— Totdeauna umblu civil.
— Cum adică, totdeauna? Prima dată purtai uniformă.
— Atunci avusese loc o adunare oficială la sediu, de aceea îmbrăcasem uniforma, în rest umblu civil.
— Hmm… am spus ca să nu insist pe o temă care nu îmi promitea prea mult. S-a anunțat că l-ați arestat pe Mesut Mumcu.
— Așa este.
— Tu nu ai nicio legătură cu cercetările?
— Doar în măsura în care este vorba de crimă, restul depinde de departamentul de combatere a crimei organizate. Până acum am fost doar concurenți. După cum poți aprecia, eu am pierdut.
Părea din nou cel dinainte. Luă un scaun și se așeză. Eram pe punctul de a spune ceva, când soneria telefonului său mobil mă reduse la tăcere.
Batuhan ieși pe stradă ca să vorbească. Când reveni în magazin, zise:
— L-au eliberat pe Mesut Mumcu. Atâta tămbălău, o armată de reporteri… și în final nu iese nimic din asta.
— Dar ei ce sperau să iasă?
VP - 70
— Că Mesut Mumcu a fost cel care a dispus omorârea lui Müller, că va mărturisi asta imediat ce va fi arestat. Speranța este pâinea sărmanului, după cum se zice. Tu crezi că acest vulpoi bătrân care este Mesut se lasă
intimidat de ei? Nu aveau dovezi nici măcar pentru a-l putea reține două
nopți; și dacă ar fi spus că el a pus să fie omorât Müller, ce se întâmpla? Ce procuror s-ar fi aruncat pe fereastră cu o asemenea acuzare?
Nu mai auzisem expresia aceasta și mi-am adăugat-o imediat la tezaurul meu de expresii.
— Tu crezi totuși că omorul a fost săvârșit de o femeie înșelată în dragoste?
— Și chiar dacă nu a fost o femeie…
După discuția noastră de aseară nu mai era atât de convins de corectitudinea aprecierii lui inițiale. Fața îi deveni roșie-albăstruie. Când se înfuria, înceta să își mai aleagă cuvintele, chiar dacă erau rostite „în prezența unei dame”.
— Cărui criminal i-ar trece prin cap să își omoare victima cu un uscător de păr? Asta înseamnă să ia cu el prelungitoare, să facă rost de un uscător…
Ce idiot s-ar complica atât? Îți iei revolverul, îi golești ticălosului încărcătorul în burtă și treaba este făcută. Pe urmă te duci acasă, în brațele iubitei.
Mi-am aprins prima țigară de astăzi. Făcând abstracție de cum spusese ceea ce spusese, totul era logic.
— Nimeni nu vrea să mă asculte. Pentru că Müller, ca adolescent, a fost condamnat pentru câteva pungulițe, tipii cred că ceea ce făcuse atunci la scară mică, acum făcea la scară mare și că era chiar partener al fraților Mumcu. Nemernicii o să le strecoare zăpadă în buzunare oamenilor din echipa de filmare și pe urmă îi vor sălta…?
După ce că se înroșise tot la față, acum îi mai ieșeau și ochii din cap. Nu mă încântă deloc saliva pe care mi-o aruncă în față oamenii furioși și nici, după cum se spune, vibrațiile negative pe care le emană.
— Lasă asta, am zis, și hai să bem ceva.
— Da! Hai să bem ceva. Ai raki?
— Mă refeream la Cola sau așa ceva.
— Atunci adu Cola.
•
Când luam din frigider sticla de Cola, am simțit brusc că el se afla în spatele meu. Cu o mână îmi trase părul de o parte și mă sărută pe ceafă, cu cealaltă îmi desfăcu cordonul șortului. Mâna lui îmi alunecă în chiloți, o clipă
se văzu doar încheietura mâinii, apoi o scoase din nou, mă întoarse către el, mă privi cu ochii mijiți și în același timp își deschise fermoarul pantalonilor, VP - 71
își împinse penisul maroniu, care din cauza venelor dilatate avea străluciri albăstrui, în pântecele meu, ca pe o armă cu care mă amenința, ca și cum mi-ar zbura intestinele în momentul în care ar apăsa pe trăgaci.
Mai aveam încă în mână sticla de plastic, acel profan obiect care mi-ar face imposibilă desprinderea de lumea reală – de fanii romanelor polițiste, care ar fi putut să intre în clipa următoare, de turiștii rătăciți care ar dori să
ceară informații tocmai din magazinul meu, de prietenii mei, care în fața arșiței ar căuta refugiu în magazinul meu.
De aceea, când încercă să îmi ia sticla din mână, nu i-am dat-o. Deci stăteam acolo, după perdeaua cu dungi oranj, verzi și albastre, care despărțea bucătăria de magazin, cu șortul și cu chiloții la podea; spăsită ca un copil care nu s-a putut stăpâni și a făcut în pantaloni și care acum ține cu putere în mână mașinuța cu care se jucase, ca să suporte mai ușor dojana ce i se face – așa mă agățam eu de sticla mea de Cola.
Penisul sclipea în culori schimbătoare. Acum nu mai era violet, ci era bordo.
Batuhan clătină din cap și, mai puțin întrebător decât constatator, spuse:
— Nu mă vrei.
Era o propoziție ca după o căsătorie lungă de decenii; spusă de o soție soțului, după care mai ia o înghițitură din paharul cu whisky aflat lângă ea, pe etajeră. „Ai o alta?” întreabă ea și, după ce soțul ripostează „Ba nu!”, continuă: „Ba ai o alta, știu eu. Una blondă, mult mai tânără decât mine; te-am văzut cu ea”; și în timp ce soția toarnă în ea un whisky după altul, soțul convins că a sosit în sfârșit acea ocazie de mult visată, trage aer în piept și spune: „Da, există o alta. Și o iubesc”. Cu părul ciufulit, soția își mai toarnă un whisky, cortina cade, soțiile spectatoare își privesc bănuitoare soții, soții se îndreaptă către casă visând la o amantă foarte tânără și foarte blondă, și se culcă pe cearșafurile mototolite cu bine-cunoscutele imprimeuri.
— Nu mă vrei, repetă el.
