— Dacă nu vă explicaţi mai bine… am adăugat eu.
— A vrut să-i şteargă literalmente chipul, cu o energie, o vigoare şi o violenţă în afara oricărei limite, până a reuşit ca frumosul ei chip să nu mai fie dezirabil. Ceea ce a făcut această bestie a fost să distrugă un obiect al dorinţei, fie din frustrare, fie din mânie, pentru că nu putea să-l posede sau pentru că dorea să-l şteargă de pe faţa pământului.
Frustrarea sa trebuie să fie disperată şi umilitoare, de aceea este din ce în ce mai brutal.
— Nu mă interesează sufletul blestemat al acestui asasin, afirmă medicul legist. Ceea ce trebuie să faceţi este să-l închideţi înainte de a acţiona din nou.
— Nici pe mine nu mă interesează. Dar încerc să aflu cum gândeşte, ca să-l prind cât mai curând.
— Păi, aţi întârziat deja prea mult! se auzi urlând o voce.
Era guvernatorul civil care spuse fraza aceea, încercând să-şi croiască drum şi să intre în încăpere. Arrow înaintă
către el şi îi ieşi în cale.
— Nu cred că ar trebui să intraţi.
— Daţi-vă la o parte! Trebuie să o văd!
Aruncă acele două fraze ca pe un ţipăt atât de sfâşietor, încât ne îngheţă sângele în vine. Arrow, în faţa lui, şovăi.
Guvernatorul era desfigurat şi palid; o imensă suferinţă se citea pe chipul şi în ochii săi sticloşi.
— Daţi-vă la o parte, vă rog, repetă el.
Arrow se dădu într-o parte.
— N-ar trebui să fiţi aici, îi spuse el.
Dar guvernatorul nu îl auzea. Când văzu scena aceea, o
— 299 —
mare durere puse stăpânire pe el. Acolo era ea, singura femeie pe care o iubise pe lumea asta, sacrificată ca un animal lipsit de apărare. Pământul se clătina sub picioarele lui.
— Ajutaţi-mă, vă rog, spuse el prinzându-se de mine ca un orfan bătut.
— Domnule, să ieşim de aici, i-am spus eu.
Şi l-am însoţit spre altă încăpere. L-am aşezat pe un pat şi i-am desfăcut cravata. Guvernatorul respira cu dificultate şi lacrimile îi năpădiră obrajii.
— Vă simţiţi mai bine?
Nu răspunse.
Rămase acolo, în tăcere, cu privirea rătăcită. Trebuie să
mărturisesc că de multă vreme nu am mai văzut atâta durere, atâta mâhnire şi amărăciune la un bărbat. L-am lăsat acolo, zguduit şi cufundat în suferinţă, şi m-am întors în cealaltă cameră.
Găsiseră o armă.
Cuţitul era ascuns sub una dintre perne; l-a găsit medicul legist. Avea o singură lamă, de vreo cincisprezece centimetri, pătate cu resturi de sânge atât lama, cât şi mânerul. Arrow tocmai îl învelea cu grijă, când am intrat în cameră.
— Am găsit cuţitul, îmi spuse medicul legist.
— Un cuţit, sublinie Arrow.
— Nu credeţi că e vorba de arma crimei? întrebă uimit medicul legist.
— Asta-i ceea ce trebuie să cercetăm. La o simplă privire, e ceva care nu se potriveşte.
— La ce vă referiţi?
— Continuaţi cu explicaţiile, spuse Arrow.
— Îi spuneam inspectorului Arrow, când aţi părăsit această cameră, că moartea s-a datorat unei tăieturi la gât de vreo cincisprezece sau şaptesprezece centimetri, zise el, arătând rana de pe trupul victimei şi adăugând: a început la nivelul urechii stângi şi, după cum puteţi vedea, s-a terminat la vreo şase sau şapte centimetri mai jos de urechea dreaptă.
Eu aş zice că tăietura aceea a mers de-a curmezişul laringelui, al coardelor vocale şi apoi până la cartilajul
— 300 —
intervertebral. A fost ucisă din faţă, cum am afirmat încă de la început.
— Dar dumneavoastră aţi spus că victima a străbătut o porţiune din culoar?
— Da, aşa am spus. Pentru că e vorba de o a doua tăietură. Există mai întâi una mai puţin profundă şi pe care cu siguranţă că i-a aplicat-o în momentul în care femeia a deschis uşa. E posibil să-şi fi dus mâna la gât, să fi fugit pe culoar, dar a fost prinsă pe la mijlocul acestuia; atunci, s-a întors sau asasinul a silit-o să o facă şi a rănit-o din nou, de data asta mortal. Apoi, a dus-o până în cameră. Ce părere aveţi despre cuţit? Nu credeţi că e arma crimei?
— Nu mi se pare. Priviţi aceste răni, spuse Arrow, apropiindu-se de victimă şi invitându-l pe medicul legist să
