voi fi prin urmare aici. Nu a mai întrebat nimeni de mine?
Soția sa deveni deodată foarte atentă.
— Oh, Dick, sunt o proastă că am uitat. Mariana Seymour este aici.
Barry privi în jurul său.
— Aici... unde?
— …
— Ad-o în cabinetul meu de consultații.
123
Barry intră în odaia alăturată. După câteva minute sosi și Kitty cu Mariana, iar la un discret semn cu ochiul făcut de Barry se retrase, lăsându-i pe cei doi singuri.
— Mariano, spuse Dick, greșesc oare atunci când cred că ai mai degrabă de sfatul unui prieten decât de consultația unui medic?
Fata rămase tăcută o clipă.
— I-am spus Kittyei că ești un prieten înțelegător, doctor Barry și am nevoie de sfatul unui prieten. Sunt într-o dilemă disperată.
Voiam să-ți vorbesc despre Allan Dundas... mă îngrijorează nespus de mult. Mi-e greu să explic, dar simt, că este în mare pericol. Oh, sunt sigură. N-am dreptul să mă amestec și nici nu știu ce vei gândi despre mine doctore Barry, dar simt că dumneata știi mai mult decât oricare altul și că ai putea să mă bănuiești. Spune-mi l-ai văzut de mult?
— M-aș fi mirat ca nu aceasta să-ți fie îngrijorarea Mariano, și nu știu ce ți-aș putea spune spre a te liniști. L-am văzut de curând pe Allan, dar n-am mai fost la Cootamundra de câtăva vreme. Tot ce-ți pot spune este că în aceste ultime zile era sănătos.
Ea-și ridică privirile spre el.
— Dă-ți cuvântul de onoare că dumneata nu ești îngrijorat de soarta sa și te voi crede.
Barry blestemă în gând teribila intuiție a sexului frumos. Nu exista putință de scăpare de sub privirile acestea limpezi și precise.
De altfel, Mariana nici nu-i așteptă răspunsul.
— Știam aceasta. Te temi din cauza acelei femei. Oh! E îngrozitor.
O urăsc. O urăsc!
Suspină și rămase pe gânduri o clipă înainte de a vorbi.
— Dick, am văzut-o noaptea trecută și i-am vorbit.
— Ai văzut-o și i-ai vorbit? întrebă el neîncrezător. Unde?
— La mine acasă, chiar în odaia mea, spuse tânăra fată foarte liniștită. (Neînțelegând apoi privirile lui Barry, protestă): Nu cumva 124
să-ți treacă prin minte că am visat sau că mi-am închipuit totul. Era ea în cazne și oase.
Dick îi înlătură protestul cu un gest.
— Înțeleg Mariano și sunt cât se poate de sigur că n-ai visat.
Tânăra fată îl privi gânditor.
— Îți povestesc toate acestea numai fiindcă o cunoști. N-aș
îndrăzni s-o spun nimănui altcineva. Chiar și în clipa de față
lucrurile mi se par prea fantastice spre a fi adevărate. Noaptea trecută m-am retras târziu în camera mea. Cunoști casa noastră cu ușile care dau spre terasă. Dorm totdeauna ferestrele deschise.
Stinsesem lampa, dar păstrasem aprinsă o lămpiță. Am stat multă
vreme fără să pot adormi. Mă gândeam la această femeie. Probabil că dormitam, când m-am trezit deodată. Nu făcui niciun zgomot și am rămas absolut nemișcată. În clipa aceea Dick, perdelele din fața tereștrii mele se agitară, nu ca atunci când sunt bătute de un curent de aer, ci așa când le atinge cineva. Puteam vedea însă prin ele noaptea limpede, căci nu era nimeni în dosul lor. Apoi se dădură de o parte. Era pur și simplu înspăimântător! Le văzui date de o parte ca apucate de două mâini nevăzute și au rămas despărțite, vreme de un secol, mi se păru mie. Părea că cineva stă în fereastră și mă
privește prin perdelele date de o parte. Vedeam însă necontenit cerul și nu era nimeni. Perdelele se lăsară apoi, dar toate fibrele corpului meu îmi spuneau că în cameră mai este cineva. Am rămas culcată privind prin genele întredeschise și mă simțeam înghețată.
Nu aveam putere nici să strig. Mă aflam ca într-un coșmar.
Ea ezită o clipă.
