— De ce ați vrut să vă întâlniți cu Mitka?
Vocea avea o tentă atât de ostilă, încât am considerat că trebuia să
protestez.
VP - 155
— Nu, am spus, clătinând din cap, nu sunt inamica ei. Am privit-o zâmbitoare pe Mitka. Voiam doar să discutăm.
Ce neîndemânare! Dădusem imediat înapoi. Nu era momentul unui schimb de amabilități.
Am comandat o cafea simplă.
— Știu că ai vorbit cu Petra, spuse Yakut. Petra a fost de un calibru prea mare pentru tine, dar cu Mitka crezi că te vei descurca, nu? Dar în chestiunea aceasta nu sunteți doar voi două, mai sunt și eu pe-aici, asta ca să
știi și ca să te oprești!
Lovi masa cu mâna ei cafenie și osoasă. Sticla din fața ei se răsturnă și apa se prelinse pe fața de masă cu reclamă pentru limonada Uludağ. Yakut se retrase puțin cu scaun cu tot
— Nu ne lăsăm șantajate! șuieră ea.
— Nu am intenția să șantajez pe cineva.
— Ar fi mai bine pentru tine!
Privi în jur. Cafeneaua era plină de familii cu copii și cu tineri.
— Dacă tu nu poți să-ți ții gura în fața prietenului tău, acel sculă bleagă de avocat…
Asta să mă fi călcat pe nervi? Căi-a zis „sculă bleagă de avocat” lui Selim?
Sau că era de părere că aveam nevoie de cineva care să mă susțină?
M-am aplecat brusc în față, am apucat cu mâna dreaptă gulerul bluzei ei cu leopard și am tras către mine. Acum mâna mea se afla pe fața de masă
udă, iar bărbia ei era în mâna mea.
— Aici scula bleagă ești tu! i-am zis, trăgându-i fața și mai aproape de a mea. Și fii atentă ce spui!
Cu stânga am apucat-o de păr, am dat drumul gulerului și i-am apăsat fața pe masă. Mitka sări în picioare și strigă. Când am auzit că venea cineva în fugă spre noi, am dat-o cu capul de masă și mi-am luat mâna din părul ei.
Când recăzu pe scaun cu mutra schimonosită de durere, duse mâna la nas, dar nu nasul îi sângera, ci buza.
— Yakut abla! strigă un bărbat în costum negru.
Nu era Necmi. Mă fixa cu privirea și aștepta ordinul ei.
— Nu este nimic! spuse Yakut Du-te! apoi îi strigă: Așteaptă! Du-o acasă
pe Mitka!
După ce cei doi plecară, se ridică cu mâna la gură și se duse la toaletă.
Eu am aprins o țigară.
•
Când Yakut reveni, îmi sorbeam cafeaua.
— Cum arăt? întrebă ea și se așeză.
Nu i-am răspuns.
VP - 156
— Cum arăt? repetă ea întrebarea.
— Mai bine ca înainte.
— Nu au reușit să îmi facă rost de un pulover.
Își frecă brațele ca să se încălzească.
Mai că mi-aș fi dat jos puloverul ca să i-l dau ei. Așa eram de zguduită de starea acestei femei căreia îi crăpasem buza.
— O luăm din loc? am întrebat-o.
Nu mai aveai cum să te simți în largul tău. Oamenii își întrerupseseră
