Sir Miles izbucni în râs.
— Ne-au trebuit cincisprezece secole de lupte grele pentru a ajunge aici unde ne aflăm astăzi. Vrei să aduni într-un singur secol întreaga experiență a acelor ani? În acest caz omenirea ar pieri de indigestie morală și mintală. Hrana pe care vrei să ne-o dai este prea grea pentru noi.
Hierania răspunse:
— Lumea voastră este plină de suferință și mizerie. Niciun sacrificiu nu va fi prea mare pentru a o vindeca. Ultimul meu cuvânt și voința mea în această privință sunt definitive.
Sir Miles asculta acest glas nemilos cu capul plecat. Continuă fără
nicio speranță:
— Presupunând că ai dreptate și admițând că poți face toate câte le spui, chiar și în acest caz nu poți lucra singură. Cu toată puterea de care dispui va trebui să fii secondată. Chiar și acel Andax despre care am auzit vorbindu-se ca și despre tine, tot veți avea nevoie de sfatul și ajutorul altora. Veți avea nevoie să fiți ajutați și conduși de cei care au experiența căilor acestei lumi.
Hierania aprobă.
— Din moment ce știi și înțelegi acest lucru, putem sta de vorbă
cu folos. Va trebui să avem oameni, care să ne ajute și aceia trebuie să fie cei mai de seamă din neamul vostru. De aceea ți-am cerut să
ne fii aliat.
139
— Iar eu am răspuns, spuse Miles Glover cu tărie, că nu voi fi!
Ea îl privi îndelung și surâzătoare.
— Spuneai aceasta deoarece credeai că suntem trimișii iadului atunci când în realitate noi suntem cei mai mari binefăcători ai omenirii. Spune-mi, nu va fi oare mai bine pentru noi și pentru omenire, să fii de partea noastră și să ne ajuți cu știința și experiența pe care o ai.
Miles Glover avu pentru prima dată o rază de speranță. Poate că
existau sorți de izbândă. Dacă nu putea înlătura catastrofa, putea cel puțin să-i micșoreze amploarea.
— Vei mai primi oare părerile mele și vei mai avea încredere în mine după toate câte s-au întâmplat astăzi? întrebă el.
— De ce nu, răspunse ea.
Hierania se ridică și înconjurând biroul se apropie de ministru. Îi ridică ochii uimiți spre ea și-l privi rând pe rând.
— Ce vârstă ai, Miles Glover? întrebă ea liniștită.
— Exact cincizeci și doi de ani, răspunse el surâzând.
Ea puse mâna pe fruntea ministrului și plecându-i capul puțin pe spate îl privi drept în ochi.
— Cincizeci și doi de ani, repetă ea, și ți-ai tratat totdeauna trupul cum se cuvine, pe câte văd, prietene! (Tăcu, apoi continuă).
Cincizeci și doi... ei bine! Îți mai pot da încă cincizeci de ani de viață
activă și viguroasă. (Ea se dădu înapoi cu câțiva pași). Ceea ce-ți ofer nu este vorbă goală, ci va fi o realitate dacă o dorești.
Gândește-te, cincizeci de ani de putere absolută, susținut și condus de o experiență de zece mii de ani, având națiunea pentru care să
muncești. Vei pune bazele unei opere care va ridica omenirea până
la perfecție. O rasă fără păcat, atât din punct de vedere moral cât și fizic. Prietene, oare lucrul acesta poate fi fapta unor demoni, așa cum îți părem?
Miles Glover o privi având în ochi o lumină nouă.
140
— Spune-mi, dacă vă voi promite sprijinul meu, veți lăsa țara aceasta sub conducerea mea, întrebă el.
Ea dădu din cap.
— Am hotărât să accept, spuse atunci sir Miles.
— Nu vei regreta niciodată hotărârea aceasta, Miles Glover. Și acuma uită totul până ce voi fi în măsură să am nevoie de ajutorul tău.
— Cum să uit? Cum aș putea?
— Vei uita, spuse ea apropiindu-se de el. Ridică-ți ochii spre mine! Bine! Dă-mi acum mâna!
Ea-i cuprinse mâna și se plecă asupra lui. Apoi începu să
vorbească încet în limba ei, iar în timp ce murmura privirile ministrului se tulburau, iar capul îi cădea cu încetul pe piept.
Hierania încetă curând să mai vorbească, privindu-l numai de sus.