facă acelaşi lucru. Nu par nişte răni făcute cu un cuţit simplu. Cel pe care l-am găsit e ordinar, de la ţară, cu un singur tăiş.
— Dar lama are lungimea rănilor aplicate celor patru victime. În plus, întâmplarea face că l-am găsit lângă
cadavrul ultimei victime. Cum puteţi uita aşa ceva?
— Pentru că este posibil să fie vorba de o dovadă falsă; de o pistă falsă, dragul meu prieten.
— Şi ce rost ar avea?
— Rostul de a adăuga o oarecare confuzie în investigaţie.
Rostul de a ne face să căutăm unde nu trebuie să căutăm.
Ăsta-i rostul unei false dovezi, repetă el pe un ton categoric.
— Şi ce sugeraţi? am întrebat eu, cu dorinţa de a interveni în discuţie.
— Nu sugerez, ci afirm că acest cuţit, de altfel, grosolan şi obişnuit, şi cu un mâner nepotrivit pentru crime, şi cu un singur tăiş, nu este arma crimei.
— Dar era pătat de sânge şi, la o simplă privire, prezintă
ţesuturi ale victimei; cu siguranţă că atunci când îl veţi analiza, e posibil să apară vreo urmă a asasinului.
— Este evident că a fost folosit pentru a înjunghia victima şi, cu siguranţă, autopsia va determina faptul că există răni făcute de două arme diferite. Da, e adevărat, a fost înjunghiată cu acest cuţit poate de două sau de trei ori şi,
— 301 —
cum am mai spus, autopsia va confirma faptul, dar acest lucru a fost făcut când femeia fusese deja ucisă şi după ce fusese mutilată atât de oribil.
Eu ştiam unde voia Arrow să ajungă. Cuţitul acela îl implica direct pe tânărul Picasso în asasinate; era cuţitul lui.
Şi Steven nu era dispus să admită asta şi nici să se lase înşelat. Dar medicul legist nu avea de unde să o ştie.
— Arma pe care o căutăm, cea care a curmat de fapt viaţa celor patru femei, este un jungher cu lamă dublă, puternică, cu vârful ascuţit, de vreo şaptesprezece centimetri, cu un mâner mare care protejează mâna asasinului, şi ascuţit ca un stilet. Aceeaşi care a pătruns în inima bietului poliţist pe care l-am găsit aici, jos, şi care i-a trecut uşor prin îmbrăcăminte. O armă capabilă să taie cu abilitate veşmintele acestor nefericite. După cum puteţi observa, nu seamănă cu un cuţit precum cel pe care l-am găsit sub pernă. Autopsia, cum bine spuneţi, va confirma faptul că am dreptate, încheie Arrow ca să-şi completeze argumentaţia.
Inspectorul-şef Fonte îşi făcu apariţia în momentul acela; era însoţit de doi inspectori. Arrow nu îi dădu timp să
deschidă gura.
— Eu şi dumneavoastră trebuie să avem o conversaţie.
Medicul legist vă va pune la curent cu toate. Mă însoţiţi, Sherrinford?
— 302 —
57. Guvernatorul
Am intrat într-un local care tocmai îşi deschidea porţile pentru public şi am cerut o cafea foarte tare. Ne-am aşezat lângă o fereastră care dădea spre stradă şi Arrow nu a rostit un cuvânt toată dimineaţa.
Era foarte afectat, şi sosirea guvernatorului la locul crimei îl tulburase şi îl impresionase.
— N-aţi văzut, Sherrinford? Bietul om era îndrăgostit până
peste cap.
— Vă referiţi la guvernator? Da, era, într-adevăr. Un bărbat curajos călit în mii de lupte şi de bătălii şi totuşi, s-a prăbuşit, s-a pierdut cu firea ca un copil.
Arrow dădu cafeaua peste cap cu o expresie de iritare.
— Să mergem, Sherrinford; au deschis deja, spuse el ridicându-se, după ce a lăsat să-i cadă câteva monede pe masă.
— Ce-au deschis?
Cred că Arrow nu m-a auzit, căci era deja la ieşire.
Am traversat aleea centrală Borne până pe celălalt trotuar şi am intrat într-o prăvălie de ţesături unde se vindeau tot felul de stofe şi de postavuri. Arrow cumpără un costum de muncitor dintre cele purtate de către stivuitorii din port, dintr-o ţesătură ordinară, groasă, şi o şapcă asortată.
Cumpărăturile i-au fost împachetate, iar el a plătit.
— De ce aţi cumpărat hainele astea? Doar n-o să vă
deghizaţi din nou.
— Am descoperit prăvălia asta în plimbările mele prin cartier; după cum aţi văzut, este specializată în confecţionarea diferitelor piese de îmbrăcăminte de muncitor la un preţ bun. Şi aveţi dreptate: le-am cumpărat ca să mă
deghizez.
— În ce scop? Unde mergem? am întrebat eu intrigat.
