Sitwell se simţea puternic şi glasul lui tună repetând:
— Eu sunt Dumnezeu! Pictorul va plăti pentru ce i-a făcut fiului meu, căruia îi pregătisem un viitor strălucit. Dar blestematul ăla de pictor! Arta lui i-a corupt sufletul fiului meu şi împuţitele lui prietene l-au pervertit. Acele afurisite de femei stricate şi acei pictori libertini, licenţioşi şi degeneraţi!
— L-am văzut pe fiul dumneavoastră şi mi-a spus tot. V-a descoperit, nu-i aşa? Îmi pot imagina scena. Un băiat de zece ani vede cum, într-o noapte, tatăl său se întoarce acasă
acoperit de sânge şi posedat de o febră satanică. Asta ar înnebuni pe oricine. Dar trebuia să uite. Să creadă că a fost un vis. Iar visul a devenit coşmarul său în toţi aceşti ani. Nu, nu femeile stricate, cum le spuneţi dumneavoastră, au fost cele care l-au distrus pe fiul dumneavoastră. Trebuie să
adăugaţi o nouă crimă pe lista dumneavoastră: cea îndreptată împotriva propriului dumneavoastră fiu.
— Nu voiam un fiu debil; chiar şi aşa stând lucrurile, i-am permis să-mi scape de sub control. În orice caz, povestea se încheie aici. Fonte îşi are asasinul, iar eu mi-am isprăvit opera.
— De ce l-aţi ucis pe ajutorul dumneavoastră?
— Era un debil mintal, dar eficient şi devotat. Îmi pare rău pentru el, dar nu era indicat să las urme. Adevărul e că a fost foarte simplu să le omor pe toate. Cum v-am spus, ar fi trebuit să o vedeţi pe Benigna. Căţeaua aia în călduri mi-a deschis bucuroasă uşa; a fost simplu. A trebuit doar să fac rost de un costum şi o pălărie la fel ca cele ale prostului de amant al ei, acel guvernator bătrân şi ridicol. Toţi nişte depravaţi!… Nicio lege nu mă poate atinge. Începe secolul meu, Arrow, o vreme în care bărbaţii extraordinari ca mine vor face cu turma tot ce le va trece prin cap. Vom duce mieii
— 316 —
la abatorul nostru. Păcat că nu veţi supravieţui ca să vedeţi, pentru că, într-un cuvânt, voi rezolva problema mea finală: dumneavoastră, domnule Arrow, cel mai mare apărător al legii din generaţia dumneavoastră. Păcat că aţi ales tabăra greşită! V-am prezis că nu veţi rezolva cazul acesta şi aşa va fi. Afurisitului de pictor i se va frânge gâtul în ştreang, iar dumneavoastră veţi fi găsit plutind în zona digului. Un sfârşit trist pentru cel mai inteligent dintre oamenii pe care i-am cunoscut.
Sitwell îşi ridică arma şi ţinti. Se auzi o detunătură
puternică, amplificată de rezonanţa depozitului.
Sitwell a fost cel care a căzut la pământ, cu un glonţ între ochi.
Guvernatorul lăsă jos pistolul. Ne însoţise pe tânărul Picasso şi pe mine până la depozit şi când am văzut cadavrul zbirului pe capra trăsurii, am hotărât să intrăm cu maximă
prudenţă.
— V-am spus că voi fi umbra dumneavoastră, afirmă
guvernatorul, pe când îşi aţintea asupra cadavrului lui Sitwell o privire încărcată de dezgust şi de triumf.
Picasso înaintă câţiva paşi, când văzu cadavrul lui Carmen în mijlocul depozitului, cu sângele curgându-i din trupul cald încă. Guvernatorul, apucându-l cu forţă de braţ, îl opri.
— Nu vă uitaţi, fiule, şi ieşiţi de aici. Nu faceţi asta, fiule; v-o spun din experienţă.
L-am însoţit amândoi pe tânărul pictor afară din depozit.
Eu am rămas la intrare, în timp ce guvernatorul şi Pablo se îndepărtau către trăsura noastră. Nu am putut auzi ce îşi spuneau, dar văzându-i îndepărtându-se, am fost cuprins de o mare deznădejde. Ştiam ce înseamnă să o pierzi pe femeia vieţii tale, aşa cum o ştiau acum acel bătrân şi acel copil.
La fel cum o ştia şi bărbatul care rămăsese alături de Carmen până la sosirea medicului legist şi până la ridicarea cadavrului. A rămas acolo, stând pe jos, ţinând-o de mână şi îmbibându-se cu sângele ei, care nu înceta să curgă. A rămas acolo, ştergându-i faţa, mângâind-o, îmbrăţişând-o, căutând parcă să-i păstreze demnitatea şi dincolo de moarte.
— 317 —
A rămas acolo şi cred că a fost pentru totdeauna.
— 318 —
62. O înţelegere
— Asta nu-i ceva nou pentru dumneavoastră, Arrow. Vi s-a mai întâmplat la Londra, când aţi fost chemat în audienţă
privată de către regină, îi spuse primarul când ne-a primit în birou după zece minute de argumentaţii.
Raportul oficial asupra cazului, închis deja, se afla pe masă. Era semnat de Fonte şi îi lipsea doar semnătura celui mai bun detectiv consultant.
— Să lăsăm lucrurile aşa cum sunt. Vizitiul a fost adevăratul asasin. Sunt oameni foarte puternici în spatele întregii afaceri, prieteni de-ai lui sir Richard Sitwell; prieteni care nu se cade să fie deranjaţi. Pe cine interesează un scandal? Dumneavoastră aveţi monstrul şi răzbunarea personală. V-am mai spus, e mai bine să nu se răscolească
prea mult lucrurile şi, în schimb, nimeni nu-l va deranja pe puşti. Dacă vă gândiţi bine, este o bună învoială, continuă
primarul.
Am ascultat vorbele primarului cu o adevărată scârbă.
Arrow nu căuta răzbunarea, ci dreptatea. Dreptatea care i se refuza pentru a doua oară.
— Şi adevărul?
— Pe cine interesează adevărul? Aţi rezolvat cazul.
Subiectul e închis, nu credeţi? Vremurile se schimbă, prietene, şi trebuie să ne adaptăm lor. În orice caz, s-a făcut dreptate, ceea ce vă interesa pe dumneavoastră. Să nu răscolim mai mult această chestiune. Vă vom rămâne mereu foarte recunoscători. Raportul, cu câteva retuşuri, este bun, şi toată lumea îşi va da seama că nu-i uşor să-l înşeli pe Steven Arrow.
— Semnaţi? întrebă Fonte.
Arrow nu răspunse. Ieşi din încăpere fără să-i privească.
— Nu doriţi să figureze numele dumneavoastră? mă
