— De doi ani încerc să îl aduc pe Kurt Müller pe banca acuzaților!
Aproape că am sărit în sus. Se putea să aflu tocmai aici, în acest restaurant modest thailandez, secretul lui Kurt Müller?
— De ce? am întrebat, încercând să îmi păstrez calmul.
Jean îl așteptă pe chelner să pună pe masă uriașul castron cu orez și reluă
ideea:
— Îți amintești că pe la sfârșitul anilor 1980 Europa de Vest a fost zguduită de o serie de crime comise asupra copiilor. La scurt timp, unul după altul au fost descoperite cadavrele a doisprezece copii între patru și nouă ani. Copiii fuseseră răpiți și violați, după care fuseseră omorâți…
— Stai! am strigat
Cu mâna la gură am fugit la toaletă. Pentru prima oară din copilărie și până acum, stomacul meu decisese în mod arbitrar să renunțe la ajutorul intestinelor, și să se golească singur.
Fiul Petrei!
Brânza pe care o mâncasem de dimineață era de mult digerată și în afara cafelei pe care o băusem cu mama la spital și a celor două pahare ulterioare de șampanie, nu mai aveam nimic în mine – din fericire, pentru că astfel nu am fost nevoită să stau mult timp îngenuncheată pe podeaua din gresie a toaletei acestui restaurant ieftin.
Când am terminat, am tras capacul W.C.-ului și m-am așezat pe el. Am așteptat până când am fost din nou în stare să iau contact cu lumea exterioară, poate vreo cinci minute. Când am ieșit din toaletă și m-am privit în oglinda de deasupra lavoarului, mi-am văzut fața – arăta groaznic, ca și cum aș fi plâns. Dar cel puțin nu mi scursese machiajul. Pentru că nu prea puteam să mă spăl pe față, am umezit un prosop de hârtie și mi-am tamponat obrajii. Când am închis în urma mea ușa, oferind parcă imaginea unei fetițe pe olița de noapte, Selim îmi apăru brusc în față. Mă aștepta sprijinit de automatul pentru țigări. Mă privi îngrijorat:
— Ce s-a întâmplat?
— Ceva din ce am mâncat astăzi nu mi-a priit, i-am răspuns, privind în podea.
Nu pentru că mințeam, ci pentru că mă deranja că îmi cerceta fața cu atenție. M-am întors în grabă la masă și m-am așezat pe scaunul pe care, politicos, Selim mi l-a ținut. În fața mea se afla peștele de la poziția 79 a VP - 142
meniului, la a cărui comandă îmi lăsase deja gura apă. Îmi era clar că nu voi putea suporta mirosurile exotice care se înălțau către mine și am împins farfuria cât am putut mai deoparte.
— Nu am să pot să mănânc, am spus aproape scuzându-mă, vrei să îmi comanzi un ceai de iasomie?
— Te simți mai bine? întrebă Jean.
Am încercat să zâmbesc.
— În ultimul timp am lucrat foarte mult. Nu era o minciună. Voiai să
povestești de ce îl urmăreai pe Müller.
— Să lăsăm temele acestea urâte, interveni Selim. Hai ca în loc de asta să
discutăm despre politica turcească. Îmi opri mâna care se întinsese către pachetul de țigări și spuse afectuos: Mai bine nu fumezi acum.
Nu trebuia să mă mai uit în oglindă pentru a afla ce față aveam. Selim bătu imediat în retragere:
— Bine, fumează liniștită dacă vrei. Doar mi-am dat cu părerea.
Era neîndoielnic că lui Jean nu îi făcea deosebită plăcere să facă pe martorul la jocul unora care flirtau. Mai mult decât mine, ardea de nerăbdare să revină la Müller. Privi cum Selim îmi oferea foc pentru țigară și continuă:
— Poliția nu prea a înregistrat succese atunci. Într-un interval de șapte luni fuseseră răpiți unul după altul doisprezece copii, ale căror cadavre au fost găsite ulterior. Deși existau câteva indicii, cazurile au rămas nesoluționate.
— De unde proveneau copiii? Vreau să spun, în ce țară se întâmplau lucrurile acestea? am întrebat temându-mă de răspunsul ce îl voi primi.
— Primul copil a fost răpit în Germania de Vest, iar cadavrul lui a fost descoperit într-un teren împădurit, între Bruxelles și Brügge. Următorii doi copii au fost din Belgia. Au mai fost răpiți copii și în Olanda și Franța, iar cadavrele au fost descoperite trei săptămâni mai târziu. Cadavrele erau fie la margine de autostradă, fie în păduri… Totul părea atât de profesionist executat, încât un simplu infractor de moravuri era exclus, dar mult timp a fost neclar cum și de unde erau răpiți copiii. În urma unei răpiri s-a conturat din declarațiile martorilor un portret-robot, care nu mai corespundea celui de la următoarele răpiri. Era evident că aveam de-a face nu cu un autor izolat, ci cu o bandă.
— Tocmai spuneai că au existat indicii?
— Da. Urmând un astfel de indiciu, a fost găsită casa în care erau aduși copiii răpiți. Băgă în gură o bucată de legumă de un roz ciudat, pe care o descoperise în farfuria lui, și continuă: A fost găsită casă, dar nimic nu conducea mai departe. În fond…
VP - 143
— Da…?
— S-a stabilit doar că acei copii fuseseră folosiți pentru filme porno. În pivnița casei era amenajat un studio bine dotat.
— Dar amprente digitale, urme de sânge…
— Nu, se făcuse o curățenie temeinică înainte de venirea poliției. Și acest lucru era surprinzător, se punea întrebarea de ce casa nu fusese, de exemplu, incendiată. Dar nu este singurul amănunt ciudat, este vorba despre cea mai complicată și încurcată poveste cu care m-am întâlnit în viața mea.
— Și ce s-a întâmplat acum doi ani? am întrebat.
— De ce acum doi ani? Ah, da, pentru că spuneam că de doi ani eram pe urma lui Müller… în urma unei sesizări, într-un magazin video din Paris unde se vindeau filme despre sex, s-au descoperit filme porno cu copii.
Făcute mai ales în Orientul îndepărtat și în Rusia. Iar unul dintre ele era deosebit de interesant pentru poliție.
L-am întrerupt:
— Îi mai caută poliția pe asasinii celor doisprezece copii?
