Franţuzoaica ieşi din bodegă clătinându-se, în vreme ce îşi ştergea palmele pe şolduri. I-o răsucise atât de bine ticălosului, încât îşi dăduse drumul numaidecât; la fel ca toţi babalâcii scârboşi pe care îi învineţea, dându-le labe peste bot, izbindu-i cu picioarele şi biciuindu-i. Nu-i plătise mult zgârcitul naibii, dar măcar îşi scosese consumaţia şi încă
două păhărele în plus.
Văzu trăsura oprită în mijlocul străzii şi merse spre ea.
Franţuzoaica mirosi că poate avea să fie noaptea ei norocoasă. Când se apropie de vizitiu, un bărbat zvelt, cu înfăţişare vulgară, chip palid şi privire mânioasă, acesta îi oferi ceva. Era o rodie mare, care de-abia îi încăpea în palmă.
— Este de la stăpânul meu pentru tine.
— Stăpânul tău e foarte generos.
— Urcă, o să te duc la el.
— Mie nu-mi vâră nimeni chestia aia, ai înţeles?
— Nu-ţi face griji; nu chestia aia vrea stăpânul meu să ţi-o vâre. Ştim cum lucrezi, Franţuzoaico.
Fu uimită să afle că e atât de faimoasă, dar, gândindu-se mai bine, de ce nu? I se dusese buhul printre tipii eleganţi, iar acela trebuia să fie unul dintre ei, având în vedere trăsura atât de luxoasă şi caii atât de frumoşi şi de impozanţi; cu toate că tipul de pe capră lăsa mult de dorit şi duhnea a vin acru şi ordinar.
— Atunci ne-am înţeles, spuse Franţuzoaica.
Deschise portiera şi se urcă în vehicul.
— 274 —
51. Cea de-a treia victimă
Am găsit-o pe Franţuzoaică într-un colţ al străzii Regomir, în interiorul zonei de supraveghere indicate de Arrow. Eu eram de gardă împreună cu un agent prin apropierea străzii de la Merced, când eu şi tovarăşul meu am auzit fluierul uneia dintre patrule. Am alergat spre locul de unde venea sunetul acela insistent.
Se crăpa de ziuă.
Ochii Christiannei, Franţuzoaica, erau căscaţi în întuneric; acesta a fost primul lucru care m-a impresionat văzând cadavrul întins pe jos, înconjurat de agenţi şi de curioşi.
— Să nu atingeţi nimic, a fost primul lucru pe care l-am spus, apropiindu-mă de cadavru.
Îmi va lua ceva timp să uit imaginea acelei femei întinse pe jos, cu beregata tăiată cu sălbăticie şi spintecată ca un animal lipsit de apărare.
— Cine a fost cel care a găsit cadavrul?
— Un băiat de prăvălie. El ne-a informat, zise unul dintre poliţişti, neîndrăznind să se uite la cadavrul acelei nefericite.
Inspectorul-şef Fonte, însoţit de medicul legist, sosi în momentul acela şi se apropie de mine, făcându-şi loc prin mulţime.
Acelaşi lucru făcu şi un fotograf, care îşi postă aparatul mare de fotografiat din lemn şi începu să facă poze.
— Presa este deja aici! spuse Fonte cu neplăcere şi adăugă: Vulturii ăştia afurisiţi de la ziarul La Vanguardia sunt mereu primii care apar. Nu ştiu cum de află atât de repede veştile proaste!
— Îşi fac doar treaba, am zis eu.
— Unde este Arrow?
— Nu ştiu. Nu va întârzia să apară.
— Nu era cu dumneavoastră?
— Nu, am făcut echipă cu un agent şi presupun că şi el a făcut acelaşi lucru cu un altul.
— Nu mergeţi întotdeauna împreună?
— 275 —
— De data asta, nu.
M-am apropiat de medicul legist şi împreună am început prima examinare vizuală a victimei.
— Ce părere aveţi?
— Că a fost ucisă ca şi celelalte; i-a fost retezat gâtul pe la spate. Are numeroase lovituri de cuţit în torace şi în abdomen, majoritatea mortale. Sunt răni profunde, făcute de o persoană puternică şi cu intenţia evidentă de a ucide şi de a-şi descărca furia pe fată. Dar ea s-a apărat.
— De unde ştiţi? De unde ştiţi că s-a apărat? am întrebat eu.
— Priviţi-i mâinile şi degetele: sunt pline de tăieturi. Da, s-a apărat, la un moment dat a ştiut că avea să fie ucisă şi s-a apărat, insistă el din nou.
— Socotesc că a fost ucisă pe la două sau trei dimineaţa; autopsia ne-o va confirma.
— Da, are pleoapele şi mandibula rigide, dar restul muşchilor sunt încă moi, confirmă medicul legist. Dar, cum ziceţi şi dumneavoastră, autopsia ne va spune mai multe lucruri.
— Au tăiat-o de sus până jos, ca pe un iepure!
