— Dumneavoastră, nicăieri. Trebuie să fac nişte verificări pe dig şi trebuie să fim discreţi.
După aceste ultime cuvinte, despre care nu mi-a furnizat
— 303 —
alte informaţii în momentul acela, am luat o trăsură.
— Dumneavoastră o să rămâneţi la hotel.
— Da, am înţeles deja că nu doriţi să vă însoţesc, am afirmat eu, supărat.
— Cu siguranţă că vom primi vizita tânărului Picasso şi va trebui să fie cineva care să-l întâmpine.
— De ce credeţi că va veni?
— Pentru că, probabil, o fi primit deja alt cadou macabru şi, după cele întâmplate în această dimineaţă, are nevoie mai mult decât oricând de ajutorul nostru.
Nu tânărul Picasso era cel care ne aştepta la intrarea în hotel, ci guvernatorul civil. Era acolo de ceva vreme, ne-a informat recepţionerul.
— Eu o să urc în cameră, dacă n-aveţi nimic împotrivă, am spus eu, cu intenţia de a-i lăsa singuri.
— Cum doriţi, Sherrinford.
Mi-a părut rău să mă îndepărtez de Arrow, dar ştiam ce înseamnă să pierzi o fiinţă iubită şi, cu atât mai mult, când începi să pătrunzi adânc în toamna vieţii. Privindu-l pe omul acela nu am putut să nu mi-o amintesc pe iubita mea soţie Mary şi de aceea l-am lăsat singur pe Steven.
Ulterior, colegul meu mi-a relatat conversaţia.
— Sunt un om greu încercat, spusese guvernatorul după
ce îi făcuse semn lui Arrow să ia loc pe fotoliul din faţa lui, un militar de carieră care am urcat în grad după fiecare bătălie, şi au fost multe. Cum v-am mai spus, am luptat în Cuba şi am fost guvernator general în Puerto Rico. Am văzut multe lucruri la viaţa mea şi peste tot unde am fost. M-am însurat; n-am avut o căsnicie fericită, dar a fost demnă, ne-am păstrat respectul şi cumpătarea până la moartea ei. Am un fiu pe care-l iubesc, dar nu ştiu unde se află, şi căruia îi sunt indiferent. Dar aşa e viaţa, domnule Arrow. Când am pierdut coloniile, plin de indignare, de furie şi de ruşine, am cerut detaşarea în oraşul meu. Mi se cuvenea. Guvernul, prin decret regal hotărât în Consiliul de Miniştri, după mai mult de douăzeci şi cinci de ani de serviciu activ în apărarea ţării mele, mi-a semnat numirea ca guvernator civil. Eu comand în oraş sau cel puţin aşa se vrea ca eu să cred, sunt şeful
— 304 —
provinciei, superiorul ierarhic al primarului, al primăriilor şi al deputaţilor şi reprezint guvernul naţiunii. Dar nu mă
amăgesc. Eu ştiu cine sunt cei care comandă aici şi peste tot.
M-am născut în cartierul Ribera şi nu voi fi niciodată unul dintre aceia, dar, ştiţi ceva? Mă doare-n cot! Bătrânul general a făcut o scurtă pauză şi a continuat: Ea era tot ce conta pentru mine. Ştiţi ce înseamnă să fii îndrăgostit la vârsta mea? Nu, dumneavoastră nu puteţi şti, pentru că sunteţi încă tânăr, dar veţi vedea peste zece ani. Dar important era că ea mă iubea şi asta într-adevăr că nu mi-aş fi putut închipui niciodată că s-ar putea să mi se întâmple. Ajuns aici, puţin îmi păsa de meseria ei sau dacă mai existau sau nu şi alţi bărbaţi. Când ajungi la bătrâneţe, sfârşeşti prin a ierta tot, în afară de cruzime, de necinste sau de fanatism.
Eu şi Benigna ne trăiam relaţia aşa cum dorea ea. Nu sunt un bărbat chipeş şi vă asigur că dacă Benigna ar fi acceptat, m-aş fi însurat cu ea, şi ea ar fi continuat să facă orice ar fi poftit. Nu sunt unul dintre amanţii aceia care, atunci când caută fericirea iubitei, o confundă cu cea proprie.
Arrow a recunoscut ultima frază. Chipul generalului se posomorâse.
— Şi acum, mi-au ucis-o, a continuat el cu o voce mâhnită; dar tonul a luat o întorsătură impetuoasă, dură şi energică. Vreau să-l prindeţi ca să-l pot ucide cu mâinile mele. O să devin umbra dumneavoastră, domnule Arrow.
Asasinul pe care-l căutaţi nu face parte din lumea mea, nu e nici nebun, nici nenorocit. Şi acum, spuneţi-mi, dumneavoastră ce ştiţi?
Poate că relatarea acelui bătrân îl emoţionase sau pentru că s-a recunoscut sau a văzut ceva din sine însuşi în el, Arrow a făcut ceva ce nu făcuse niciodată. Şi-a anticipat bănuielile şi i le-a povestit.
După ce şi-a luat la revedere de la guvernator, a urcat în cameră şi, pe când mă informa despre cum decursese întâlnirea, s-a schimbat de haine în cealaltă cameră care comunica cu a mea.
— Şi i-aţi dat numele unui suspect fără să aveţi toate dovezile?
— 305 —
— Sunt aproape sigur, spuse el.
Nu l-am recunoscut când a ieşit îmbrăcat ca lucrător în port. Dar asta mi se întâmpla întotdeauna: niciodată nu-l recunoşteam.
— Drace,
Arrow!
Nimeni
n-ar
zice
că
sunteţi
dumneavoastră!
— Mulţumesc, Sherrinford; asta e şi ideea.
Dar eu am revenit la tema care fusese întreruptă când a apărut deghizat.
