Hierania dădu din cap.
— N-ar face-o pentru folosul său personal, Allan, dar Dick este chinuit de conștiința sa și mi-e teamă că această conștiință să nu-l facă să uite îndatoririle prieteniei faţă de tine și făgăduielile față de mine!
— Nu-i vei face niciun rău, draga mea? o rugă Allan, având în glas un accent de neliniște.
Ea surâse înainte de a răspunde.
— L-am prevenit, Allan. Dacă nu a mers însă prea departe sau dacă n-a făcut imposibilă orice iertare, poate să mai scape de pedeapsa pe care o merită. Vom vedea! Nu putem risca nicio intervenție în aceste două zile care urmează. Pune din nou mâna pe manetă!
Dundas ascultă. Umbrele și luminile se fugăriră odată mai mult pe disc și curând după aceea Dundas recunoscu în fragmente fugitive aspecte familiare ale marelui oraș. O clipă apărură cupolele majestuoase ale palatului de justiție, apoi fațada grandioasă a Parlamentului federal, cu scara sa monumentală. Imaginea rămase aici fixând vreme de un minut înainte de a dispare. Lui Dundas i se tăie respirația auzind glasul Hieraniei:
— Ne apropiem, Allan! Amintește-ți, nu spui niciun cuvânt. Ar putea auzi și cel mai slab șoptit de îndată ce figura sa va apărea pe ecran.
Dundas își adună tot curajul, pentru ceva care nici el nu știa ce este. Instinctul îl avertiza că se află în pragul unei tragedii. Simți presiunea avertismentului Hieraniei pe brațul său și apoi, oglinda se lumină brusc. Oricât de pregătit ar fi fost, dacă mâna Hieraniei care nu se mai afla atunci pe manetă, nu i-ar fi astupat brusc gura, în faţa spectacolului care li se înfățișa ochilor, nu s-ar fi putut să nu-i scape 131
un strigăt.
Pe disc se vedea limpede interiorul unei vaste încăperi, în care se aflau doi bărbați, care ședeau în faţa unui birou. Unul dintre ei era Barry; celălalt, deși Dundas nu-l văzuse niciodată, îl recunoscu îndată drept sir Miles Glover; și ca și cum nimic n-ar fi trebuit să
completeze acest tablou convingător, pe birou se afla între cei doi, o masă scânteietoare de foc, marea centură de diamante pe care Hierania o dăruise doctorului.
În clipa în care apăru scena pe disc, Barry se întoarse și privi îngrijorat în jur, ca și cum ar fi tresărit din cauza unui zgomot.
— Trebuie să vă rog să-mi iertaţi nervozitatea, sir Miles, spuse Barry, dar dacă ați ști tot atâta ca mine despre Hierania, veți înțelege că am toate motivele să fiu neliniștit.
Se auzi atunci glasul limpede și tăios al lui sir Miles:
— Este inutil să vă scuzați, doctor Barry. Mi-ați spus destule lucruri și mi-ați adus destule dovezi pentru a-mi da seama că nici situația mea n-ar fi cu nimic mai sigură decât a dumneavoastră.
— Îmi pare foarte rău, sir Miles, dar credeți-mă că situația mea devenise groaznică. Ați fost ultima mea speranță!
Chipul sever din fața biroului fu luminat de un surâs.
— M-am aruncat cu ochii deschiși în această aventură, doctore și chiar dacă ne aflăm amândoi pe o gheață subțire, este o datorie din fața căreia nu putem da înapoi niciunul și nici celălalt.
Privirile lui Allan se întoarseră spre Hierania și ea citi în ele neliniștea. Cu o mișcare repede și tăcută a mâinii întunecă din nou oglinda și totul dispăru.
— Ai auzit Allan. Ne trădează... ne vinde... o recunoaște chiar el.
Complotează cu omul acela…
El îi apucă drăgăstos mâna.
— Draga mea, iubita mea, știu că este vinovat, dar e prietenul meu. Îl vei ierta. Nu-i vei face niciun rău Hierania... de dragul meu!
132
Căci în ochii acei minunați năpădiţi de furie, citea moartea.
Eliberându-se apoi din brațele care o țineau, Hierania spuse:
— N-am timp de pierdut, Allan. Trebuie să-i surprind împreună.
Trebuie să mă grăbesc. Lasă-mă și înapoiază-te la tine. Voi lipsi poate două ore.
133
Capitolul XXVIII
Barry plecase în ajun, pe înserat, la Ronga, unde lăsându-și automobilul la hotel, mai avusese tocmai timp să prindă rapidul de noapte pentru Melbourne. Deși era singur în compartiment nu încercă măcar să doarmă, folosind lungile ore ale călătoriei spre a-și rememora cele ce avea să spună primului ministru.
La ora două fără cinci minute, Barry urcase scările monumentale ale Palatului federal și intra în clădire având în mână telegrama secretarului ca un pașaport.
Secretarul îi ieși în întâmpinare și-l întrebă fără nicio introducere:
— Doctorul Barry?
Dick dădu afirmativ din cap.
— Sir Miles vă așteaptă. Pe aici vă rog!
O clipă mai târziu se afla în fața primului ministru. Sir Miles fu primul care luă cuvântul:
— Doctor Barry, sunt foarte ocupat și nu am obiceiul să acord întrevederi de acest fel. Tot ce vă cer este să nu-mi luați din timpul de care dispun mai mult decât este necesar.
— Sir Miles, spuse el, înainte de a vorbi despre obiectul misiunii mele, trebuie să vă previn că luând cunoștință despre afacerea pe care vă voi supune-o, vă expuneți persoana unui mare pericol.
— Ai apucat pe calea cea bună spre a mă forța să te ascult, doctor Barry. Voi împărtăși cu dumneata riscurile, oricare ar fi ele.
