VP - 88
— Lasă astea cu Yusuf, cu cine este criminalul și altele asemenea, că nu sunt de tine. Ocupă-te de propriile probleme. Nu face copilării, altfel ne va părea rău mai târziu, spuse el, încruntându-se.
Se ridică și îmi întinse mâna.
— Mulțumesc pentru whisky. Dacă te-am deranjat, scuză-ne. Dacă ai nevoie de ceva, ne poți suna oricând.
Scoase din buzunar o carte de vizită și mi-o îndesă în palmă. Cinstită să
fiu, nu știam că boșii mafiei aveau cărți de vizită.
— Am să scriu și numărul nostru de telefon mobil, a adăugat el. Este un număr secret, îl au doar doi, trei prieteni.
Din buzunarul interior al hainei scoase un Mont Blank, unul din acelea groase, negre, și mi-l întinse.
Când Mesut Mumcu se îndrepta către ușă, i-am spus:
— Aș vrea să vorbesc cu Yusuf.
Se întoarse și ridică din sprâncene.
— Poți să o faci. Normal că nu știu ce va spune despre asta Yakut.
Stăteam față în față la intrare și în lumina lămpii îi vedeam chipul mai clar. Își mai plimbă o dată privirea peste mine și, fără a părea neserios, rânji ușor ca urmare a propriei glume.
— Vorbesc serios, am zis.
Am făcut un pas înapoi și mi-am dus mâna la gură, ca să nu beneficieze de mirosul de usturoi.
El ridică din umeri.
— Și noi. Vino mâine-dimineață la vila noastră de pe plajă, acolo vom putea vorbi. Tu îl vezi pe Yusuf, și noi pe tine!
Era deja pe scări, când am întrebat:
— La ce oră? Unde este vila de pe plajă? Cum dau de ea?
— Am să trimit băieții să te ia. Fără panică. Fără panică, micuțo, spuse el, și dispăru în casa scărilor.
•
După ce Mesut Mumcu a plecat, nici măcar nu am mai încercat să mă
întind în pat, oricum nu aș mai fi putut să adorm. Urmăream cum gheața se topea în paharul meu și am mai luat o gură de whisky. Indiferent dacă îl descopeream ori nu îl descopeream pe asasin, nu s-ar putea spune că îmi irosisem vremea, având în vedere șirul de admiratori din rândul polițiștilor și mafioților cu care mă alesesem în ultima săptămână. În loc de pisicuța care le întâmpina pe toate femeile singure din Cihangir alintându-se la picioarele lor, pe mine mă întâmpinau boșii mafiei când intram în camera de zi. Privită astfel, situația mea era în orice caz mai bună decât a multor alte femei singure: Ce femeie ar prefera o pisică unui bărbat, dacă ar avea de VP - 89
ales? Este clar că vorbesc despre o adevărată alternativă, și nu despre a alege între o pisică și un fanatic luptător pentru protecția mediului, german, blond și fără păr.
Cu toate somniferele roz înghițite, când soarele răsărea eu încă picoteam.
•
M-a trezit zgomotul soneriei.
Am deschis puțin un ochi și am privit ceasul de lângă pernă: arăta ora 10.50. Cui naiba i se lipise degetul de soneria mea? Am apelat la toată
energia mea, m-am ridicat, m-am târât în direcția ușii și m-am aplecat pe fereastră ca să văd cine era jos. Un bărbat necunoscut.
— Pe cine căutați? am întrebat.
— Pe Kati han^m.
— Eu sunt.
— M-a trimis Mesut bey, ca să vă aduc. Vă așteaptă.
„Grozav”, mi-am zis. De-asta m-am sculat devreme, numai că oprisem ceasul deșteptător și mă culcasem la loc.
— Un moment! Vin imediat, am strigat și am dat fuga în dormitor.
Dacă umbli în pas alergător prin casă, câștigi mult timp. Și am o casă
spațioasă, care în accepțiunea germană ar echivala cu patru locuințe.
Zece minute a durat până când m-am hotărât ce să îmbrac. Și cam încă o dată pe atât ca să mă machiez. Când am terminat și am coborât, eram convinsă că bărbatul plecase de mult, dar m-am înșelat. Probabil că șoferul era obișnuit cu femeile lui Mesut, de exemplu atunci când le lua de la coafor.
Cele douăzeci de minute în care mă așteptase păreau că nici nu contaseră
pentru el. Cu o amabilitate care nu se potrivea deloc cu corpul lui masiv și cu cicatricea aceea lungă din mijlocul obrazului drept până sub ochi, deschise portiera din spate a „Jaguarului” nou-nouț și mă invită să iau loc.
