— Cum ar fi plata notei în mărci? am spus, zâmbind.
— Da, de exemplu. La fel ca băutul berii și mâncatul cârnaților. Mă
îngrozește să constat că toate prejudecățile banale cu privire la germani sunt justificate. Nu știu dacă ați fost în Mallorca, dar acolo a luat naștere un fel de mic land federal. Nu se mai observă că suntem în străinătate. Cu excepția faptului că este mai cald și că este permanent soare. Asta ar fi tot.
— Ați trăit în străinătate? am întrebat-o.
Întoarse repede capul spre mine și răspunse râzând:
— Se vede, nu? Am fost căsătorită cu un egiptean care a lucrat în Ministerul de Externe, am călătorit mult împreună, iar după divorț am revenit la profesia mea. Acest film este prima mea mare realizare. Clătină
din cap și completă: După cum vedeți, nu prea am mare noroc.
Nici nu mi-aș fi putut dori mai mult – fără ca eu să fi scos un cuvânt, discuția ajunsese exact la punctul dorit de mine.
— Vă referiți la crimă? Nu gândisem propoziția ca o întrebare. Am senzația că oamenii din echipă nu sunt prea triști.
— Nimeni nu îl cunoștea pe Müller deosebit de bine. Cu excepția…
Nu știa dacă să termine sau nu fraza. Se concentră asupra efortului de a nu cădea de pe trotuarul îngust – grija față de pietoni a autorităților orașului Istanbul va intra într-o zi în istoria arhitecturii citadine. Ei privesc fix în pământ.
— Petra? am întrebat eu.
Mă privi cu atenție.
— Ah, știți, nu?
— Dacă vă referiți la faptul că Petra a fost cea care i-a găsit acest loc de muncă lui Müller, da, am auzit. Dar că cei doi ar fi avut o legătură…
VP - 118
A trebuit să mă stăpânesc să nu îl înjur pe bărbatul care trecuse în fața mea împingându-mă cu umărul. Am continuat apoi:
— Petra spune că nu au avut o legătură.
Nu eram dispusă să pălăvrăgesc cu o femeie pe care o cunoșteam de cinci minute despre o veche prietenă. Nu puteam să mă mândresc cu asta.
Femeia își îndreptase din nou întreaga atenție asupra picioarelor.
— Nici eu nu cred că între ei ar fi fost o relație, zise ea.
Interesant
— De ce nu? am întrebat-o și m-am aplecat în față, pentru a-i vedea chipul.
Mă rugă să îi permit să se sprijine de brațul meu și îmi șopti la ureche:
— Am văzut cum se comporta cu Müller. La Berlin, în aeroport, Müller o cuprinsese după talie, dar ea, având pe față o expresie de scârbă, i-a îndepărtat mâna și a plecat de lângă el. Și la Istanbul i-am văzut luând de câteva ori micul dejun împreună. Eu… nu vreau să mă grozăvesc, dar simt astfel de chestiuni. O femeie care este implicată într-o relație cu un bărbat nu se comportă astfel cu el. Simt sigură că între cei doi nu a fost nimic și, după părerea mea, niciodată nu s-ar fi ajuns la o relație.
— Și, cu toate acestea, nu există niciun indiciu care să dovedească faptul că între Petra și cel asasinat nu a existat nicio legătură, am zis.
— Un indiciu?
Ridică privirea către mine, ca și cum m-ar fi întrebat: „Nu ajunge ceea ce am povestit?”
Herr Gust, care așa cum îi stătea în fire se erijase în liderul grupului, ne-a strigat ceva din față, și eu i-am răspuns că nu ajunseserăm încă la Hasır.
— Bine, dar după părerea dumneavoastră cine ar fi putut să comită
crima? am întrebat-o.
Eram sigură că și în această privință își formase o părere.
— Cred că nu era nimeni dintre cei din echipă. A fost cineva din afară.
Poate că tocmise pentru noaptea aceea o prostituat! Se întrerupse și oftă.
Știți, era exact tipul care se culcă cu prostituate. Poate că nu i-a dat femeii banii, ea s-a înfuriat și…
Ridică brațul drept și cu o mișcare a degetelor simulă scăparea unui obiect pe podea.
— Dar de ce nu ar putea să fie cineva din echipă? am întrebat-o.
— De ce nu ar putea fi din grup? repetă ea. Despre membrii echipei se poate spune orice. Dar eu nu i-aș atribui nici unuia dintre ei o crimă.
— Flerul dumneavoastră…
— Da, flerul meu… Mă întrerupse: Nu glumiți pe seama flerului meu.
