Confirmă.
— Dar tu, l-am întrebat pe Selim, care ședea în fața mea, nu îl știi pe tata?
— Îl știu, sau mai bine spus îmi este cunoscut numele, contribuțiile lui la dreptul turc… Dar dreptul penal este un domeniu atât de străin mie, încât…
— Selim organizează ședințele consiliilor de administrație ale companiilor pe acțiuni, îl întrerupse Jean ușor zeflemitor.
Chelnerul thailandez se ivi la masa noastră gata să ia comanda.
— Eu beau bere, spuse Selim.
Jean și cu mine am comandat de asemenea bere.
— Aici se mănâncă foarte bine, dar vedeți… – arătă către interiorul localului – … este arhiplin, și în astfel de locuri nu prea găsești des un vin bun, șopti el
— Propune-mi ceva de mâncat, am spus.
— Dacă îți place peștele, numărul 79 este foarte bun. Pește uscat. Îl prepară cu legume thailandeze. Dar, dacă nu îți place picant, îți comand altceva.
— Îmi place mâncarea picantă, vreau 79.
Selim și Jean comandară pește înăbușit, cu țelină.
Jean spuse că trebuie neapărat să se spele pe mâini înainte de masă și se ridică. Selim se aplecă spre mine:
— Aș fi preferat să fim singuri, dar Jean trebuie să se întoarcă mâine la Bruxelles și avem deci timp să discutăm doar în seara aceasta.
— Nicio problemă, i-am răspuns eu ca femeie cu experiență plină de înțelegere.
Selim îmi mângâie ușor mâna cu degetul mare, mulțumindu-mi tăcut pentru gest.
Terminând cu spălatul, Jean își scoase haina și o puse pe speteaza scaunului.
— Nu este remarcabil faptul că cineva care trăiește la Istanbul se pricepe mai bine la restaurantele berlineze decât tine?
Era evident că Selim nu îi spusese prea multe despre mine.
— Și eu locuiesc în Istanbul, i-am zis.
— Dar tatăl tău locuia în ultimul timp la Berlin, nu?
— Da, însă eu m-am întors la Istanbul.
VP - 139
Ridică din sprâncene.
— Îți place acolo?
— Foarte mult Am deja treisprezece ani de când stau acolo.
Încuviință gânditor din cap.
— Ah! exclamă brusc și pocni din degete, ca și cum tocmai își amintise ceva. Când veneam încoace, l-am întrebat pe Selim ceva, și el nu știa nimic.
Tu știi ceva despre acel caz de crimă? Am citit în ziare…
Inima începu să-mi bată cu putere. L-am întrerupt:
— Care crimă? Și îmi scăpă imediat: cazul Müller?
— Vezi? Cine citește ziarele știe, i se adresă el lui Selim.
— Știrea privește domeniul de interes al lui Kati, spuse Selim.
— Cum adică domeniul ei de interese?
— Kati vinde romane polițiste. Este proprietara singurului magazin din Istanbul unde se găsesc doar romane polițiste.
Am intervenit adresându-mă lui Jean:
— Ce voiai să știi?
— Voiam să știu ce s-a mai întâmplat. A fost găsit asasinul?
— Nu, încă nu. Ieri, în Westdeutsche Zeitung, a apărut un interviu cu comisarul care investighează cazul. Poliția nu deține nici cel mai mic indiciu.
Din nou o crimă clasată ca nerezolvată.
