— Dacă aţi fi absolut sigur, nu v-aţi fi îmbrăcat aşa.
— N-am spus absolut, ci aproape sigur. Vă rog, Sherrinford, nu mă dăscăliţi.
— Şi unde mergeţi?
— V-am spus, pe dig, ca să fac anumite verificări. Mă voi întoarce peste două ore.
— Vă voi aştepta.
Şi aşa am procedat, nu înainte de a face o scurtă plimbare prin împrejurimile hotelului ca să mă limpezesc după
brutalele evenimente ale zilei din care nu-mi revenisem încă.
M-am întors la hotel după douăzeci de minute.
Arrow nu a zăbovit două ore până să se întoarcă, ci vreo trei şi jumătate. Şi părea satisfăcut.
— Unde aţi fost? E aproape ora mesei.
— Daţi-mi voie să mă schimb şi o să vă spun la restaurant.
Trebuie să ne grăbim, pentru că, după cum ştiţi, trebuie să
mă văd cu inspectorul Fonte.
După câteva minute, ocupam o masă în restaurant şi prietenul meu începu să-mi relateze ce anume făcuse în timpul dimineţii. După toate aparenţele, găsise depozitul unde fuseseră comise trei dintre cele patru crime. O magazie rezervată depozitării huilei în vederea exportului; o huilă
având aceeaşi compoziţie ca şi urmele găsite pe victime.
— Şi ştiţi care este lucrul cel mai uimitor? întrebă el când am ajuns la desert.
— Nu pentru dumneavoastră, dat fiind că nutreaţi deja anumite bănuieli.
— Ca întotdeauna, dragul meu prieten, aveţi dreptate aproape în tot ceea ce mă priveşte. Bănuielile mele au fost
— 306 —
confirmate: întreprinderea de export proprietară a depozitului este a lui Sitwell.
— Şi credeţi că…?
— Că trebuie să-l arestăm şi să-l interogăm. Vă amintiţi ce ne-a spus jurnalistul de la ziarul La Vanguardia referitor la şederea ducelui de Clarence la Barcelona?
— Da, bineînţeles.
— S-a întâmplat la puţină vreme după asasinatele lui Jack de la Londra. Să ne închipuim pentru o clipă şi să încercăm să reconstituim următoarele: palatul Windsor, în 1889; un anumit gentleman, prieten personal al Coroanei şi industriaş
cu afaceri la Barcelona, este chemat la palat. Cum credeţi că
se va desfăşura întrevederea aceea?
— Să mă pun în locul reginei sau într-al gentlemanului?
— Eu voi fi regina şi voi începe prin a spune: „Sunt multe serviciile pe care le-aţi adus Coroanei. Este momentul ca lucrurile să înceteze”.
— Sunt în serviciul vostru, Majestate, am spus eu punându-mă în locul misteriosului gentleman.
— Nepotul meu trebuie să dispară pentru o vreme. Aceste fapte nu trebuie să mai continue, spuse Arrow.
Am încercat să mă gândesc la ce ar zice gentlemanul şi am spus:
— Totul a ieşit aşa cum am sperat. Coroana este salvată.
— Nu vreau să ştiu ceea ce, datorită rangului meu, nu trebuie să ştiu. Mi-e de-ajuns cuvântul dumneavoastră că
totul este în ordine.
— Aşa este, Majestate.
— Era necesar?
„Drace!, acum ce spun?” m-am gândit eu.
— Nu vă opriţi, Sherrinford. Daţi-i libertate minţii dumneavoastră. Ca în romanele bune, situaţia oferă un bun dialog… Era necesar? repetă el.
— Era, Majestate; pentru binele Imperiului. Dar aveţi dreptate, Majestate: este mai bine să rămâneţi în afară. S-a terminat totul.
Această parte din dialogul meu improvizat l-a satisfăcut pe Arrow. Mi-am făcut curaj şi am adăugat:
