Până când taxiul opri în fața locuinței mamei mele, am tăcut, cu excepția momentului când i-am spus șoferului adresa.
— Te sun mâine-seară la hotel? l-am întrebat, înainte de a coborî.
— Mâine am o zi plină și nu știu la ce oră voi fi la hotel.
Am întors capul, ca să nu observe că eram deranjată, am deschis portiera și am ieșit din mașină. Coborî și el. Eram sigură că mă înroșisem toată și priveam în pământ.
Îmi luă mâna, mai bine spus vârfurile degetelor și mi se adresă cu tonul cu care le explici copiilor de ce alternează anotimpurile:
— Nu este nevoie să mai telefonăm, putem să ne fixăm întâlnirea pentru mâine, la ora opt. În est, în Prenzlauer Allee, este un restaurant thailandez, pe care îl apreciez foarte mult, am putea să mâncăm acolo.
În timp ce continua să mă țină cu mâna dreaptă, cu stânga umbla prin buzunarele hainei după hârtie și ceva de scris.
— Așteaptă, am spus și mi-am scos din buzunar agenda de întâlniri.
O puse pe taxi și scrise adresa.
— Știi adresa pe dinafară?
— Evident, este restaurantul meu preferat
Mi-am băgat la loc agenda și i-am oferit obrazul.
— Un moment îți duc sus valiza, spuse el.
— Acum chiar că exagerezi!
Băgă capul în mașină și îl rugă pe șoferul încremenit la volan să deschidă
portbagajul.
8 Metrou (în lb. germană în orig.).
VP - 135
9.
Când în dimineața următoare am deschis ochii, am constatat surprinsă că
nu mă simțeam cea mai fericită femeie din lume. Din păcate, odată cu vârsta se dezvoltă și sentimentul responsabilității. Care mă reținea de la a-mi uita obligațiile și a mă concentra exclusiv asupra dragostei.
Când am intrat sub duș, nu mă gândeam la Selim, ci la mama – într-adevăr o situație de compătimit la o femeie de 43 de ani. Cu apa încă șiroindu-mi pe picioare, l-am sunat pe fratele meu Șalom.
Receptorul îl ridică Ute, cumnata mea:
— Ești în Berlin?
— Da. Trebuie să o luăm pe mama din spital și să îi găsim un loc potrivit pentru ea.
— Așteaptă, ți-l dau pe Șalom.
După convorbirea telefonică m-am îmbrăcat imediat și am plecat să iau undeva micul dejun. Am luat-o de-a lungul canalului, citind listele de preparate afișate de cafenele la intrare. Locuința mamei se afla în partea turcă a Kreuzbergului, denumită „Micul Istanbul” de către cei care nu locuiau acolo și care nu cunoșteau niciun turc. Că acela care măcar o dată în viață văzuse barem o ilustrată din Istanbul nu ar da denumirea de mai sus acestei zone amărâte este o altă chestiune.
Deoarece acest cartier se afla pe vremuri lângă Zid, nu fusese prea căutat, și chiriile erau extrem de convenabile. Tocmai de aceea turcii veniți de prin 1965 ca Gastarbeiter9, se așezaseră aici Mai întâi muncitorii turci, apoi în perioada studenției mele, și stânga germani… Iar când Gastarbeiter-ii sosiți din alte țări s-au întors pe parcurs în țările lor, unde condițiile economice se îmbunătățiseră, au mai rămas în Kreuzberg doar turcii, aici s-au căsătorit și au născut mulți copii.
Că emigranții trăiau acolo mi se pare de înțeles, dar rămâne încă un mister pentru mine de ce părinții mei s-au mutat în acest cartier. Îmi închipui că tata voia să locuiască acolo când am venit de la Istanbul, iar după
moartea lui, mama nu se mai mutase, deși permanent se plânsese de turci.
Mamei îi place când oamenii sunt surprinși de faptul că vorbește limba turcă. Dar nu este o absurditate să locuiești atâta timp în acest cartier, doar pentru a auzi de două ori pe săptămână cum câte o fată cu capul înfășurat în batic exclamă la casa unui supermarket turcesc „Ah, tanti, unde ai învățat 9 Muncitori emigranți (În lb. germană în orig.).
VP - 136
limba turcă atât de bine?” În plus, se supăra când fetele îi spuneau „tanti” și trebuia să depună mari eforturi pentru a se stăpâni să nu le arunce în cap măslinele pe care tocmai le cumpărase.
Uneori mă bate gândul că mama nu s-a mutat niciodată din Kreuzberg datorită apei. Născută în München, și-a petrecut copilăria la Frankfurt și, spre deosebire de tatăl meu originar din Trier, totdeauna a avut un contact strâns cu apa. Și faptul că după război a fost de acord să rămână încă atâția ani la Istanbul, pe care îl găsea mult prea musulman și unde nu îi plăcea, ar putea fi legat tot de această preferință. Lăsând la o parte lacurile din împrejurimi, singurele suprafețe de apă din Berlin erau râul Spree și canalele, iar mama iubea locuința de lângă canal, chiar dacă Kreuzbergul în sine nu îi plăcea.
La ultima mea vizită, ea spusese că uneori canalul mirosea ca Bosforul când ieșea dimineața din casă.
— Ție îți este dor de Istanbul, îi răspunsesem și ea se supărase.
•
Când m-am decis să intru în cafeneaua cu perspectivă la Hochbahn10, citisem deja toate listele de bucate de pe Paul-Lincke-Ufer11 așteptând zadarnic ca un chelner care mă văzuse stând nehotărâtă în ușă să iasă și să
mă invite:
— Vă rog, intrați, avem covrigi crocanți cu susan, miere și smântână, măsline gustoase…
