VP - 84
— Ah, da. Da, ne-am întâlnit, am spus. Concitadinul tău și-a notat pe pachetul de țigări numele și numărul meu de telefon, și ca să vezi ce a făcut cu ele…
Înainte de a bea din whisky, a ridicat paharul și a spus:
— Fie ca ziua noastră în care ne va merge cel mai rău să fie ca aceea de astăzi!
— Vă rog, nu!
Nu voiam să mai trec prin ce se întâmplase de când parcasem în fața ușii.
Aș fi întrebat dacă pe cealaltă persoană trebuia să o invit ca să își ia whisky-ul, dar mi-am ținut gura – dacă avea chef, nu avea decât să vină să și-l ia.
Ca un om simțit ce era, Mesut Mumcu se simțea jenat:
— Privind modul în care am intrat în locuința ta, recunosc că nu se cădea.
Ești oaspete în țara noastră, și noi nu ne-am comportat cum trebuie. Îmi este rușine. Dar peste zi nu puteam veni să îți sunăm la ușă și nu putem veni nici în librăria ta ca să cumpărăm cărți. Ar muri toți de râs. Nu ar fi fost bine nici pentru tine, înțelege-mă. Așa cum am procedat a fost cel mai bine.
Poate că așa era. Se prea poate să nu fie așa de bine ca mai întâi să mă
întâlnesc cu polițistul și acum să îmi fac de lucru cu șefii mafiei. Te pomenești că au avut și amabilitatea de a nu-mi citi jurnalul personal în timp ce mă așteptau. Pentru economie nu aprinseseră nici măcar lumina, ci stătuseră în liniște, pe întuneric.
— Presupunând că într-adevăr aceasta a fost cea mai potrivită modalitate de a mă vizita, de ce a trebuit totuși să mă vizitați? am întrebat, încercând astfel să nu par intimidată.
— De ce te bagi în treaba asta?
— Care treabă?
— Crima.
— Mă bag ca să descopăr criminalul.
— A descoperi criminalul este sarcina poliției. Nu este de tine. Altfel vei dai peste vreun glonț rătăcit sau ți se vor întâmpla lucruri pe care nu ți le dorești. Înțelege-mă corect. Uită că ne-am lovit unul de altul. Noi nu îți facem nimic. Dumnezeu îmi este martor, la noi nu se ridică mâna împotriva femeii, dar în cercurile astea niciodată nu poți fi sigur.
— Așadar, cineva din acest cerc se află în spatele crimei? Sau asasinarea lui Müller este o răfuială de-a dumneavoastră?
Discuția îmi făcea curaj și puneam o întrebare după alta.
— Nici noi nu știm cine a făcut asta și de ce. Pot fi dușmanii noștri, cineva care vrea să ne pună bețe în roate. În aceste medii există multă ură. Multora nu le-a fost pe plac că am fost eliberați din închisoare, mulți vor să ne VP - 85
întoarcem acolo. Oricine poate fi. Până când nu va fi găsit asasinul, nu va fi liniște.
Se înfuriase. Băgă mâna dreaptă în buzunar și scoase un lănțișor pentru rugăciuni, din chihlimbar.
— Desigur, vreți să spuneți până când poliția va găsi asasinul, am spus ca o aluzie la cuvintele lui.
El nu înțelese aluzia ori nu dori să o priceapă. Răsucea lănțișorul cu mișcări pricepute ale degetelor.
— Pe asasin îl căutăm și noi. Oricare ar fi asasinul, nu din însărcinarea noastră l-a omorât pe acel bărbat. Uite, la cine vine poliția mai întâi? La noi.
Nimeni nu își pune întrebarea de ce să-l fi omorât noi pe regizorul filmului în care noi înșine am investit bani? Suntem noi atât de tâmpiți ca să îl aducem din Germania aici și pe urmă să îl omorâm? O fi mâna noastră atât de scurtă? Drept cine ne iau? Nu am fi putut să dispunem omorârea lui în Germania?
Bineînțeles că lucrurile puteau fi văzute și așa.
— De ce v-ați orientat spre domeniul cinematografic? am întrebat, fără să
mă preocupe de câte ori folosise expresiile „a omorî” și „a pune să fie omorât”.
Ca să fiu cinstită, procedam ca și cum nici nu-mi păsa.
— A fost dorința soțului surorii mele, Yakut și noi ne-am zis că de asta poate să se ocupe tânărul.
Acum ajunseserăm la povestea cu cumnatul Yusuf, despre care auzisem câte ceva în ultimele zile. Dar trebuia să descopăr altceva aici.
— La cine vă referiți atunci când spuneți „noi”? am întrebat Mă așteptam ca persoana cealaltă, care până acum se mulțumise să se joace de-a v-ați ascunselea, să iasă brusc din colțul camerei.
— Noi?
— Ați vorbit la plural, ați spus: „Noi ne-am zis că de asta poate să se ocupe tânărul”. La cine vă referiți când spuneți „noi”?
Privirea mea scruta în întunericul din cameră.
Mesut duse mâna la piept și spuse:
— La noi, la cine altcineva?
— Aha!
