— 307 —
— Ducele nu va mai trăi multă vreme, este grav bolnav; sifilisul îl devoră. Nu am ştiut să-l protejez pe prietenul meu.
— Asta o spuneţi doar aşa sau chiar o gândiţi? Uitaţi, Sherrinford, că sunt regina Angliei!
— O gândesc… o gândesc… desigur, am adăugat eu, tremurând în faţa mâniei Majestăţii Sale.
— Să nu vă simţiţi vinovat. Sfârşitul lui are legătură cu viaţa sa dezordonată. Nu se putea aştepta altceva din partea lui. Întotdeauna a avut un caracter slab şi instabil. Am lucrat o viaţă întreagă pentru ţara mea şi pentru Imperiu şi sunt obosită, foarte obosită. L-aş ucide chiar şi pe propriul fiu dacă n-ar fi la înălţimea destinului său.
Curajul reginei m-a impresionat.
— Nici ca regină, adăugă Arrow, nu v-am spus-o, dar am gândit-o. Arrow se ridică de la masă. Şi acum, bunul meu prieten, trebuie să vorbim cu Fonte, trebuie să ne lămurească anumite chestiuni şi vom închide cazul. Mă
însoţiţi?
— N-aş pierde momentul acesta pentru nimic în lume.
— 308 —
58. Totul este în zadar
Discutau deja de ceva vreme. Fonte era de neclintit; ca şi cum ar fi fost hotărât dinainte să nu se lase convins sau nici măcar să ia în considerare vreunul dintre argumentele lui Arrow. Era sătul de englezul acela arogant, incapabil să
rezolve ceva.
— Mi-aţi ascuns informaţii; mi le-aţi ascuns în mod deliberat, insistă Arrow.
— Crimele acelea din 1890 nerezolvate. Cine poate crede că, după atâta timp, au vreo legătură cu cele actuale! Şi acum veniţi cu teoriile dumneavoastră, spunând că e vorba de acelaşi asasin şi de aceleaşi metode. Şi nu numai asta, ci aproape că îmi daţi ordin să-l arestez pe sir Richard Sitwell…
Dar chiar aţi înnebunit?
— Ştiu perfect ce am spus şi, în plus, am adus dovezi.
— Dovezi? Ce dovezi? Că este proprietarul unui depozit în care, după părerea dumneavoastră, au fost comise cele trei asasinate? Că este englez? Că se potriveşte cu profilul asasinului? Că are aceeaşi constituţie? Că fiul său este condiscipol şi prieten al lui Picasso? Că seamănă cu tipul din fotografia pe care v-a oferit-o gazetăraşul de la ziarul La Vanguardia?… Ştiu că v-aţi dus să-l deranjaţi cu întrebările dumneavoastră impertinente de atotştiutor şi că aţi sfârşit prin a-l acuza.
— Dumneavoastră ridiculizaţi în mod deliberat tot ce spun eu. Cât despre Sitwell, ne-am jucat de-a şoarecele şi pisica.
Dar ştiu că el este. Arestaţi-l şi crimele vor înceta! O veţi salva pe fata aceea!
— Sunteţi nebun!… Ştiţi cine este omul acela? Ce reprezintă?… Dacă ar vrea, ar putea dintr-o trăsătură de condei să ne şteargă pe amândoi de pe faţa pământului.
— Nu o să mişcaţi un deget?
Fonte nu răspunse. Arrow înţelese tot. Era acolo de pomană. Jack poruncise venirea lui doar ca să-şi satisfacă
plăcerea de a se juca cu el. I-a spus-o când l-a scos din apă,
— 309 —
când l-a ajutat în port: „Jocul continuă”. Cazul cel mai bun nu este atunci când se rezolvă cu un vinovat fals, ci când se ştie adevărul şi toţi privesc în altă parte, pentru că balanţa justiţiei nu este egală pentru toţi. Şi tocmai era pe cale să
descopere vinovatul.
— Nu o să mişcaţi un deget, nu-i aşa? repetă el întrebarea.
— Chiar dacă ar fi adevărat ceea ce spuneţi… nu, tot nu l-aş mişca.
Urmă o lungă tăcere. Cei doi bărbaţi nu încetară să se privească în ochi. Dar într-ai lui Fonte nu era nici urmă de virtute, de îndoială, de îndurare sau de remuşcare. Trecuse multă vreme de când alesese de care parte să se situeze.
— Uitaţi ce este, azi-dimineaţă aţi găsit arma crimei şi nu v-a dat prin minte altceva decât să o faceţi să dispară.
— Nu este arma crimei, şi dumneavoastră o ştiţi.
— Ba este arma crimei, vă spun eu. Şi pentru dumneavoastră, ca şi pentru mine, este mai bine să o credeţi.
— Nu este arma cu care au fost comise crimele, repetă
Arrow.
— Ieşiţi în stradă şi arestaţi-l pe pictor. Amândoi ştim că
este cuţitul lui.
— Şi veţi aresta un nevinovat?
— Cineva trebuie să o sfârşească în ştreang.
— Sunteţi un individ demn de dispreţ, am spus eu care, până în momentul acela, rămăsesem în afara conversaţiei.
