— Ce s-a întâmplat astăzi? întrebă ea, punând vesela murdară în mașina de spălat vase.
— Dacă încerci să numeri stelele de pe cer, dar nu știi nici măcar câți dinți ai în gură, ce poate ieși de aici? am zis eu.
— O frază frumoasă. Ai tradus asta din germană?
Lale nu putea accepta că limba turcă stăpânită de mine era bună și mereu încerca să îmi găsească greșeli.
— Nu știu, tata spunea asta mereu. Este vorba despre a-ți cunoaște limitele.
— Ce are a face asta cu cunoașterea limitelor? Acum ai devenit criminalistă amatoare și nu trebuie să te agăți cu dinții de asta, nu? Ce se întâmplă dacă nu poți să rezolvi crima?
— Criminalistă amatoare? Vorbești de parcă de curând aș frecventa de două ori pe săptămână, după-amiaza, un curs de vopsitorie. A murit un om, și asasinul se plimbă încă liber. Asta numești tu hobby?
— Poate că nu am ales cuvântul potrivit. Voiam să spun că asta nu este treaba ta. Că doar nu ești polițistă. Ești o femeie care conduce o mică
librărie.
— Mai bine să schimbăm subiectul. Vrei să mă liniștești, dar crede-mă că
nu folosește la nimic. În afară de asta, ieșirea mea anterioară nu are nimic de-a face cu „hobby”-ul meu.
— Dar cu ce? Ești înconjurată de bărbați sexoși?
Trebuia să se întâmple și asta.
VP - 79
— Tu însăți știi că ceea ce tocmai am spus este corect. Totul se deformează când vine vorba de femei. Mi-am aprins o țigară luată de pe bufetul din bucătărie și am adăugat: sau aproape tot!
— Dacă vrei, îți pot pune la dispoziție o rubrică în ziarul nostru. Limba turcă pe care o vorbești este suficient de proastă, pentru a te simți bine printre ceilalți care susțin rubrici.
— Ce este prost la turca mea? am întrebat furioasă.
— Nu se spune „totul se deformează”, ci „totul este prezentat deformat”, spuse pe un ton ușor pedant.
— De-ai vorbi tu germana cum vorbesc eu turca… Ei, nu hai să lăsăm germana, că este o limbă dificilă. Dacă tu vorbești vreo limbă străină atât de bine cum vorbesc eu turca, ai toată stima mea!
— Kati, ai venit ca să te cerți cu mine? Dacă da, ți-ai ales momentul greșit, pentru că sunt prea obosită ca să mă cert. Și, oricum, mie îmi ajung cunoștințele mele de limbă engleză.
Da, cum ajunsesem să mă iau la întrecere pe nimic cu cea mai bună
prietenă a mea?
— Ai dreptate, am zis.
Și ca semn al bunelor mele intenții, m-am oferit să fac eu cafeaua.
— Eu sunt prea bătrână pentru a bea cafea după cină. Am să beau un ceai slab. Acolo sunt pliculețe cu ceai, să nu le ții mult în apă.
Dacă Lale nu putea să doarmă după o cafea, ce să mai zic de mine? Eram cu cinci ani mai mare decât ea. M-am dat bătută și mi-am făcut un ceai de mentă.
În timp ce stăteam în camera de zi de la etaj bându-ne ceaiul, i-am povestit lui Lale ce se petrecuse între mine și Batuhan.
— Dacă vrei să te culci cu el, păi fă-o! În Germania există vreun principiu moral conform căruia nu ai voie să te culci cu un polițist?
Lale continua să mă calce pe nervi.
— Ce are a face asta cu Germania? Până acum nu mi-am dat seama că
sunt atât de pornită împotriva polițiștilor. Adică într-adevăr atât de pornită.
— Aha! Deci de-asta ai tu ce ai cu prejudecățile și cu clișeele!
Și tot așa continuă cu perseverență să îmi arunce în cap ceea ce îi spusesem la masă și o ținu așa până când am cedat și mi-am cerut scuze pentru tot ceea ce spusesem până atunci și pentru tot ce aș mai fi spus. Am întrebat-o:
— Nu am putea să luăm o scurtă pauză?
— Încerc să înțeleg de ce zbierai așa.
— Nu este nimic de înțeles. Eram cu nervii la pământ. Chiar tu ai spus.
— Erai cu nervii la pământ din cauza lui Batuhan?
VP - 80
— Eram terminată nervos pentru că nu știu ce să fac. În mod normal aș fi vrut să conviețuiesc cu omul acesta, numai că, pentru că este polițist…
— Nu pricep de ce faci din asta o problemă atât de mare. Vrei să fii cu el, ori nu vrei? Ce are a face asta cu „în mod normal” și „în mod anormal”?
