O clipă mai târziu bărbatul își sprijinise capul pe brațe... Miles Glover uitase.
141
Capitolul XXIX
Între timp, Dundas aștepta nerăbdător la Cootamundra reîntoarcerea Hieraniei. Dându-i ascultare, revenise acasă și acuma se plimba nervos în sus și în jos pe alee, cercetând cerul cu priviri temătoare și străduindu-se să lupte împotriva neliniștii nervoase pentru Hierania. Voia să izgonească sentimentul de tristețe care pusese stăpânire pe el. Deodată, privind peste vie, se opri cu o exclamație de surprindere și nemulțumire? O cabrioletă care fusese invizibilă până în acea clipă intră de pe șosea pe aleea care ducea drept la Cootamundra. O singură privire îi fu îndeajuns spre a ști că
în cabrioletă se afla Mariana Seymour. Când cabrioleta fu atât de aproape încât se auzeau pașii calului pe alee, Allan se apropie de verandă și așteptă acolo cu capul descoperit. Mariana coti cu abilitate și se opri exact în fața lui. Fără un cuvânt de salutare și fără
a-i aștepta ajutorul, sări jos de pe capră. Îl privi fără să dea drumul hățurilor din mâini, în timp ce Dundas păstra o tăcere stingheritoare.
— Allan, spuse ea calmă, nu vrei să-mi legi calul? Nu e nevoie să-l deshami. Te aștept aici.
Sângele ei rece îi dădu și lui Allan timp să-și revină.
— Bine ai făcut că ai venit aici la adăpost, Mariano, spuse el cu glas cât mai natural posibil. Furtuna asta nu va fi ceva obișnuit.
Când Allan reveni pe verandă după ce-și terminase treaba, Mariana era în același loc. Când îi văzu privirile temătoare și stingherite Allan avu presimțirea unei nenorociri. Se pregătea 142
tocmai să pună o întrebare oarecare, banală, când ea-l întrerupse promptă:
— Allan, n-am venit aici din întâmplare. Între noi nu poate exista prefăcătorie. Știi bine că nu furtuna m-a făcut să intru aici. Dar nu te frământa să afli de ce am venit. Iată, am venit să-ți pun o întrebare!
— Pune-o!
Ea-l privi drept în ochi.
— Allan, n-ai uitat încă noaptea când m-ai condus acasă de la bancă? Tot ceea ce a fost atunci între noi, avea oare vreo însemnătate pentru tine? Era serios?
Dundas roși. Atacul acesta direct îl zdruncină pentru o clipă.
Mariana observă și-i întrerupse răspunsul bâlbâit.
Allan privi în ochii aceia mari și căprii și citi în ei dragoste nemărginită. Plecă o clipă privirile, apoi spuse calm:
— Din moment ce mă întrebi Mariano, îți voi răspunde deschis: da! În acea clipă credeam tot ce spuneam, ba mai mult încă.
În clipa aceea se auzi un glas limpede:
— Bună ziua, Allan!
La auzul acestor cuvinte, Allan și Mariana, care nu mai luaseră
seama la nimic altceva decât la ceea ce discutau, se întoarseră
deodată. Umbrele se îndesiseră în timpul conversației lor, iar camera era cufundată aproape în semiobscuritate. Pe prag se afla Hierania. Își dădu de o parte gluga mantiei ei, iar buclele blonde ale părului ei îi cădeau pe față răscolite de vânt. Era însuflețită și strălucitoare în urma efortului, respira repede, iar marii ei ochi străluceau de vioiciune. Dundas nu mai văzuse vreodată o față atât de majestuos frumoasă. Uitând toate de bucuria de a o fi revăzut sănătoasă, Dundas strigă:
— Hierania! Mulțumesc lui Dumnezeu că te-ai reîntors și ești sănătoasă. Mă temeam...
— N-aveai ce să te temi, Allan. La drept vorbind am venit pe 143
aripile vântului și am lăsat furtuna în urma mea. Cred că am fost mânată de instinctul meu de femeie.
Allan se grăbi să ia cuvântul.
— Mariana a venit la mine ca prietenă, Hierania, dar nu înțelege.
Hierania surâse și se întoarse spre el.
— Ah, Allan, eu am nenorocul să-mi înstrăinez pe toți prietenii tăi, sau tu ai ghinion cu ei?
El îi apucă mâna pe care ea i-o întindea și se întoarseră împreună
spre Mariana, care nu făcuse niciun gest și nici nu spusese vreun cuvânt.
— Mariano, spuse calm Dundas, iată singurul răspuns pe care-l pot da. Speram că voi două veți fi prietene. Chiar și acuma nu este prea târziu.
Tânăra fată vorbi pentru prima dată, înfruntându-i dârză, cu pumnii strânși.
— Prieteni, spuse ea, iar în glasu-i răsuna o amărăciune fără
seamăn. După cum spui și tu Allan, nici acuma nu e prea târziu.
Nu-i prea târziu să-ți salvezi viitorul și pacea sufletului. Pentru dragostea a tot ceea ce consideri sfânt, închideți ochii în fața acestei frumuseți fatale și smulge-te de lângă ea.
Întinse imploratoare mâinile spre el. Dar glasul calm al Hieraniei răsună în cameră:
— Nici pentru tine nu e prea târziu, Mariano! N-ai nicio speranță
