ca cele dorite de tine să se împlinească, iar temerile pentru Allan sunt nebunești. Dacă îl vrei... dar nimic nu ne mai poate despărți în clipa de față. În fața lui Dumnezeu, suntem uniți!
În clipa aceasta se auzi primul bubuit al tunetului, fără ca vreunul dintre ei să-și dea seama. Răspunsul Marianei nu întârzie.
— Nu vreau să primesc nimic de la tine! Nici chiar viața, de ar depinde să mi-o dai sau nu! Allan, pentru ultima dată....
El clătină capul și se întoarse.
144
Camera fu iluminată pentru o scurtă clipă de lumina unui trăsnet, iar tunetul bubui mai aproape ca odinioară. Hierania își întinse minunatul ei braț alb cuprinzând umerii lui Allan, iar amândoi rămaseră privindu-se adânc în ochi, uitând de tânăra fată. O nouă
fulgerare lumină odaia. Mariana se întoarse astfel că putu să vadă
lumina albastră care făcu să scânteieze lamele ascuțite ale pumnalelor orientale ce se aflau alături de ea în panoplia de pe perete. Ura care o simțea pentru Hierania își atinse culmea în clipa bubuiturii care urmă luminii. Smulse un pumnal din panoplie.
Întorcându-se văzu brațul lui Allan care cuprindea talia Hieraniei. Îi uitaseră cu totul existența. Atunci, nemairezistând pornirii ucigașe, înaintă repede spre ei și cu toată puterea brațului ei tânăr și mușchiulos, lovi - o singură dată - iar pumnalul roșit îi scăpă din mână.
Hierania nu scoase niciun sunet. Capul ei nobil căzu pentru o clipă pe umărul lui Allan, apoi trupul slăbit de moarte alunecă din brațele bărbatului. În timp ce ea cădea, Allan îngenunche cu un strigăt de groază și o strânse la piept. Rămase și el mut după acest unic strigăt. Cu toată repeziciunea loviturii înțelesese totul.
Au trecut minute îndelungate. Privea stând în genunchi fața palidă a moartei, în timp ce furia uraganului se dezlănțuia într-o ploaie torențială. În cele din urmă Dundas își reveni. Fără să-și ridice privirile își petrecu brațul sub trupul inert al Hieraniei, apoi luând-o în brațe se ridică în picioare. Trecu prin fața Marianei fără
să o vadă, îndreptându-se cu pași mari spre șopron. Uluită de oroare Mariana îl văzu plecând, apoi fugi după el în ploaie, strigându-l pe nume.
Dundas se urcă în ascensor și se cufundă în adâncimile sferei.
Coborî treptele și intră în templu. Aici depuse trupul moartei pe divan, îi încrucișă brațele pe piept, apoi o privi îndelung, având pe buze un surâs vag. Îngenunche și plecându-și fruntea palidă îi vorbi 145
încet și drăgăstos:
— Așteaptă-mă dragostea mea. Așteaptă-mă căci vin și eu!
Mâinile sale cercetară marginile divanului și găsiră butonul.
Capacul se deschise și cu mână sigură, fără a-și lua privirile de pe fața palidă, apăsă declanșatorul - și-și află liniștea dorită!
Afară, sub ploaia declanșată de furtună, tânăra Mariane bătu frenetic cu pumnii în poarta închisă a șopronului. Vocea ei care urla disperat un singur nume era atenuată de furtună. În sfârșit, învinsă, se îndreptă spre fermă. Furtuna dezlănțuită o purta de colo acolo și hainele ei înmuiate de ploaie i se lipiră de corp.
Ajunse pe verandă și privi înapoi. Imediat un mormăit înfundat îi ajunse la urechi, un mormăit care urca și al cărui volum sonor depăși pe cel făcut de furtună. Apoi, în scurt timp, șopronul deveni o masă incandescentă și se prăbuși antrenând placi metalice contorsionate și vârtejuri de metal supraîncălzite și pe locul unde se găsea se ridică un gigantic pilon de flăcări albăstrii care făcu ca, pentru un moment, amurgul zilei să se schimbe într-un strălucitor soare. Pământul însuși se rostogoli și oscilă ca în timpul unei tornade. Zece secunde după primul sunet, totul s-a sfârșit și întunericul și furtuna își reluară acțiunea lor firească în timp ce un fuior din ce în ce mai gros de vapori se ridică de la pământ și bufni zgomotos.
A doua zi dimineață, un călător obosit și demoralizat coborî din rapidul de noapte pe peronul gării din Ronga. Barry avusese o noapte de insomnie. Vremea se luminase, iar dimineața era primăvăratecă atunci când porni cu automobilul spre Glen Cairn.
Era însă devreme când ajunse acasă. La ușă fu întâmpinat de Kitty, ai cărei ochi exprimau o grijă profundă.
— Dick, mi-e teamă să nu se fi întâmplat ceva grozav. Mariana 146
Seymour a dispărut. A plecat ieri de acasă de la ea și n-a mai revenit.
Mama ei e înspăimântată. Poți face ceva?
— Unde este Seymour? întrebă Dick cu inima temătoare.
— E plecat la Sidney de opt zile.
Barry stătu o clipă pe gânduri.
— Trebuie să-l văd atunci pe Bryce.
— Știi oare ceva, Dick? întrebă Kitty foarte îngrijorată.
— Mi-e teamă că da, Kit și sper din toată inima să nu fie așa.
(Revenind lângă mașina sa): S-ar putea să lipsesc mai mult, Kit să
nu fi îngrijorată.
Automobilul se depărtă.
Barry îl găsi pe Bryce fumându-și țigara și după câteva cuvinte explicative îl împinse pe Hector în mașină. Barry nu se îndoia că
Mariana se dusese la Cootamundra, în ciuda sfaturilor sale, și în timp ce goneau cu mare viteză, el îi relată în fraze scurte și precise lui Bryce care-l asculta uluit, istoria Hieraniei, astfel cum o cunoștea:
— Prin urmare Mariana s-a dus acolo și Dumnezeu știe ce s-a întâmplat conchise el.
— A fost o noapte în care se putea întâmpla orice, spuse Bryce. A fost uraganul cel mai grozav care s-a abătut în ultimii ani prin partea locului, iar spre seară a fost un cutremur puternic. Întregul oraș a fost zguduit de parcă ar fi stat să cadă în ruine. E o afacere afurisită Dick, nu era mai bine să luăm arme cu noi?
Barry râse.
— Nu-ți dai defel seama ce adversar avem împotriva noastră, Hec. Armele nu sunt de niciun folos față de ea. Doresc din toată
