— Bine, atunci spune-mi de ce nu aș vrea să fiu cu el? Că nu dai peste tot de bărbați drăguți, care citesc romane polițiste.
— Ești în situația să înhați orice îți cade în mână? Mă privi pe sub pleoape, dădu din cap și ca și cum ar fi făcut o mare descoperire și spuse: Acum înțeleg. Vrei ca eu să îți dau aprobarea pentru a te culca cu bărbatul acesta. Dacă am să îți spun că este un bărbat care te scoate din minți, te liniștești?
— Evident că am să mă liniștesc, cu toate că am mai fost cu bărbați pentru care nu a trebuit să îmi dai aprobarea!
— Dar de data aceasta este altfel. Te preocupă nu numai propriile prejudecăți. Te gândești și la oamenii din jur. Ce o să zică Fofo? Ce o să zică
Pelin? Ce o să spună Recai în ceainăria lui? Ai devenit o adevărată turcoaică!
Această așa-zisă descoperire îi făcu mare plăcere lui Lale. Își continuă
monologul râzând: Și ce o să gândească vecinii? Când îl va vedea cineva cum intră și iese, în uniformă… Ce își vor zice oamenii? Bine, am să îți spun ce vor gândi: că acum Kati a agățat un polițist. Și nu cred că va întrerupe cineva contactele cu tine din această cauză. În definitiv, nu este unul de la circulație, ci este de la poliția judiciară!
— Comisar, am corectat-o eu. Și nici nu poartă uniformă. De fapt arată
mai șic în uniformă, dar n-avea a face. Și, dacă era de la circulație, ce?
— Vezi, așa se întâmplă când cineva nu citește ziarele. Nu are habar de sondajele de opinie care zguduie întreaga țară: la întrebarea referitoare la cea mai coruptă grupă profesională, majoritatea populației a răspuns că este vorba despre polițiștii de la circulație.
— S-a stabilit că fiecare al cincilea polițist de la circulație ia mită, am continuat eu discursul lui Lale.
Chiar dacă citeam în mod normal ziarele doar sâmbăta, eram informată
despre tot și nu pierdem nicio ocazie să demonstrez acest lucru. Lale va râde din nou să se prăpădească. Am continuat imperturbabilă:
— Oricum, draga mea Lale, nu îmi amintesc că acest sondaj să fi zguduit în vreun fel țara.
— Doamne, ești delicioasă! exclamă ea, pentru a reizbucni apoi în râs, exact cum făcea bunica ei când ne întâlneam cu toții.
— Ce s-a întâmplat? Spune-mi și mie, ca să râd și eu, am zis.
VP - 81
— Ce înseamnă „fiecare al cincilea”? Și de data asta ai tradus din germană? Cum poți să spui așa ceva? „Fiecare al cincilea”… Spune cinstit, ai tradus, ori nu?
Tocmai voiam să o întreb ce ar fi spus ea în loc de asta, când mi-am amintit că în turcă se spune „unul din cinci”.
— Da, am tradus. Ei, și? Și turcii traduc orice este posibil din engleză.
„Cool, cool, cool, băieți” – este cumva în turcă? Iar eu traduc nu din engleză, ci din germană. Și, în afară de asta, m-am cam săturat să faci pe super-profesoara, super-psihiatra, atotștiutoarea și președinta societății de lingvistică turcă.
Puteam fi luată peste picior pe orice altă temă, fără să îmi pierd calmul, dar când era vorba despre limba turcă, eram tare sensibilă!
Când am coborât la parter, ca să iau cheile de la mașină, Lale s-a ținut după mine ca o pisicuță care a rămas fără lapte.
Regretele ulterioare nu folosesc la nimic, o inimă sfâșiată nu mai poate fi cârpită cu o vorbă prietenoasă.
•
Am găsit loc de parcare exact în fața ușii mele. Nu mai simțeam nici urmă
de oboseală, pentru că dormisem până la prânz, dar izul meu de usturoi și amintirea controversei cu Lale îmi creau o stare de confuzie. Doream doar să fiu singură acasă, să beau cât mai multă apă, să mă spăl pe dinți și să fac un duș cu apă călduță.
Cum am deschis ușa de la intrare, am remarcat ceva ciudat eu întorceam totdeauna cheia în broască de două ori, în mod automat, dar acum ușa nu era încuiată.
„Cu siguranță că din cauza migrenei de azi-dimineață, uitasem să o încui la plecare”, m-a gândit eu.
În hol mi-am scos sandalele, am pășit pe podeaua din piatră rece a bucătăriei și mi-am umplut un pahar mare cu apă. Pentru că la Istanbul apa din conducte era atât de plină de bacterii și microbi, încât putea omorî și un bou, noi, locuitorii Istanbulului, trebuia să cumpărăm apă potabilă la sticlă.
Eu nu trebuia să car apa de la magazin acasă, pentru că treaba asta o făcea băiatul de prăvălie, dar îmi doream să pot pune pur și simplu palma sub robinet și să beau din ea.
Fără să fi intrat în camera de zi aflată în partea din față, m-am dus în partea din spate a casei, unde erau dormitoarele, al meu și al lui Fofo, baia și biroul meu, m-am dezbrăcat în fața oglinzii din baie și am intrat sub duș.
Din păcate aruncasem azi-dimineață în coșul cu rufe murdare șortul meu roz preferat și tricoul cu Donald Duck; așa că am îmbrăcat o rochie înflorată
și din cauza părului ud mi-am aruncat pe umeri un prosop.
VP - 82
Și m-am dus în camera de zi, ca să mă uit la televizor. Dacă în loc de asta, m-aș fi întins direct în pat, aș fi închis ochii, aș fi numărat câteva oi și aș fi adormit, te pomenești că sărmanul băiat ar fi plecat pur și simplu și nu ar mai fi avut loc această întâlnire. Dar am intrat în camera de zi.
•
În semiîntunericul produs de lumina care pătrundea din hol, nici nu l-am observat pe bărbatul din fotoliu. De cele mai multe ori vezi numai ce te aștepți să vezi. Când am aprins lampa de pe măsuța dintre sofa și fotoliu, indiferent că mă așteptam sau nu, privirea îmi căzu pe el: ședea direct sub nasul meu.
„Dacă închid ochii, dispare?” Nu neg că ideea asta trăsnită mi-a trecut prin cap, pentru că totul mi se părea a fi un vis. Era la fel de absurd ca Mesut Mumcu să fie în camera mea de zi, așteptându-mă.
Mesut Mumcu ședea în fotoliul pe care de obicei ședeam eu și era mult mai impresionant decât în fotografia pe care o văzusem de dimineață în ziar.
