Am predat magazinul și clienții lui Pelin și m-am îndreptat către casă.
•
Am citit procesele-verbale întocmite în limba germană, am încercat să le înțeleg pe cele în franceză, iar celor în olandeză să le dau un sens. Pentru asta mi-am făcut notițe. Când terminasem de studiat documentele referitoare la cel de al optulea copil răpit și omorât, afară se întunecase, iar majoritatea oamenilor se culcaseră deja. Ceea ce citeam îmi frângea inima, eram și înfometată, toată ziua stătusem la birou, mă durea spatele, cel de al doilea pachet de țigări era la jumătate, iar eu nu obținusem nici măcar o singură informație care să mă fi putut ajuta să scap de gărgăune.
VP - 152
Dar ceea ce căutam trebuia să se afle undeva în cele 183 de pagini, în fața mea.
Am trecut la cel de al nouălea copii.
Cel de al nouălea copil fusese răpit dintr-un centru pentru azilanți, aflat în Krefeld.
Data nașterii copilului… Când fusese răpit nu avea nici cinci ani. Nici măcar cinci ani!
M-au trecut fiorii. Până acum era cel mai mic copil. Stăteam cu mâna la frunte. Era o minune faptul că migrena mea nu își făcuse încă apariția. Am aprins o altă țigară și am continuat să citesc
Locul nașterii copilului: Sofia.
Rude…
Mama.
Apărea doar numele mamei, rubrica pentru numele tatălui era goală.
Mama: Mitka Marinova.
Cererea de azil a acestei femei fusese respinsă de autoritățile germane, și cu o săptămână înaintea expulzării i se răpise copilul.
Adresa mamei: … provincia j.k., bl. 54 (vila 7), et. 3, 1342 Sofia, Bulgaria.
Tel. (++ 359 2) 292 44 76.
Am ieșit pentru a mânca un sandviș la chioșcul Bambi.
Când m-am trezit dimineața, mă simțeam distrusă trupește și sufletește.
Amănuntele aflate îmi tulburaseră noaptea. Deși mă spălasem pe dinți, mai aveam în gură acel gust de rugină. Era sâmbătă. Dar nu mă simțeam în stare să îl suport pe Yılmaz sau zvonurile expuse cu bucurie.
L-am sunat pe Yılmaz ca să contramandez întâlnirea.
Înainte de a mă reașeza în fața calculatorului, m-am dus la bucătărie ca să-mi fac o cafea pentru a mai prinde puțin curaj.
Și în timp ce așteptam să fiarbă apa de cafea, mi-a venit busc o idee.
Gândurile mi-au zburat cu trei luni în urmă, la o zi fierbinte din iunie, când transpirau chiar și porumbeii. Urcam treptele unei vile de pe plaja Yeniköy. Dincolo de ușă mă întâmpinase o răcoare amestecată cu izul umed al antichităților. Intrasem în salon. Am vrut să mă duc pe verandă, să nu rămân în vitrina aceasta ticsită, înainte de a ieși în verandă…
Nu eram singură.
Cu mine mai era o fată îmbrăcată în alb. Îmi povestea cum învățase limba turcă. „Am venit din Bulgaria și am început să muncesc aici”, spusese ea.
„Am venit din Bulgaria”, spusese. Din Bulgaria!
M-am dus în birou, ca să telefonez. Nu scăpăm de senzația că fac ceva fără
sens. Cititorii cu o minte sănătoasă vor împărtăși cu mine această senzație.
Am format numărul pe care îl extrăsesem aseară din dosar.
VP - 153
S-a auzit un clinchet Am așteptat Inima îmi bătea să sară din piept Așteptam nerăbdătoare. Legătura se întrerupse.
Am apăsat tasta de reapelare.
Mi-am dat seama că apa pentru cafea din bucătărie fierbea de zor. Din nou nu am primit legătura.
De data aceasta nu am mai acționat tasta de reapelare, ci am format numărul din nou. Trebuia să îmi beau mai întâi cafeaua?
Am așteptat puțin. S-a petrecut ca în filme, tocmai intenționam să las receptorul în furcă, când am auzit un sunet tremurat. Suna. Ce să spun dacă
cineva ridica telefonul, și în ce limbă să mă adresez?
Cineva ridică receptorul.
— Good morning. Do you speak English?12 Și am adăugat imediat: Deutsch?13
Femeia spuse ceva în bulgară.
