Din instalația de sonorizare, care judecând după volum trebuie să fi costat scump, răzbătea un cântec popular plin de temperament: Gândește-te, doar gândește-te.
Trebuie să continue așa?
Spune simplu da.
Spune simplu da.
Bea-ți cafeaua, vreau să văd De iubești, de suferi.
Sunt pregătit să citesc toate astea.
Înainte de a porni motorul, șoferul urlă:
— Te deranjează muzica, abla?
— Nu ar fi rău dacă ați da-o ceva mai încet, i-am întors eu urletul.
•
VP - 90
Altă discuție nu am mai purtat.
Am trecut de paza de la impunătoarea intrare și am oprit în grădina vilei de pe plaja Yeniköy. Am sărit din mașină înainte ca șoferul să apuce să îmi deschidă portiera. Pe treptele de la intrarea în casă era o femeie îmbrăcată
în uniforma oamenilor de serviciu, adică o fustă mini albă și o bluză albă.
Când văzu că ies din mașină, aproape că zbură până la mine și mi se adresă
cu un accent abia inteligibil:
— Mesut bey vă așteaptă.
Nu numai după accent, ci din întregul ei mod de a fi se vedea că provenea din vreun colț al Rusiei ori al Balcanilor și că venise la Istanbul să
muncească. Dar fără îndoială, accentul ei nu era slav… Nu am reușit să îmi dau seama mai exact.
— Unde este Mesut bey?
— Vă rog, spuse ea, și arătă către ușa din capul scărilor.
Am privit atentă în jur în timp ce urcam scările în urma femeii: în fiecare colț al grădinii era pază, plus cabina de la poartă. M-am întrebat dacă fostul prim-ministru Tansu Çiller, care locuia într-o vilă vecină, era tot atât de bine păzit.
După ce am intrat, femeia ridică mâna dreaptă și spuse:
— Pe aici, drept înainte, vă rog.
Îmi făcu impresia că învățase pe dinafară câteva expresii în limba turcă
pentru a putea arăta drumul vizitatorilor: cine era în stare să construiască
într-o limbă fraze întregi nu avea cu certitudine un accent atât de puternic.
Se prea poate ca ea să se fi putut înțelege cu Mesut, dar cum o scotea la capăt cu oamenii lui Mesut?
În salonul în care am intrat, întreaga mea locuință de care eram atât de mândră, ar fi avut loc și ar mai fi rămas și spațiu liber, așa că mi-a scăpat un
„Uau!”
— Extraordinar, nu? întrebă femeia.
Am găsit interesant faptul că printre cele zece, douăsprezece cuvinte învățate de ea pe dinafară se afla și „extraordinar”.
— Într-adevăr, extraordinar. Trăiți aici ca într-un paradis. Cu cât priviți mai mult Bosforul, cu atât vi se lungește viața. Cu cât mai mult trăiți aici, cu atât mai fericită veți fi, am spus cât de repede am putut.
Voiam să verific dacă femeia mă înțelegea.
— Sunt aici de doi ani, răspunse ea.
Mă înțelesese.
— Doi ani aici, spuneți dumneavoastră, dar sunteți în Turcia de mai de mult, nu?
VP - 91
Pentru că fraza mea anterioară nu ar fi putut să o înțeleagă în numai doi ani de învățat limba turcă.
— Nu. Am venit din Bulgaria și am început să muncesc aici.
