Deci el folosea pluralul atunci când vorbea despre sine! Mie îmi spunea
„tu”, iar lui își spunea „noi”! Un procedeu bun pentru a crea distanța cuvenită dintre seniorul feudal și țăranii lui.
VP - 86
Mi-am turnat în pahar o jumătate din whisky-ul pregătit pentru al doilea Mesut, iar cealaltă jumătate am pus-o pe măsuță. Am luat o înghițitură
zdravănă și m-am gândit unde rămăseserăm.
— Ai spus că ai intrat în această afacere pentru soțul lui Yakut.
Nu mai trebuia să îi poleiesc și eu ego-ul lui de două persoane cu politețuri nenecesare. De acum înainte, pentru el voi folosi doar persoana a doua singular.
— Soțul lui Yakut? Pentru o clipă se încruntă și se gândi. Ah, da! Yusuf!
Yusuf! Soțul lui Yakut a trecut la mahomedanism și a primit numele de Yusuf. De fapt el este german.
Acum băgă de seamă că și eu eram nemțoaică și privirea lui mai alunecă o dată peste mine.
— Așa este, tu ești tot nemțoaică, dar tu vorbești de-a dreptul bine turcește.
A trebuit să accept că Mesut începea să îmi trezească simpatia.
— Yusuf al nostru nu a învățat limba turcă. Acasă Yakut vorbește cu el în germană. Nu-i nimic, am zis noi, bărbatul o să învețe turcește. Dar nu, nu a învățat Dar fata vorbește bine germana și franceza. Asta i se datorează
fratelui meu mai mare, Maksut, care, cu un orizont mai larg, a spus: „O las pe fată să studieze”. Și a fost bine așa.
— Pentru fete învățătura este mai importantă decât pentru băieți, am spus.
Lucrul acesta mi-l repeta ucenicul de șaisprezece ani al coaforului meu de fiecare dată când ajungeam la uscatul părului. Pe bună dreptate, el era mândru că muncea pentru ca sora lui să poată să meargă la școală.
— Natural că este foarte important, mă susținu el. Un bărbat poate să
spargă piatră, va face el față vieții cumva, dar o fată ce poate face? Scuză-mă, să facă trotuarul?
Abia acum, după ani de zile am priceput la ce se referise de fapt ucenicul coaforului meu când spusese: „Kati abla, pentru fete învățătura este mai importantă decât pentru băieți!” Ce gândire remarcabilă au turcii și kurzii ăștia!
— Noi avem avere și nu permitem ca fetele noastre să depindă de alții, dar încurcate sunt căile Domnului! Niciodată nu trebuie să spui „acesta sunt”, ci trebuie să te întrebi „ce pot deveni”!
— Yusuf… am spus spre a reveni la oile noastre.
Gata cu filosofia de la o cafeluță!
— Yusuf? întrebă el, ca și cum tema fusese epuizată.
Oare oamenii nu puteau să vorbească pe una și aceeași temă nici măcar zece minute?
VP - 87
Imediat ce își aminti unde rămăsese, continuă:
— Yusuf avea în Germania o muncă rezonabilă. Dar când a venit aici…
Băiatul nu a învățat limba, și atunci ce să facă? Nu am vrut să lucreze pentru Yakut, un bărbat nu poate fi angajatul nevestei lui. Nici nu se pune problema.
Atunci ne-am spus, bine, vom face afaceri cu nemții. Aici trebuia să apară și o muncă potrivită pentru Yusuf. Băiatul cântă și la pian și altele de-astea…
Este interesat de artă. Chestia cu producția de filme a propus-o el, și noi am considerat propunerea convingătoare. Nu puteam să știm că ulterior se vor întâmpla astfel de lucruri. Clătină din cap necăjit și adăugă: Necazul apare totdeauna de acolo de unde nu te aștepți!
— Nu știu dacă ai băgat de seamă, dar chestiunea este cumva remarcabilă, am spus. Scriitorul a cărui carte este ecranizată este celebru, un autor de bestseller. Cartea aceasta a stârnit multă vâlvă, a fost tradusă în peste treizeci de limbi și a fost foarte citită. Pe când regizorul vostru… Adică
vreau să spun că fostul vostru regizor Kurt Müller este doar un oarecare, nu a făcut niciun film mai de Doamne ajută, a produs doar mărunțișuri. Pe mine asta mă preocupă de mult: De ce a fost ales ca regizor tocmai Kurt Müller?
— Așa este, am auzit că este al naibii de cunoscut. Ali mi-a spus, avocatul nostru. Și tu știi asta. Noi am discutat cu Ali în seara aceasta. L-am întrebat și pe Yusuf de ce a procedat așa. Atunci nu ne-a interesat lucrul acesta; contractele le-a făcut întotdeauna Yusuf, el s-a dus periodic în Germania.
Aveam atâta treabă că nu puteam să ne interesăm de toate lucrurile. L-am lăsat pe Yusuf să se ocupe. Și nu ne-am amestecat.
— Și Yusuf ce a spus? De ce acest regizor pentru acest scenariu?
— A spus că am intrat în afacere numai pentru italianul acesta. Firma germană de producție cinematografică cumpărase filmul și căuta un partener în Turcia.
— Ea a cumpărat drepturile de ecranizare pentru carte? am întrebat
— Da, cam așa ceva. Iar Yusuf s-a gândit că ar fi un început bun pentru firma noastră. Pe atunci nici nu exista regizorul acesta. Nu știm nici noi exact cum au decurs lucrurile, vorbește direct cu Yusuf. Își înclină capul mai întâi spre stânga, apoi spre dreapta, parcă pentru a spune: Dar de fapt ce zic eu?
Nu știu cum s-a ajuns aici.
Observasem mai de mult că oamenii, mai ales bărbații, când vorbeau cu mine, deveneau guralivi, spuneau tot felul de lucruri pe care mai bine nu le-ar fi spus, se pierdeau în amănunte. În ultimul timp mai mult decât înainte: orice bărbat care pășea în camera mea de zi devenea privighetoare și ciripea ce știa.
