— Şi au desfigurat-o şi i-au smuls câteva organe interne.
Este semnul lui distinctiv, încheie el, spunând-o cu evidentă
neplăcere.
— E ora şase dimineaţa şi nimeni n-a văzut nimic, am zis eu cu frustrare în suflet.
— E uşor. La fel ca şi celelalte, n-a fost ucisă în locul unde am găsit-o. Asta necesită timp şi o oarecare pregătire. A fost ucisă şi azvârlită în colţul străzii ca un câine. Biata nefericită!
— Cu siguranţă că a fost transportată până aici într-o trăsură, după ce a fost ucisă atât de sălbatic.
— Da, fără îndoială că aşa s-a întâmplat. Şi a sângerat în altă parte; locul acesta e prea curat; nu sunt pete pe ziduri, şi cadavrul ar trebui să plutească într-o cantitate mai mare de sânge.
— E incredibil! Două duzini de agenţi, douăsprezece patrule supraveghind zona şi nimeni n-a văzut nimic toată
noaptea! spuse Fonte cu o evidentă proastă dispoziţie.
— 276 —
— Eu nu sunt chiar atât de sigur; cineva trebuie să fi văzut ceva.
M-am apropiat de grupul de agenţi şi am început să-i încolţesc cu întrebările. Da, văzuseră oameni trecând, dar nimeni suspect, care să dea loc unei arestări.
— Noi am fost cât pe-aci să arestăm un beţiv; dar chiar asta era, un nefericit de beţiv care n-ar fi putut să-i taie beregata nici bunică-sii, având în vedere cantitatea de alcool pe care o avea în trup. Dar ticălosul ăla i-a furat fluierul colegului meu, afirmă unul dintre poliţişti.
— Ce spuneţi? Că un beţiv v-a furat şi nu v-aţi dat seama?
— Şi pe noi, zise alt agent aparţinând altei patrule.
— Şi dumneavoastră vi s-a furat fluierul?
— Nu, domnule. Două. Ni s-au furat la amândoi.
Nu-mi venea să dau crezare acelui cvartet de idioţi.
Fuseseră, aşadar, jefuiţi în timpul serviciului şi nimeni nu a bănuit nimic. Cum dracu’ un beţiv care nu se ţinea pe picioare a putut avea suficientă îndemânare încât să fure de la trei agenţi, fără ca aceştia să-şi dea seama?
— Şi dumneavoastră credeţi că un beţiv este în stare de aşa ceva? Să-i fure pe trei agenţi de poliţie experimentaţi şi inteligenţi? am spus eu cu vădită ironie. Şi n-aţi dedus că
poate asasinul îşi bate joc pe faţă de dumneavoastră? La naiba! am ţipat eu, scos din sărite. Ar fi putut fi spintecată
sub nasul dumneavoastră şi nu v-aţi fi dat seama! La ce vă
gândeaţi?
— Am crezut că-i un beţiv.
— Şi când v-a furat aţi continuat să credeţi la fel? Nu vi s-a aprins niciun beculeţ?… Eram scos din minţi; am respirat adânc şi am încercat să mă calmez. Cum era individul ăla?
— Înalt, robust, puternic pentru vârsta lui.
— Puternic? De unde ştiţi?
— Pentru că s-a agăţat de mine.
— S-a agăţat de dumneavoastră?
— Era să vomite pe mine.
— Eu chiar că o să vomit din pricina incompetenţei dumneavoastră! Şi altceva? Cum era îmbrăcat? Ce înfăţişare avea? Cum erau trăsăturile lui?
— 277 —
Cei patru agenţi începură să facă o descriere a beţivului; cel puţin imbecilii aceia nu-şi pierduseră calităţile de observatori. Pe măsură ce îmi furnizau informaţii, îmi era şi mai clar că era vorba despre asasin, pe care l-am avut sub nasul nostru şi care a râs de noi.
Atunci, unul dintre cei patru exclamă:
— El este!
— Ce spuneţi?
— El, asasinul, spuse agentul arătând spre mulţime.
M-am întors către direcţia spre care arăta agentul şi l-am văzut pe presupusul beţiv. Omul îşi făcu loc prin mulţime şi se apropie de noi. Imediat, doi dintre cei patru agenţi care îmi furnizau, cu câteva minute înainte, descrierea lui, se năpustiră asupra sa.
— Lăsaţi-mă! Lăsaţi-mă! striga omul cu glas de beţiv, pe când era smucit. Apoi, îşi schimbă tonul şi expresia şi spuse cu fermitate: Daţi-mi drumul! Sunt eu!
Vocea aceea, m-am gândit eu.
