— Într-adevăr este prea tânără, am murmurat eu supărată pe mine că nu remarcasem singură problema vârstei.
— Kurt a făcut un joc propriu dându-i femeii speranțe cu privire la rolul meu. Își aranjă cu o mișcare a capului părul pe spate și mi se adresă cu un zâmbet disprețuitor: Și cine este Kurt, de fapt, ca să poată el renunța la mine?
Nu mai aveam timp ca să aflu mai multe despre acest joc practicat de regizor cu actrița doritoare să primească totul. Deja era ora trei și jumătate.
•
Când, cu o întârziere de cincisprezece minute, intram în cafeneaua aflată
vizavi de magazinul meu din Kuledibi, cei doi reporteri se aflau deja acolo, cu aparatele de fotografiat pe masă, beau ceai și fumau. După discuția cu producătorul și fostul soț al Aylei Özdal, ar fi trebuit să amân această
întâlnire. De la reporteri nu mai puteam să aflu multe, dar nu voiam să risc să o supăr pe Lale. Doar alocase doi reporteri pentru mine timp de câteva ore.
Unul din ei se prezentă drept reporter de investigație. Cred că avea cam cincizeci de ani. Era numai piele și os, un chelios cu dinții înnegriți de nicotină, care aprindea țigările una de la alta. Celălalt, care lucra pentru publicație, era încă atât de tânăr, că putea fi considerat un învățăcel. Un duo remarcabil.
— De fapt cine este această Ayla Özdal? l-am întrebat pe tânăr după
obișnuințele prezentări.
— Nu o știți? întrebă acesta pe un ton de reproș, ca și cum vorbeam de Claudia Cardinale. A fost Miss Turcia 2000, după care a început să lucreze ca manechin. Acum trei luni a scos un album, care nu se vinde bine. Se spune că
ar fi primit un rol într-un serial de televiziune care va fi transmis la toamnă.
Asasinarea acestui regizor reprezintă un mare ghinion pentru ea; o apariție de talie internațională i-ar fi schimbat întregul viitor. Este păcat, într-adevăr păcat!
Aveam impresia că tânărul nostru reporter era un fan al Aylei.
— Se spune că are o relație cu Mesut Mumcu, așa este?
Mesut Mumcu era numele producătorului turc care tocmai mă tutuise.
VP - 46
— Există un astfel de zvon, spuse tânărul. Colegii noștri i-au fotografiat de câteva ori prin localuri, dar Ayla susține că sunt doar prieteni. Eu zic că până
la proba contrarie trebuie să o credem. În această branșă se vorbește mult.
Fiecare împrăștie un zvon după altul. De ce întrebați?
— Mesut bey vorbea despre Ayla Özdal ca despre soția lui, de aceea am crezut că sunt căsătoriți.
Reporterul păru că găsea asta foarte comic. Rânji;
— Ce se petrece în lumea filmului… Străinii nu pot să înțeleagă.
Clar, pentru el germanii erau extratereștri. L-am lăsat în plata Domnului.
— Mesut bey nu voia să spună „femeia cu care mă culca” de acea a spus
„soția mea”. Rânji prostește la mine și adăugă: Este clar?
— Asta înseamnă că ei nu sunt căsătoriți și doar din politețe tipul a numit-o soție?
Eram cu adevărat de pe altă planetă?
— Nu știu, poate că s-au și căsătorit în fața imamului. Dar, oricum, nu este ceva serios. După cum spuneam, cine știe dacă ei chiar au o legătură.
— Cred că va trebui să citesc mai des pagina cu bârfe, am zis, râzând.
— Branșa are caracteristicile ei, spuse atotștiutorul tinerel. Și stabili scurt: Noi informăm despre viața oamenilor interesați pentru întreaga societate, nu bârfim!
Reporterul de investigații dădu aprobator din cap. Se părea că problema privea valorile sale profesionale.
— Astăzi nu a apărut nimic în ziare referitor la crimă, am spus. Nu există
noutăți?
După cum vă puteți imagina, întrebarea i-am pus-o reporterului de investigații.
— De la poliție nu transpiră nimic. S-ar putea crede că în spatele crimei se ascunde altceva. Mesut Mumcu face parte dintre cei ieșiți din închisoare la ultima amnistie…
Celălalt reporter consideră necesar să intervină cu câteva informații din domeniul lui:
— Mesut este fostul iubit al lui Sedef Armen. Cei doi voiau să se căsătorească. Sedef și-a și croit o rochie de mireasă, dar apoi totul s-a dezumflat. Atunci ea i s-a plâns lui Fatih al nostru, a spus că acest bărbat nu îi permite să lucreze, că ea se străduiește de atâția ani să devină cineva în branșa asta și nu poate renunța. Fatih nu a scris nimic despre asta, fiind de părere că ținuta lui morală profesională nu îi permite să redea în ziar o discuție particulară cu Sedef. Dar Kemal Güngör a scris mai târziu despre asta în rubrica lui.
VP - 47
— O clipă, l-am întrerupt. Cine este Fatih al vostru, și cine este Kemal Güngör?