Crima în sine nu mai reprezenta pentru ziariști o chestiune de actualitate încă de a doua zi: în mod evident îi atrăgea mai mult fotografia starletei Ayla 4 „Soră mai mare”, mod de adresare respectuos și apropiat (n.a.).
VP - 39
Özdal jucând tenis și arătându-și popoul, decât fotografia din pașaportul unui Müller ciupit de vărsat.
Toate ziarele pe care le cumpărasem acordau spații larg declarațiilor Aylei Özdal, pe care în ziua anterioară le făcuse împreună cu managerul ei la o conferință de presă: cu o mină tristă, Özdal declarase că până acum nu avusese posibilitatea să își dovedească talentul și în afara Turciei, ea voia să
reprezinte filmul turc în străinătate, dispunea și de toate calitățile necesare, dar în ultimul moment un asasin pervers stricase totul. Managerul ei părea ceva mai reținut: era de acord că de la asasinarea regizorului nu mai era clar ce se va întâmpla cu filmul, dar Ayla, cel mai mare talent al cinematografului turc, va primi cu siguranță noi oferte și va face în orice caz cinste țării ei în străinătate.
În încheierea declarațiilor Aylei Özdal, ziarele mai adăugau câteva rânduri din care reieșea că asasinul lui Müller nu fusese încă prins, dar poliția din Istanbul nu se îndoia că arestarea lui era iminentă.
Am sunat-o imediat pe Petra. Cred că de această dată dormise.
— Ziarele turcești sunt astăzi pline de știri conform cărora ți s-ar închide ușa în nas, i-am zis în loc de bună dimineața. Eram mânioasă pe Petra, pentru că aflasem lucrurile care făceau din ea suspectul principal nu de la ea, ci din surse foarte îndoielnice.
— Să mi se închidă ușa în nas? Cum așa?
Nu mi se părea prea trează.
— Așa scrie în ziare, am spus eu.
O clipă am tăcut amândouă, așteptând să spună cealaltă ceva. Nici prin cap nu îmi trecea să îi zic Petrei că știam de asta înainte de a fi citit ziarele.
Cum ar spune turcii: câtă pâine, atâta tocătură.
— Asta înseamnă că vor să îmi ia rolul? întrebă ea cu o voce neînchipuit de somnoroasă.
— Da, vor să îți ia rolul, am zis eu și m-am întrebat dacă nu era mai bine să vorbesc cu ea după ce se trezea de-a binelea.
— Dacă vrei, ne putem întâlni peste o oră în hol, i-am spus eu. Ieșim și luăm micul dejun undeva și îți traduc știrile din ziarele turcești.
Imediat după aceea am sunat-o pe Lale. Lale este redactor-șef la Günebakan, cel mai mare cotidian din Turcia, având prin urmare acces facil la toate informațiile, și, așa cum am mai spus, este cea mai bună prietenă a mea. Mi-a promis să aranjeze ca reporterul competent de la Günebakan să se întâlnească astăzi cu mine. În zece minute secretara ei mă va suna și îmi va comunica locul și ora întâlnirii.
În timp ce așteptam telefonul secretarei, stăteam în fața șifonierului cugetând ce ar fi trebuit să îmbrac – osteneală zadarnică, pentru că
VP - 40
totdeauna orice aș fi îmbrăcat, într-o clipă era ud de transpirație. În cele din urmă am pus pe mine un tricou alb cu decolteu larg și un pantalon violet din pânză și m-am așezat la masa de machiaj. Tocmai când lucram cu albastru la ochiul meu drept, sună telefonul. Era secretara lui Lale: la ora patru mă
așteptau doi reporteri la cafeneaua din Kuledibi. Această Lale era cu adevărat formidabilă! După toate câte avea pe cap, s-a mai gândit și ce loc îmi convenea cel mai mult. Nu degeaba era redactor-șef la Günebakan.
M-am machiat și la ochiul stâng și m-am grăbit să plec. Nu am mai luat mașina mea; i-am făcut semn taxiului care tocmai trecea.
Am impresia că șoferii de taxi își dau mai mult silința, căci din cauza crizei economice tot mai puțin oameni fac apel la el. În ultimele patru zile, coborâsem de două ori dintr-un taxi fără să mă cert. Foarte neobișnuit la Istanbul!
La întâlnirea cu Petra am ajuns prea devreme. Așa că am făcut o mică
plimbare matinală în jurul hotelului. La barul cu jazz se făcea curățenie cu sârg, se strângeau mucurile de țigări și sticlele goale. Mi-am sprijinit bărbia în mâini și am admirat adâncită în gânduri priveliștea minunată a Bosforului, de care nu mă bucurasem de ani de zile, și am așteptat să treacă
timpul cugetând asupra a ceea ce discutasem aseară: Fie că-mi plăcea ori nu, Batuhan o suspecta pe Petra de săvârșirea crimei. Dar ce avea aceasta de-a face cu afirmația lui Batuhan că profesia principală a lui Müller poate că nu era cea de regizor?
•
Când am intrat în holul hotelului, am văzut-o pe Petra care deja mă
aștepta.
Am luat-o pe aleea intens circulată care ducea la ceainăriile de pe malul din Ortaköy, vorbind despre situația din cinematografia germană și fără să
amintim despre film sau despre regizor. Am cumpărat covrigi cu susan de la un vânzător ambulant, brânză Kașar de la băcanul din apropiere de Piața Ortaköy, și ne-am așezat pe terasa unei ceainării de lângă mare. Ortaköy este un cartier interesant: cea mai bătătoare la ochi caracteristică a Istanbulului, extrema diferență între categoriile sociale, exista desigur și aici, dar nu era atât de vizibilă. Terasa pe care ne aflam aparținea municipalității și era destinată celor care voiau să cheltuiască bani puțini; exact în spatele terasei, la palatul Esma-Sultan, aveau loc nunți ale celor din înalta societate și în fața lui se aflau șiruri lungi de limuzine cu șoferi. Mai există și alte locuri în care elita și poporul trăiesc și se amuză alături.
După ce chelnerul plecă, Petra îmi povesti ce făcuse ieri. Avusese pentru prima dată ocazia să admire Istanbulul și se dusese ca orice turist normal la Sultanahmet. Până să facă acest tur al orașului, scumpa mea prietenă
VP - 41
crezuse că frumusețea Istanbulului ar consta doar în priveliștea Bosforului, admirată din camera ei de hotel. În orice caz mi-a povestit agitată despre plimbarea de ieri și despre cât de grozavă găsea peninsula istorică, palatul Topkapı, Hagia Sophia, Rezervoarele Subterane și Moscheea Albastră. Mi-am asumat riscul de a fi nepoliticoasă și am întrerupt-o. Îmi petrecusem ultimii treisprezece și primii șapte ani ai vieții mele în Istanbul și fusesem gazda multor turiști și îmi era greu să aud aceleași și aceleași povești și să privesc în mereu aceiași ochi entuziasmați. În afară de asta, în momentul de față
preferam să vorbesc despre lupta dintre Ayla Özdal și Petra pentru rolul principal și despre legătura amoroasă dintre Kurt Müller și Petra.
Am inițiat primul atac:
— Știai că erai pe punctul de a pierde rolul?
— Nu, asta am auzit-o pentru prima dată azi-dimineață de la tine. Nu înțeleg. Chiar nu știu ce poate însemna asta. Scotoci în poșetă și scoase un pachet de țigări. Continuă: Ce scriu ziarele?
Acum era însă momentul ca mai întâi să fie satisfăcută curiozitatea mea.
Tot drumul de la hotel până aici nu făcusem altceva decât să trăncănim despre filmul german. Am întrebat:
