Dar nu m-am mai putut stăpâni.
Nici măcar nu mi s-a adresat, a răspuns privindu-l pe Arrow, de parcă nici n-aş fi existat.
— Nu, sunt doar un funcţionar neputincios care veghează
să nu-şi piardă slujba. Nu se poate ţinti atât de sus, Arrow; dumneavoastră o ştiţi, mai ţineţi minte?
Eu ştiam la ce se referă pungaşul acela în ultima sa frază.
— Dumneavoastră ştiaţi: ştiaţi cine este, afirmă Arrow.
— M-am comportat în mod voit ca un imbecil în faţa dumneavoastră şi a oamenilor mei… Dar, nu, nu ştiam.
Bănuiam că era vorba despre cineva intangibil, mai presus de bine şi de rău. Termeni precum dreptate sau nedreptate servesc doar pentru oameni ca noi sau ca acel nefericit de
— 310 —
pictor căruia, să n-aveţi nicio îndoială, ştreangul îi va frânge gâtul. Este inevitabil.
Arrow îi întoarse spatele şi luându-mă de braţ, îmi spuse:
— Să mergem, Sherrinford; înainte de a vomita.
— Ce veţi face? întrebă Fonte.
Arrow ieşi fără să răspundă, trăgându-mă după el.
— Este inutil, Arrow. Totul este în zadar, spuse Abel Fonte.
— 311 —
59. A se ascunde
Arrow era realmente furios când am ieşit în stradă. L-am urmat, răsunându-mi încă în minte cuvintele inspectorului-şef Fonte. Nemernicul era dispus să trimită un om nevinovat la spânzurătoare sau la cum s-o fi numind metoda aceea afurisită de a-i elimina pe condamnaţi în oraşul Barcelona.
Dar nelegiuirea lui Fonte era dublă, căci o lăsa pe Carmen la cheremul monstrului.
— Trebuie să o punem pe fată la adăpost, am spus eu, care ştiam ce îi trecea lui prin minte.
— Şi pe puşti. Haideţi să ne îndepărtăm de aici.
Ne-am dus la studioul pictorului într-o trăsură.
— Fonte nu-l va aresta pe Picasso până când monstrul nu va comite ultima sa crimă, i-am spus eu.
— De aceea vreau ca, atunci când ajungem, să nu vă
despărţiţi de puşti, să mergeţi să o luaţi pe Carmen şi pe fiul ei şi să vă ascundeţi într-un loc sigur până la sosirea mea.
— Şi dumneavoastră ce veţi face?
— Voi captura monstrul.
Trăsura se opri.
— Aţi ajuns, Sherrinford. Eu îmi continui drumul, spuse Arrow, după ce mi-a indicat să ne reunim la noapte la hotelul nostru, după ce îi voi fi lăsat pe tineri la loc sigur.
Am intrat în prăvălia unde tânărul pictor îşi avea studioul, în vreme ce Arrow se îndepărta în birjă.
Arrow se îndreptă spre clinica doctorului Paulí. Nu rămase multă vreme cu Ricardo, căci tânărul era pe moarte, dar îndeajuns cât să afle tot ce dorea să ştie.
Când ieşi din clinică, aşteptă o trăsură. Trebuia să ne întâlnim. Se lăsa înserarea şi hotărî să meargă pe jos până la o zonă cu mai mult trafic.
Şi atunci se cufundă în întuneric.
— 312 —
60. Stăpânul meu vă aşteaptă
Carmen lăsă copilul în grija vecinei sale şi, când ieşi în poartă, se opri să-şi aranjeze gulerul rochiei şi o porni hotărâtă pe stradă spre casa Benignei. Mergea grăbită şi o luă pe drumul cel mai scurt. Era deja foarte aproape de destinaţie, când un necunoscut o abordă.
— Stăpânul meu vă aşteaptă, îi spuse individul acela, fără
altă introducere.
Carmen nu se sperie, cu toate că simţi pe chipul urât al individului o ostilitate tăcută. Privi de jur împrejur; deşi începea să se însereze, erau oameni şi forfotă pe stradă.
— Cine sunteţi?
