— Bine, dar unde ați învățat turca? am întrebat plină de invidie și admirație.
— Întregul personal vorbește turca, așa că înveți cu timpul, spuse ea, ca și cum ar fi fost cel mai normal lucru din lume să înveți o limbă după ureche.
Într-adevăr, turca este grea, își permise să mai adauge.
Acum mi-am dat seama că nu vorbea cu accent slav, ci cu accentul kurzilor, de la care învățase limba turcă. Prietenul meu Mithat din Hakkari mi-a explicat odată că accentul cel mai pregnant este întâlnit în orașe ca Diyarbakır, unde trăiesc și mulți turci. Altfel decât kurzii din Diyarbakır, care învață turca pe stradă, copii fiind, vorbesc kurzii din Hakkari, unde doar funcționarii sunt turci, iar limba turcă se învață abia în școală, fără accent.
Deci majoritatea kurzilor din casă proveneau din Diyarbakır și din împrejurimile acestuia.
— Luați loc, spuse femeia, îl anunț pe Mesut bey că ați venit.
Înainte de a o lua din loc cu un elan surprinzător, am mai întrebat-o dacă
aș putea să aștept pe verandă.
— Oh, ce onoare! strigă Mesut când apăru în cele din urmă, în halat de baie.
Eu îmi aprinsesem o țigară și mă bucuram de panorama coastei aflate de cealaltă parte. Am dat mâna unul cu altul.
— Doar punem ceva pe noi și revenim imediat. Fie iarnă, fie vară, după ce ne trezim sărim în bazin. Bineînțeles, dacă bazinul nu este în construcție!
Râse strident Din râsul lui se subînțelegea: În cercurile astea nu poți ști niciodată.
Continuă:
— Ai luat micul dejun?
Am dat din cap negativ.
— Bun, atunci îl luăm împreună acum. Dar aici va veni soarele, mergem în partea cealaltă.
Le ordonă ceva celor doi bărbați aflați în spatele lui și dispăru. Și Mesut, și eu aveam evident același ritm de viață: amândoi ne trezeam abia spre prânz.
Abia ce îmi trecuse asta prin cap, când am sărit în sus. Magazinul! Ce era cu magazinul? Uitasem să o sun pe Pelin. După ce am împins deoparte scaunul greu din fier și am vrut să fug în salon, în fața mea a apărut brusc un blond uriaș:
— Ce doriți, vă rog?
— Eu… eu vreau… voiam să telefonez, am spus surprinsă.
VP - 92
Nu remarcasem că eram supravegheată atent.
— Vă rog să luați loc, vă aduc un telefon.
M-am întors și m-am reașezat. Uriașii aceștia neîndemânatici contrastau violent cu vila de altfel aranjată cu mult bun-gust, cu eleganță, cu fete în casă
și cu antichități. Bun, Mesut era omul contrastelor, dar asta prea era de tot.
Aș fi vrut să știu dacă Mesut îi dăduse ordin acestui uriaș să nu mă scape din ochi. Nu prea îmi închipuiam că oamenii din cercurile acestea puteau da dovadă de multă inițiativă personală. Dacă nu de la Mesut însuși, trebuie să
fi primit de la cineva ordinul de a nu mă scăpa din ochi. Ce credeau ei? Că o să dispar cu tacâmurile de argint?
Uriașul blond apăru rapid cu un telefon fără fir.
— Puteți pleca, i-am spus.
— Telefonați, a zis el.
Uriașul se postă în fața mea, iar eu am sunat-o pe Pelin. Aș fi putut bineînțeles să o sun și pe prietena mea Cindy, în Australia, și aș fi putut pălăvrăgi puțin cu ea – doar ca să îi joc o festă individului. De ce staționa sub nasul meu?
Când Mesut apăru în ușa verandei în niște pantaloni bej și cu o cămașă în carouri, am răsuflat ușurată că scăpăm de uriaș. Dacă cu puțin timp înainte, să zicem acum 24 de ore, cineva mi-ar fi spus că voi răsufla ușurată când îl voi vedea pe Mesut, i-aș fi răspuns: Aiurezi! Dar viața este plină de surprize.
— Te rog. Să stăm aici, spuse el.
Și cu o mână pe coapsa mea, mă conduse către locul meu.
— Vine și Yusuf, m-a informat. Poți să îl întrebi ce dorești.
O spusese că un om obișnuit să satisfacă pe loc orice dorință – nu doar cea referitoare la un mantou de blană – a femeilor și de aceea își coborâse o mână, puțin, pe coapsa mea.
— Dar mai întâi promite-mi că nu te vei expune vreunui pericol, mai spuse.
— Promit, am spus eu mulțumită. Nu mă voi expune vreunui pericol.
Nici maică-mea nu manifestase atâta grijă față de mine.
Când veni Yusuf, noi terminaserăm de servit micul dejun – în prezența a patru bodigarzi, care stătuseră cu spatele la noi dând impresia că fixau permanent un anume punct al orizontului; ne-am șters la gură cu șervetele albe, scrobite. Yusuf se înclină în fața noastră în maniera est-asiatică și îl întrebă în engleză pe Mesut cum se simțea. Acesta răspunse cu o mișcare disprețuitoare a mâinii, apoi arătă către mine:
