După cum puteți prevedea, Fofo a aflat răspunsul la această ultimă
întrebare rapid: seara nu s-a mers la masă și nici cu Alfonso nu s-a mai făcut cunoștință.
•
Nu, mutra mea morocănoasă nu avea legătură cu cearta cu Fofo. Și nici cu gărgăunele care mă rodea pe creier. Nu pot sili pe nimeni să îmi fie prieten, VP - 150
la vârsta mea nu mă mai pot schimba, nu pot pur și simplu să am relații cu oameni grosolani, care jignesc, care detestă totul.
Apăsările mele sufletești – altfel decât afirma Selim cu orice ocazie – nu aveau nimic de-a face cu ciclul care se apropia. Există o ligă internațională a bărbaților, căreia îi aparține și iubitul meu, care explică prin „teoria menstruației” tot ce nu pricep ei la o femeie, și unor astfel de bărbați le place în mod deosebit să…
Dar, să revenim la chestiunea cu gărgăunii… Din copilărie obișnuiesc să
schimb vorba de fiecare dată când nu îmi place o temă. Nu credeți că
reprezint oarecum un exemplu viu al faptului că omul nu se schimbă?
•
Bun, să revenim la chestiunea cu gărgăunii…
De fapt trebuie să enunț motivul existenței acestor gărgăuni
— Un moment de liniște.
Poate că și prin capul dumneavoastră umblă câte un gărgăune, ca la mine, și, dacă este așa, m-ați înțeles de mult iar dacă nu… Nu vreau să vă plictisesc tot învârtindu-mă în jurul problemei nu vreau să vă răpesc timpul, vreau să
spun ceea ce vreau să spun. Este vorba despre următoarele: Mă neliniștea planul crimei perfecte întocmit de Petra și faptul că a recunoscut săvârșirea crimei fără a o contesta cât de puțin, iar neliniștea aceasta s-a transformat într-un uriaș gărgăune care îmi rodea creierul.
(Notă pentru o parte a dragilor mei cititori:
Dacă metafora cu gărgăunele nu place, mi se pot prezenta propuneri alternative pe e-mail, pe adresa katihirschel@web.de. Propunerile făcute personal în magazin nu vor fi luate în considerație; asta doar pentru ca dumneavoastră să luați la cunoștință.)
În dimineața care a urmat zilei în care m-am certat cu Fofo, m-am dus la magazin cu expresia hotărâtă a omului care are un nou țel în viață. Ca și în multe dintre nopțile din ultimul timp, nu dormisem, dar de data aceasta eram bine dispusă. Am pus imediat mâna pe telefon și am sunat-o pe Muazzez hanum, care avea numărul lui Jean. Muazzez hanum era secretara lui Selim.
După cinci minute, la celălalt capăt al firului se afla Jean.
— Bineînțeles că îmi amintesc de tine, spuse el, și întrerupse încercarea mea de a mă prezenta.
— Eu… telefonez pentru a mă interesa de problema aceea… Poate că ți se pare o prostie, dar…
— Să-ți spun adevărul?
VP - 151
Adevărul despre ce?
— La ce te referi? am întrebat
— Nimic nu mi se pare mai absurd decât că o femeie ca tine este împreună cu Selim.
Mi-am dres glasul tușind:
— La masa din seara aceea de la Berlin, am discutat despre crimele asupra copiilor… Din cât am înțeles, aveai informații despre toți copiii și despre familiile lor.
— Hm…
— Voiam să te întreb dacă nu mi-ai putea trimite aceste informații prin fax.
Eram conștientă că exprimam o dorință cam ciudată.
— Nu te voi întreba de ce ești interesată atât de mult de chestiunea aceasta. Las la aprecierea ta să îmi spui sau să nu îmi spui, zise el pe un ton serios.
— Aș prefera să nu îți spun, dacă asta nu te-ar împiedica să îmi dai informațiile pe care aș dori să le am.
Liniște. Îmi țineam răsuflarea și așteptam.
— Bine, îți voi da documentele. Dar…
— Dar…?
— Dar trimiterea lor pe fax durează prea mult. Documentele noastre se află în computer. Dacă ai o adresă e-mail, ți le pot trimite.
I-am dat lui Jean aceeași adresă pe care v-am dat-o mai sus și dumneavoastră. Când am verificat după zece minute, în căsuța mea poștală
aveam un dosar cu 183 de pagini, procese-verbale de la poliție și de la instanțe judiciare, parțial în limba franceză, parțial în limba germană, dar și în limbi pe care nu le înțelegeam, unele fiind traduse, altele nu… Acum trebuia să aleg ce voiam să știu din aceste multe pagini și informații.
Trebuia să fac o selecție.
