— Bei o cafea? l-am întrebat fără să îl privesc, îndreptându-mă din dormitor către bucătărie.
Stătea nemișcat pe coridor, exact acolo unde cu doar puțin timp în urmă
își trăsese fermoarul. Se uită la ceas:
— Este aproape ora unu, murmură el.
— Și ce dacă?
— Poate că ar fi mai bine dacă aș bea bere în loc de cafea.
În timp ce mă ghemuisem căutând bere undeva în fundul unui dulap, l-am întrebat:
— Ce se întâmplă dacă polițiștii surprind un coleg conducând sub influența alcoolului?
— Dacă polițiștii surprind un comisar, mă corectă el. Atunci spun:
„Scuzați-ne, șefu’, nu v-am recunoscut”.
— Nu vorbești serios!
— Vorbesc serios. Ai cunoscut vreun comisar care a trebuit să predea permisul de conducere pentru că ar fi condus beat?
— Nu, dar eu nu sunt un punct de referință, pentru că oricum tu ești singurul comisar pe care îl cunosc, am zis, încercând să mă ridic. Nu am bere. Poți să bei vin.
— O nemțoaică fără bere în casă este ca o echipă de fotbal fără antrenor.
Nu trebuia să gândesc prea mult, era tot o glumă de polițist. În orice caz, situația anterioară tensionată nu părea să fi afectat relația noastră și el nici nu va întreba de ce nu am vrut.
VP - 66
6.
M-am trezit cu o migrenă groaznică, care îmi luase în primire întreaga parte dreaptă a capului: era foarte devreme, nu ceasul deșteptător mă
trezise. Am făcut un duș și mi-am masat ceafa cu apă fierbinte. După care am ieșit pe balcon cu o cafea mare, turcească. Când convingerea mea că
împotriva migrenei era bună cofeina începu să se clatine, îmi mai rămase doar speranța că în curând se va face ora opt și că magazinul alimentar va deschide. Nu aveam nimic de mâncare în casă și nu voiam să iau pastilele contra migrenei pe stomacul gol.
După aceea o mașină descarcă lăzi cu pâine albă de la brutărie, o alta lăsă
lângă ușă un teanc de ziare, plecară amândouă, și Hamdi, băiatul de prăvălie, stropi cu apă pe jos împotriva prafului, care se transformă rapid în noroi, pe care băiatul îl mătură apoi cu un târn ordinar. Cu toată migrena mea, am mai rămas un timp urmărindu-l. Ce era mai ordinar târnul, ori modul în care îl utiliza Hamdi?
— Hamdi! Hamdi! l-am strigat, dar parcă șopteam.
El ridică privirea.
— Oh, Kati abla! Te-ai trezit devreme astăzi. Să-ți aduc iar toate ziarele?
Fără a mai aștepta răspunsul meu, dădu fuga în magazin ca să ia cuțitul pentru a tăia legăturile din nailon cu care erau ambalate ziarele.
— Hamdi! i-am mai strigat o dată, când a revenit Ai o listă în coș. Îmi trebuie pâine și câte ceva.
— Sigur, Kati abla, imediat.
Cu toate cele cel puțin douăzeci de kilograme lipsă la cântar ale lui, se repezi la coșul pe care îl lăsasem jos.
M-am sprijinit cu coatele de pervaz și am așteptat ca Hamdi să aducă
cumpărăturile. După două minute era în ușa magazinului.
— Kati abla, dulceața de mure de la Sultan Baci s-a terminat Mai avem doar de gutui și de zmeură. Din care vreți?
Urla de parcă îl strângea cineva de gât. Mă gândeam la oamenii din cartier, care încă mai dormeau, și i-am făcut un semn să vorbească mai încet; am ridicat coșul și mi-am pus papucii, ca să mă duc la magazin.
•
După ce am luat cel mai grozav mic dejun de când Fofo nu mai era aici, am înghițit pastilele contra migrenei. Am tras draperiile în dormitor și, în VP - 67
speranța că, în ciuda arșiței care începea să se facă simțită și a cănii cu cafea, voi mai putea să dorm încă o jumătate de oră, m-am întins în pat.
Când m-am trezit, soarele era sus, iar migrena dispăruse.
În timp ce așteptam să fiarbă apa pentru ceai, m-am așezat pe scaunul din bucătărie și am aruncat o privire asupra titlurilor din ziare. Încă se simțeau efectele crizei economice care izbucnise în februarie. Avuseseră loc demonstrații în diferite locuri, toate proteste împotriva scumpirilor. În provincia Yozgat, oamenii bătuseră doi deputați în parlament care îi îndemnaseră la rațiune, iar unul din ei fusese internat în spitalul din localitate.
„Cine știe, poate că scumpirile vor duce la căderea guvernului, dacă nu încetează scandalurile și cazurile de corupție”, mi-am spus eu.
Când privirea îmi căzu pe fotografia din pagina trei a ziarului la care redactor-șef era Lale, deja ședeam în balcon, cu ceaiul în față. În fotografie era fostul iubit al lui Fofo, avocatul cu cravată. Alături de tipul unsuros, se afla un bărbat deosebit de atractiv după gustul meu și în jurul lor un număr deloc neînsemnat de polițiști. „Șef de bandă și producător de filme arestat în propria casă din Fethiye, unde se desfăta cu comoara lui” – era explicația și, înainte de a citi în continuare, am sperat din toată inima că această comoară
