în piept, iar degetele ținându-le pe marginea mesei. Era foarte nehotărât. Un suspin scurt și gâfâit îi scăpă atunci lui Barry, care bâlbâi:
— Dumnezeule!
136
Sir Miles își reveni tresărind și-și înălță privirile. La jumătatea drumului între birou și fereastră se înălța statura zveltă a unei femei voalate.
Hierania era învăluită de la cap la picioare într-o mantie mare, a cărei glugă îi umbrea fața. Dar nici umbra aceasta nu putea acoperi strălucirea ochilor ei, strălucire care nu prevesteau nimic bun pentru acei care o aprinseseră.
Au urmat câteva minute de tăcere încordată, în care timp mâna lui sir Miles mângâie ușor patul revolverului, ce se afla în fața sa pe birou. Hierania înaintă atunci ușor și se opri într-o parte a mesei.
Plecându-se puțin ea vorbi cu un glas care era abia mai tare decât un șoptit.
— Dă-mi mie arma asta!
Urmă o nouă tăcere, iar Hierania se plecă mai tare spre el.
— Dă-mi mie arma asta!
Vocea limpede și de neînfrânt se auzi pentru a treia oară:
— Dă-mi mie arma asta!
Sir Miles părea că vrea vorbească sau să respingă vraja ochilor aceștia neînduplecați care îl ferecau. Barry îi văzu fruntea nădușită
și respirația care i se iuțea. Atunci, cedând unei forțe irezistibile, întregul său corp păru că se destinde brusc și cu o mână
tremurătoare apucă revolverul de țeavă și-l întinse Hieraniei. Fără
să-l slăbească o clipă cu privirea, ea apucă arma și o aruncă departe de ea în cameră. Apoi se îndreptă, iar sir Miles scoase un suspin adânc, asemeni unui înotător care trage din nou aer după o scufundare îndelungată. Abia atunci Hierania păru că observă
pentru prima dată prezența lui Barry. Acesta se ridică și o înfruntă.
Nu voia ca ea să-l vadă slab, oricare i-ar fi fost soarta. Ea spuse cu glas calm și măsurat:
— Mai trăiești încă, nu din cauza slăbiciunii sau a milei mele, ci fiindcă prietenul pe care-l trădezi mi-a cerut viața ta. Altfel n-ai mai 137
exista de o oră. Stai aici! (Mâna ei albă arătă locul unde apăruse ea mai întâi) și dacă te miști, chiar și cu un centimetru, ești un om mort!
Își îndepărtă gluga cu un singur gest, lăsând-o să cadă pe umeri și se așeză în fotoliul pe care șezuse Barry.
— Cred că aș putea ierta orice afară de trădare, spuse ea cu sânge rece. (Apoi fără nicio legătură): Cum te numești?
— Prietenii mei îmi spun Miles Glover, răspunse liniștit omul de stat.
— Dar dușmanii?
Era o simplă întrebare fără urmă de batjocură. Sir Miles ridică din umeri.
— Nu mă interesează ce spun dușmanii mei. De ce mă întrebi asta?
Ea arătă spre locul unde se afla revolverul.
— A fost oare un prieten acela care se hotărâse să mă ucidă?
Miles Glover fu splendid. El răspunse fără ezitare:
— N-avem amândoi loc pe lumea asta, Hierania!
…
— Spune-mi, o întrerupse sir Miles, doctorul Barry are dreptate atunci când spune, că dispui de mijloacele, de care ai de gând să te și folosești, spre a face să dispară de pe lume rasele de culoare?
Hierania răspunse fără ezitare:
— Exact și nu numai atât: am de gând să fac să dispară pe oricare inapt de pe fața pământului. Aceasta este misiunea mea și o consider sacră, răspunse ea liniștită.
— În cazul acesta, dacă astfel stă chestiunea, repet că nu are decât un singur aspect și că nu este loc pe lume pentru noi amândoi.
— Ascultă-mă Miles Glover și răspunde-mi la întrebare: dacă ar fi cu putință unei ființe omenești să stăpânească întreaga lume și să
distrugă dintr-o singură lovitură toate progresele voastre de o mie 138
cinci sute de ani încoace, readucând civilizația în starea în care se afla la prăbușirea imperiului roman, ce ai face spre a împiedica acest lucru? L-ai omorî și pe acela așa cum vrei să mă omori pe mine?
— Și într-un caz și într-altul fapta mea ar fi justificată!
— Fie! Dar ascultă-mă... uite ce vreau să-ți spun: ceea ce puteam să dau lumii voastre și ceea ce îi voi da, este incomparabil mai mult decât a cucerit omenirea prin propriile-i puteri în ultimele cincisprezece veacuri. Oare nu merită toată osteneala?
