În timp ce spuneam acestea, îmi dădeam seama cât mă durea că primul meu caz de crimă rămânea neelucidat.
— E de mirare că poliția germană nu a vrut să participe la investigații, spuse Jean și își aprinse o țigară.
— De unde știi că nu a vrut?
— Păi, altfel ar fi făcut-o.
— Din câte știu eu, solicitările făcute în acest sens, au fost respinse.
Repetă ceea ce spusesem ca să fie sigur:
— Au vrut să participe la cercetări, și li s-a refuzat participarea?
Interesant. Ești sigură?
— De ce ar fi interesant?
Se scărpină după ureche meditativ.
— Dacă poliția țării al cărei cetățean este victima vrea să participe la investigațiile efectuate în țara în care s-a săvârșit crima, în general această
dorință nu este refuzată. Și mai cu seamă când cele două țări sunt Germania și Turcia, care se află în legături juridice strânse… De ce a fost refuzată
cererea?
Ultima propoziție parcă o formulase pentru sine.
Selim râse zgomotos:
VP - 140
— Nu trebuie să te gândești mult la asta, dragul meu prieten. Dacă i-ai cunoaște puțin pe turci, ai ști că aici nu este nimic de mirare.
— Adică?
Jean încă se mai scărpina după ureche.
Selim strânse din buze și apoi spuse:
— Nu ai auzit de ceva ce se cheamă suveranitate națională? îndreptă
către mine degetul arătător: Tu știi cât ținem noi la suveranitatea noastră
națională! Apoi i se adresă din nou lui Jean: Poliția turcă, în zona ei teritorială de competență, nu va elucida nicio crimă cu contribuția poliției altui stat. Mai curând rămâne cazul nerezolvat decât să accepte ajutorul poliției altei țări. Aceea nu trebuie să se amestece în problemele interne ale statului turc. Iar în problemele poliției, nici măcar statul turc nu trebuie să
se amestece!
Am dat ochii peste cap.
— Bine, nu există dovezi – spune poliția. Asta înseamnă că nu există
amprente digitale, declarații ale martorilor, urme de sânge, nasturi pierduți găsiți la locul crimei, nu există fire de păr. Și, mai important, nu există
nimeni care să fi avut un motiv pentru care să îl și omorât pe om. Spuneți-mi, vă rog, cum poate fi clarificat un asemenea caz? Ar trebui ca dovezile pe care poliția turcă nu le-a putut găsi să fie găsite de poliția germană?
— De ce nu? spuse Jean și ridică din umeri.
— Și de ce? am întrebat eu. Vorbești de parcă nu ai ști cât de ineficientă
este poliția germană. Ai uitat de acel caz de jaf în care două tinere care lucrau la o bancă au fost luate ostatice? Una din ele a fost în cele din urmă
omorâtă de poliție, nu de tâlhari.
— Ai dreptate, sunt neîndemânatici în cazurile de luare de ostatici, dar în investigarea crimelor poliția germană este bună și bineînțeles că mai există
și problema tehnologiei. Nemților le stă la dispoziție aparatură mai bună, asta este!
— Ce prejudecată grozavă! am spus. Investigarea crimelor nu are nimic de-a face cu tehnologia. O crimă se rezolvă cu capul. Vorbeam pe un ton ridicat și pedant, ca un învățător la clasă: capacitatea poliției de a prinde infractorii nu este proporțională cu venitul pe cap de locuitor al țării respective. Vedeți, și în domeniul sănătății este la fel. Toți cred că Turcia este săracă, și de aceea în materie de sănătate stă prost, dar în ce privește diagnosticarea medicii turci sunt cu câteva clase mai buni decât cei germani.
— Bine, dar tu iei acum ca exemplu un domeniu în care germanii stau deosebit de prost. Dar clarificarea cazurilor de crimă este cu totul altceva.
Iar dacă… Jean se scărpină din nou după ureche și se opri meditând, apoi VP - 141
continuă: Nu îmi amintesc exact cifrele, dar, statistic vorbind, numărul crimelor elucidate de către poliția germană este foarte mare.
— Eh, bine. Îmi era indiferent care poliție era mai bună. Dar de ce te interesează această crimă?
Privi absent prin mine și zise:
